.
Am luat la un pret modic de pe www.livemetallica.com toate piesele pe care le-a cantat Metallica la Bucuresti. Daca le vreti intrati acolo, faceti-va cont si luati-le, costa doar 10$ toate... daca nu vreti, le-am pus eu pe trilulilu si le puteti asculta aici.
Metallica - Creeping Death
Metallica - For whom the bells tolls
Metallica - Ride the lightning
Metallica - Harvester of sorrow
Metallica - Welcome home Sanitarium
Metallica - The four horsemen
Metallica - And justice for all
Metallica - No remorse
Metallica - Fade to black
Metallica - Master of puppets
Metallica - Whiplash
Metallica - Nothing else matters
Metallica - Sad but true
Metallica - One
Metallica - Enter sandman
Metallica - Last caress
Metallica - So what
Metallica - Seek and destroy
miercuri, 30 iulie 2008
Metallica
Ma, am fost si la Metallica, n-am vrut sa scriu nimic despre asta, ca toata lumea a fost, toata lumea a fost entuziasmata, ce-as mai fi putut spune eu? M-a convins sa scriu ceva aici un baiat de la Guerrilla, Bogdan Serban il cheama. Intr-o interventie telefonica in emisiunea lui Marius Vintila, omu’ spunea ca a fost un concert ok, dar il compara cu cel din 99 si asta m-a enervat. Nu numai ca nu avea dreptate in ceea ce spunea despre concertul din 99, dar si pentru faptul ca le compara intre ele. Pur si simplu nu poti compara doua concerte la un interval de aproape 10 ani, chiar daca e vorba de aceeasi trupa. In atatia ani exista diferente mari de perceptie, de stil, de public, de asteptari, de organizare, de locatie, de calitatea sunetului, de entuziastm, de varsta, de orice cacat, pana si de vreme. Nu cred ca poti spune ca a fost mai misto acum decat atunci! De la felul cum se auzea intr-un spatiu mai mare, pana la playlist si varsta publicului. Ba culmea, am auzit pe unii comparand concertele Manu Chao sau Lenny K, cu Metallica!
Ca zicem de varsta… daca in 99 predominau pletosii, acum, cum spunea Cotidianul, rockerii au venit tunsi. Era de asteptat, tinerii care asculta rock azi, se fardeaza si se frezeaza cu fierul. Ei nu au fost la concert, Metallica nu e cool. Lumea a fost exagerat de linistita, metalistii nu se mai agita prea tare, mai ales ca erau cu nevestele. Asta mi s-a parut interesant… majoritatea metalistilor au venit tunsi si cu nevestele. Nu zic ca e rau, si prietenii mei au fost cu nevestele, dar sincer preferam sa vina numai fanii, poate ar fi iesit atmosfera si mai bine. E adevarat, in 99 erau 80% barbati, dar acum lumea e mult mai deschisa, nu mai se sperie de un roacher beat sau de unii care urla si dau din cap. Totusi, ma bucur daca vad personae din afara “fenomenului” care vin la un asemenea concert si spun: “bai, nene, nu ma asteptam sa fie asa de tare, chiar daca nu-mi palce Metallica” Spre deosebire de acum 10 ani, cand lumea era incuiata, acum chiar apreciaza o trupa mare si un show bine, vorba aia, chiar daca nu se da in vant dupa muzica aia.
Publicul a fost mai viu decat ma asteptam, multi spun ca a fost extraordinar, dar eu zic ca era loc de mult mai bine, chiar daca cei din trupa s-au simtit bine si au fost surprinsi de entuziasmul romanilor. Unii au spus ca nu s-a auzit bine, ca aia a fost prea incet, ca nu stiu-cum… prostii! Am plecat din fata scenei, ma trecuse de la bere, doamne ce blestem, sa ma apuce chiar in trimpul concertului… si am observat ca din spate, de pe centru, se auze aproape perfect.
Stai, ma, ca m-am luat cu parerile de specialist si am uitat ce vroiam sa zic initial… si mai credeam ca e mama nebuna cand imi spune ca vorbesc prea mult. Ziceam de baiatul ala, Bogdan Serban de la Guerrilla. Ii spunea lui Vitila, ca nici nu se compara concertul asta cu cu cel din 99. Ca acum au fost multi oameni… 24 000 stiu eu… iar atunci au fost doar 10 000! Vintila ii zice ca se cam inseala, ca au fot totusi cel putin 20 000. Specialistul Serban, cica asa au fost raportarile oficiale si ca in realitate au fost doar 10, iar inaintea inceperii concertului s-a dat drumul la liber sa se intre gratis sa fie mai multa lume, dar tot nu era nimeni. Nu stiu cati ani avea el atunci si cat se pricepea si nu stiu nici ca s-ar fi intrat buluc gratis. Stiu doar ca era totul full, afara de tribuna a 2-a unde era scena, iar gazonul nu era impartit. Atunci erau scaune doar la tribuna 1, daca nu ma insel, in rest gradene de lemn, iar capacitatea stadionului cand avea gradene era de 80 000! Pot sa jur ca inaintea inceperii concertului, pe zi, erau cel putin 50 000 de oameni… si ma pricep mai mult decat el la stadioane pline. Omul a mai zis ca metallica se jurasera atunci ca nu mai calca in Romania. Cica ar avea dreptate, dar nu pentru ca lumea nu i-a apreciat, cum zice el… ci poate pt conditiile oferite si organizare, mai ales ca lumea i-a huiduit pe cei din deschidere, pe care ei ii promovau… Monster Magnet. Bogdan Serban spunea ca Metallica n-au mai venit pentru ca publicul era putin, nu s-a implicat si nu i-a apreciat. I-as arata inregistrarea asta si gata.
Spune el ca membrii trupei sunt de nationalitati diferite, danez, neamt, portorican si mexican si ca mai lipsea un tigan, ca sa fie mai interesant. N-am inteles ce-a vrut sa zica si nici ce legatura ar avea asta cu muzica, dar poate nu stie ca asta e natia americana… un amalgam de nationalitati.
Am mai vazut niste pocniti la tv… reportaj Antena 1. Vai… cica au rams multi pe afara, dar cum… N-au avut bilete. Oamenii se plangeau la microfon, ca pe vremuri cei de la coada la butelii… ca nu-i lasa sa intre si pe ei. Ca stiu ei ca mai sunt locuri in stadion si ca mai iesea careva care nu mai putea sta. Nu se poate, domne asa ceva… cand a mai fost el nu stiu unde s-a lasat intrarea libera dupa incepere. Unul era foarte intrigat ca a incercat sa intre, desi n-avea bilet, a sarit un gard si l-au luat jandarmii… Binenteles, reportajul se incheie apoteotic… “in urma rockerilor au ramas mormane de gunoaie!” Tampitii dracu, nu stiu ce se asteptau ei , probabil sa puna cosuri de gunoi pe gazon, probabil in Anglia lumea pleaca cu gunoiul acasa.
In fine… concertul a fost fabulos, chiar daca n-au cantat piese noi, orice ar fi cantat mi-ar fi placut si asta spune multe despre o trupa. Au avut un sound mai modern, chiar daca piesele era vechi, poate si stilului basistului, iat Hetfield a fost in forma mare, desi ma asteptam ca mai dea gherle cu vocea, mai ales la piesele lente. O cronica mai avizata puteti citi aici, eu sunt deacord cu cel care a scris-o. N-au vrut sa cante nicio piesa de pe viitorul album, desi il lanseaza peste o luna, pentru ca spun ei, nu au nevoie de promovare. Si asta asa e, chiar daca unii spun ca Metallica a cazut din 92, ca sunt prea comerciali. Nu vreu sa discut asta cu unii care spun ca “St. Anger” e un album slab si commercial, cand de fapt are un sunet genial si original, iar odata cu acest album, au renuntat la ideea de commercial. Nu vreu sa discut nici despre cei care spun, desi nu-s manelisti, ca Guta ar strange un public mult mai numeros decat Metallica. Puneti biletul 200 ron si sa vedem care aduna mai mult public!
M-am trezit cand a inceput “Seek&Destroy”, stiind ca e ultima piesa… Nu-mi venea sa cred ca se termina si habar n-aveam cum a trecut timpul. M-am bucurat ca a fost si vara-miu, “Am Copii Acasa” Mau, care nu mai iese decat in familie. I-am facut cadou un bilet in A, asa ca era obligat sa mearga si sunt sigur ca nu a regretat. N-am zis nimic de ploaie… Chiar n-a contat, chiar daca era rece si a durat ore… Nu stiu pe cine a incurcat.
Ca zicem de varsta… daca in 99 predominau pletosii, acum, cum spunea Cotidianul, rockerii au venit tunsi. Era de asteptat, tinerii care asculta rock azi, se fardeaza si se frezeaza cu fierul. Ei nu au fost la concert, Metallica nu e cool. Lumea a fost exagerat de linistita, metalistii nu se mai agita prea tare, mai ales ca erau cu nevestele. Asta mi s-a parut interesant… majoritatea metalistilor au venit tunsi si cu nevestele. Nu zic ca e rau, si prietenii mei au fost cu nevestele, dar sincer preferam sa vina numai fanii, poate ar fi iesit atmosfera si mai bine. E adevarat, in 99 erau 80% barbati, dar acum lumea e mult mai deschisa, nu mai se sperie de un roacher beat sau de unii care urla si dau din cap. Totusi, ma bucur daca vad personae din afara “fenomenului” care vin la un asemenea concert si spun: “bai, nene, nu ma asteptam sa fie asa de tare, chiar daca nu-mi palce Metallica” Spre deosebire de acum 10 ani, cand lumea era incuiata, acum chiar apreciaza o trupa mare si un show bine, vorba aia, chiar daca nu se da in vant dupa muzica aia.
Publicul a fost mai viu decat ma asteptam, multi spun ca a fost extraordinar, dar eu zic ca era loc de mult mai bine, chiar daca cei din trupa s-au simtit bine si au fost surprinsi de entuziasmul romanilor. Unii au spus ca nu s-a auzit bine, ca aia a fost prea incet, ca nu stiu-cum… prostii! Am plecat din fata scenei, ma trecuse de la bere, doamne ce blestem, sa ma apuce chiar in trimpul concertului… si am observat ca din spate, de pe centru, se auze aproape perfect.
Stai, ma, ca m-am luat cu parerile de specialist si am uitat ce vroiam sa zic initial… si mai credeam ca e mama nebuna cand imi spune ca vorbesc prea mult. Ziceam de baiatul ala, Bogdan Serban de la Guerrilla. Ii spunea lui Vitila, ca nici nu se compara concertul asta cu cu cel din 99. Ca acum au fost multi oameni… 24 000 stiu eu… iar atunci au fost doar 10 000! Vintila ii zice ca se cam inseala, ca au fot totusi cel putin 20 000. Specialistul Serban, cica asa au fost raportarile oficiale si ca in realitate au fost doar 10, iar inaintea inceperii concertului s-a dat drumul la liber sa se intre gratis sa fie mai multa lume, dar tot nu era nimeni. Nu stiu cati ani avea el atunci si cat se pricepea si nu stiu nici ca s-ar fi intrat buluc gratis. Stiu doar ca era totul full, afara de tribuna a 2-a unde era scena, iar gazonul nu era impartit. Atunci erau scaune doar la tribuna 1, daca nu ma insel, in rest gradene de lemn, iar capacitatea stadionului cand avea gradene era de 80 000! Pot sa jur ca inaintea inceperii concertului, pe zi, erau cel putin 50 000 de oameni… si ma pricep mai mult decat el la stadioane pline. Omul a mai zis ca metallica se jurasera atunci ca nu mai calca in Romania. Cica ar avea dreptate, dar nu pentru ca lumea nu i-a apreciat, cum zice el… ci poate pt conditiile oferite si organizare, mai ales ca lumea i-a huiduit pe cei din deschidere, pe care ei ii promovau… Monster Magnet. Bogdan Serban spunea ca Metallica n-au mai venit pentru ca publicul era putin, nu s-a implicat si nu i-a apreciat. I-as arata inregistrarea asta si gata.
Spune el ca membrii trupei sunt de nationalitati diferite, danez, neamt, portorican si mexican si ca mai lipsea un tigan, ca sa fie mai interesant. N-am inteles ce-a vrut sa zica si nici ce legatura ar avea asta cu muzica, dar poate nu stie ca asta e natia americana… un amalgam de nationalitati.
Am mai vazut niste pocniti la tv… reportaj Antena 1. Vai… cica au rams multi pe afara, dar cum… N-au avut bilete. Oamenii se plangeau la microfon, ca pe vremuri cei de la coada la butelii… ca nu-i lasa sa intre si pe ei. Ca stiu ei ca mai sunt locuri in stadion si ca mai iesea careva care nu mai putea sta. Nu se poate, domne asa ceva… cand a mai fost el nu stiu unde s-a lasat intrarea libera dupa incepere. Unul era foarte intrigat ca a incercat sa intre, desi n-avea bilet, a sarit un gard si l-au luat jandarmii… Binenteles, reportajul se incheie apoteotic… “in urma rockerilor au ramas mormane de gunoaie!” Tampitii dracu, nu stiu ce se asteptau ei , probabil sa puna cosuri de gunoi pe gazon, probabil in Anglia lumea pleaca cu gunoiul acasa.
In fine… concertul a fost fabulos, chiar daca n-au cantat piese noi, orice ar fi cantat mi-ar fi placut si asta spune multe despre o trupa. Au avut un sound mai modern, chiar daca piesele era vechi, poate si stilului basistului, iat Hetfield a fost in forma mare, desi ma asteptam ca mai dea gherle cu vocea, mai ales la piesele lente. O cronica mai avizata puteti citi aici, eu sunt deacord cu cel care a scris-o. N-au vrut sa cante nicio piesa de pe viitorul album, desi il lanseaza peste o luna, pentru ca spun ei, nu au nevoie de promovare. Si asta asa e, chiar daca unii spun ca Metallica a cazut din 92, ca sunt prea comerciali. Nu vreu sa discut asta cu unii care spun ca “St. Anger” e un album slab si commercial, cand de fapt are un sunet genial si original, iar odata cu acest album, au renuntat la ideea de commercial. Nu vreu sa discut nici despre cei care spun, desi nu-s manelisti, ca Guta ar strange un public mult mai numeros decat Metallica. Puneti biletul 200 ron si sa vedem care aduna mai mult public!
M-am trezit cand a inceput “Seek&Destroy”, stiind ca e ultima piesa… Nu-mi venea sa cred ca se termina si habar n-aveam cum a trecut timpul. M-am bucurat ca a fost si vara-miu, “Am Copii Acasa” Mau, care nu mai iese decat in familie. I-am facut cadou un bilet in A, asa ca era obligat sa mearga si sunt sigur ca nu a regretat. N-am zis nimic de ploaie… Chiar n-a contat, chiar daca era rece si a durat ore… Nu stiu pe cine a incurcat.
luni, 28 iulie 2008
Libertate si confort pentru suporteri
.
Citesc eu titlul asta in gazeta sporturilor si chiar daca mi se parea un pic dubios "confortul" ala, am zis c-o fi ceva interesant despre suporteri. De fapt nu era decat o halucinanta reclama la un site de anunturi imobiliare. Prelund un slogan al suporterilor patimasi din Romania, "Libertate pentru suporteri", alaturi de o poza expresiva cu un ultras cu portavoce pe gard, pacalicii astia au zis ca vor atrage atentia noastra? A cui, frate? A noastra? Adica a infractorilor si criminalilor? A betivilor si drogatilor? Tare dubioasa ideea... S-or gandi ca si noi suntem potentiali clienti? Noi astia care mancam si bem pe spatele lui Borcea si Turcu? Noi care primim bilete si transport gratis de la club? Poate s-au gandit ca am facut economii sa ne luam case, de atatia ani de cand mergem la meciuri pe banii imputiti ai mafiotilor...
Ideea de "suporter" vinde foarte bine, nu stiu daca vinde spatii de locuit, dar ziare si stiri vinde, si nu ideea prezentata intr-o lumina buna si doar latura ei hidoasa, adica semiviolenta de la noi impachetata in zdrente dramatice.
Nu vi se pare surprinzator ca n-au inventat niciun subiect despre violenta saptamana asta? Is cam ocupati cu valiza si jocurile de la frf, dar vor fabrica ei la prima ocazie un subiect despre violenta pe stadioane, imediat ce vor avea nevoie sa mai distraga atentia de la altele. Sau macar il vor readuce in prim plan pe cameramanul jandarmeriei pe care, daca nu il vor pune intr-un scaun cu rotile, vor deschide un cont pentru el, ca nu mai are bani de medicamente.
Nu ma surprinde deloc, ca aproape nimeni din presa n-a scris nimic despre tragedia care s-a intamplat in deplasarea de la Medias a suporterilor galateni. Pe nimeni n-a interesat ca un tanar s-a sinucis chiar langa fratele si prientenii sai, doar ma mir ca n-au fabricat vreo idee despre violenta in baza acestei drame. Ba chiar s-a gasit un cacat de ziar sa scrie un articol ironic despre moartea tanarului, ceva de genul "un suporter emo".
Citesc eu titlul asta in gazeta sporturilor si chiar daca mi se parea un pic dubios "confortul" ala, am zis c-o fi ceva interesant despre suporteri. De fapt nu era decat o halucinanta reclama la un site de anunturi imobiliare. Prelund un slogan al suporterilor patimasi din Romania, "Libertate pentru suporteri", alaturi de o poza expresiva cu un ultras cu portavoce pe gard, pacalicii astia au zis ca vor atrage atentia noastra? A cui, frate? A noastra? Adica a infractorilor si criminalilor? A betivilor si drogatilor? Tare dubioasa ideea... S-or gandi ca si noi suntem potentiali clienti? Noi astia care mancam si bem pe spatele lui Borcea si Turcu? Noi care primim bilete si transport gratis de la club? Poate s-au gandit ca am facut economii sa ne luam case, de atatia ani de cand mergem la meciuri pe banii imputiti ai mafiotilor...
Ideea de "suporter" vinde foarte bine, nu stiu daca vinde spatii de locuit, dar ziare si stiri vinde, si nu ideea prezentata intr-o lumina buna si doar latura ei hidoasa, adica semiviolenta de la noi impachetata in zdrente dramatice.
Nu vi se pare surprinzator ca n-au inventat niciun subiect despre violenta saptamana asta? Is cam ocupati cu valiza si jocurile de la frf, dar vor fabrica ei la prima ocazie un subiect despre violenta pe stadioane, imediat ce vor avea nevoie sa mai distraga atentia de la altele. Sau macar il vor readuce in prim plan pe cameramanul jandarmeriei pe care, daca nu il vor pune intr-un scaun cu rotile, vor deschide un cont pentru el, ca nu mai are bani de medicamente.
Nu ma surprinde deloc, ca aproape nimeni din presa n-a scris nimic despre tragedia care s-a intamplat in deplasarea de la Medias a suporterilor galateni. Pe nimeni n-a interesat ca un tanar s-a sinucis chiar langa fratele si prientenii sai, doar ma mir ca n-au fabricat vreo idee despre violenta in baza acestei drame. Ba chiar s-a gasit un cacat de ziar sa scrie un articol ironic despre moartea tanarului, ceva de genul "un suporter emo".
joi, 24 iulie 2008
Misteriosul final al prietenului meu pitic...
.
Zdreanta pitica a reusit sa iasa din scena in acelasi mod cum a intrat... speriindu-ma grozav.
M-am intors duminica din minivacanta de weekend cu o bruma de speranta in suflet... speram sa nu mai fie acolo. Inutil... era la locul lui, cu cagula aruncata pe jos si biletelul. Conform informatiilor primite de la niste vecini amabili si vigilenti, dar destul de intrigati la randul lor, se pare ca cineva umbla cu soparleala, vorba lui Creanga. Cica pititcul ar aparea cand cu masca, cand fara masca, adica cineva i-o scoate si o arunca, iar altcineva o pune la loc... ca doar nu o face el singur. Sau asa sper eu. Binenteles ca i-am descusut atent pe vecini, nelasand impresia ca-s vulnerabil in fata piticilor si ca eu l-am mascat, sau ca i-am pus gand rau. Ar fi daunat iremediabil reputatiei mele in acea comunitate.
Eram tot mai convins ca tre sa fac ceva, ca sfarsitul aventurii sale este aproape... trebuia sa gasesc momentul. Ma hotaransem sa-l rapesc! Actiunea portbagajul. Nu vroiam sa ma risc sa fac treaba asta singur, nu stiu daca aveam sange, asa ca m-am gandit la frati-miu sa ma ajute. Voi ati putea intelege "sa-mi tina de urat". Mai conteaza?!.. Trebuia sa astept mmomentul prielnic, adica noaptea tarziu si sa fie Eby acasa.
Am iesit duminica seara sa beau un cico, scarnavia era la post, asa ca i-am aruncat un politicos "mortii ma-tii" si i-am zambit ironic, pufnind pe nas.
Cand m-am intors, pe la 12 cred, intru pe scara, simtem eu ca ceva nu e in regula. Mi-am dat seama... la parter era intuneric, becul se arssese sau disparuse. La asta nu vroiam sa ma gandesc. Am intrat tiptil, parca sa nu ma simta careva. Nu era chiar bezna, mai se vedea un pic de la becurile de sus. Mi-am aruncat ochii spre pitic, accelerand un pic pasul, ca nu ma simteam prea bine in semiintunericul ala. Surpiza! Disparuse javra, bai, nene!.. Un pic relaxat si cu un zambet ce abia se trezise, ma uit de jur imprejur, mai mult din instinct. Ce vorbesti, ma... Scarba ordinara era la curu' meu! Exact in spatele meu la o juma de metru, si cu cagula pe fata. Parca-l si auzeam cum rade in intunericul ala. Cineva il mutase dupa usa si asezase masca... si mai mult ca sigur avariase becul. Am taiat-o in sus pe scari blestemand si jurand ca totul se va termina aici. Speram doar sa fie frati-miu acasa sa coboare cu mine. Aud pasi pe scari... Hop, elanul meu s-a mai domolit. Cin sa fie, cin sa fie? O fi... sau o fi?!.. Vecinii mei cocalari ma gandeam ca sunt deja miau la ora asta, dupa o duminica lunga, scaldata in manele proaste si alcool ieftin. Manele proaste... ha, buna asta! Era tanti Sanda de la 3! Ea mai mereu pleaca la ora asta la munca, nu stiu exact ce lucreaza, cred ca pe la fabrica de paine. I-am dat un "saru' mana" gafaind multumit ca nu e dracu altcineva. Intru in casa si iau pe frati-miu din carpe. "Scoal' ca avem treaba". Ii explic cum facem, ma intelege, desi era ora aia si probabil n-avea chef sa iasa din pat. Zic... cobor primul, ma duc in masina, iau aparatul sa ti-l dau tie sa filmezi momentul cand il rapesc... sa am cu ce ma lauda. I-am zis sa astepte un apel pe telefon de la mine cand ies din masina si sa coboare. Am iesit tiptil si am coborat. Nu trecusera mai mult de 5 minute. Ajung la parter in semiintuneric si ma furisez in varfurile picioarelor, ca trebuia sa trec pe langa el ca sa ajung la masina. Sa vezi dracie... Nu mai era piticul, ba, nene! Nu-mi venea sa cred.. disparuse incredibil! M-am panicat, ce mai!.. Am inceput sa dau din colt in colt, si sa caut pe bajbaite piticul. Eram convins ca cineva l-a mutat iar in astea 5 minute cat am fost sus. Deja nu mai era teama, era inconstienta. Stiam ca in seara asta va trebui sa pun capat taraseniei. Piticul nicaieri! La nicio usa, in niciun colt, am iesit si afara in fata si in spate pe alee, nimic. Parca intrase in pamant. Cum dracu, ma, nene, sa dispara?! Cine sa-l fi luat asa repede ca n-am auzit usi trantite si mai ales ca pe alea de la scara le aud din casa. Nu mai stia nimeni intentiile mele, mai ales ca ma hotarasem pe loc sa-i fac felul. Cin' l-o fi luat... dracu!? N-am mai insistat cu cautarile, oricum n-aveam unde sa-l mai caut si mai ma luasera si niste furnicaturi pe sira spinarii. Am urcat iar in mare viteza, frati-miu astepta dincolo de usa... "hai ba nu mai sunai, ce-ai patit?". I-am dat vestea cu lacrimi in ochi, asa cum fac cand povestesc o chestie care m-a emotionat rau. Si-l intrebam pe el, cerandu-i vehement sa-mi spuna unde dracu ar fi putut diparea. "De unde ba, sa stiu eu?! Ma-sa dracu de pitic, ca a inceput sa ma sperie si pe mine!"
Cam asta fuse si povestea cu ala micu'. In fond... nicio scofala! Nu stiu pe unde o zace acum sau pe cine mai sperie, dar ma bucur ca a disparut, desi am o urma de regret. Regret ca nu i-am facut eu felul...
Inca ceva... ma tot gandeam. Sa fie tanti Sanda implicata in povestea asta?! Nu... n-as crede, e femeie serioasa si n-ar putea nici macar sa-l clinteasca din loc. Sau poate copilul slab cu ochelari sa se joace cu mintea mea?!
Zdreanta pitica a reusit sa iasa din scena in acelasi mod cum a intrat... speriindu-ma grozav.
M-am intors duminica din minivacanta de weekend cu o bruma de speranta in suflet... speram sa nu mai fie acolo. Inutil... era la locul lui, cu cagula aruncata pe jos si biletelul. Conform informatiilor primite de la niste vecini amabili si vigilenti, dar destul de intrigati la randul lor, se pare ca cineva umbla cu soparleala, vorba lui Creanga. Cica pititcul ar aparea cand cu masca, cand fara masca, adica cineva i-o scoate si o arunca, iar altcineva o pune la loc... ca doar nu o face el singur. Sau asa sper eu. Binenteles ca i-am descusut atent pe vecini, nelasand impresia ca-s vulnerabil in fata piticilor si ca eu l-am mascat, sau ca i-am pus gand rau. Ar fi daunat iremediabil reputatiei mele in acea comunitate.
Eram tot mai convins ca tre sa fac ceva, ca sfarsitul aventurii sale este aproape... trebuia sa gasesc momentul. Ma hotaransem sa-l rapesc! Actiunea portbagajul. Nu vroiam sa ma risc sa fac treaba asta singur, nu stiu daca aveam sange, asa ca m-am gandit la frati-miu sa ma ajute. Voi ati putea intelege "sa-mi tina de urat". Mai conteaza?!.. Trebuia sa astept mmomentul prielnic, adica noaptea tarziu si sa fie Eby acasa.
Am iesit duminica seara sa beau un cico, scarnavia era la post, asa ca i-am aruncat un politicos "mortii ma-tii" si i-am zambit ironic, pufnind pe nas.
Cand m-am intors, pe la 12 cred, intru pe scara, simtem eu ca ceva nu e in regula. Mi-am dat seama... la parter era intuneric, becul se arssese sau disparuse. La asta nu vroiam sa ma gandesc. Am intrat tiptil, parca sa nu ma simta careva. Nu era chiar bezna, mai se vedea un pic de la becurile de sus. Mi-am aruncat ochii spre pitic, accelerand un pic pasul, ca nu ma simteam prea bine in semiintunericul ala. Surpiza! Disparuse javra, bai, nene!.. Un pic relaxat si cu un zambet ce abia se trezise, ma uit de jur imprejur, mai mult din instinct. Ce vorbesti, ma... Scarba ordinara era la curu' meu! Exact in spatele meu la o juma de metru, si cu cagula pe fata. Parca-l si auzeam cum rade in intunericul ala. Cineva il mutase dupa usa si asezase masca... si mai mult ca sigur avariase becul. Am taiat-o in sus pe scari blestemand si jurand ca totul se va termina aici. Speram doar sa fie frati-miu acasa sa coboare cu mine. Aud pasi pe scari... Hop, elanul meu s-a mai domolit. Cin sa fie, cin sa fie? O fi... sau o fi?!.. Vecinii mei cocalari ma gandeam ca sunt deja miau la ora asta, dupa o duminica lunga, scaldata in manele proaste si alcool ieftin. Manele proaste... ha, buna asta! Era tanti Sanda de la 3! Ea mai mereu pleaca la ora asta la munca, nu stiu exact ce lucreaza, cred ca pe la fabrica de paine. I-am dat un "saru' mana" gafaind multumit ca nu e dracu altcineva. Intru in casa si iau pe frati-miu din carpe. "Scoal' ca avem treaba". Ii explic cum facem, ma intelege, desi era ora aia si probabil n-avea chef sa iasa din pat. Zic... cobor primul, ma duc in masina, iau aparatul sa ti-l dau tie sa filmezi momentul cand il rapesc... sa am cu ce ma lauda. I-am zis sa astepte un apel pe telefon de la mine cand ies din masina si sa coboare. Am iesit tiptil si am coborat. Nu trecusera mai mult de 5 minute. Ajung la parter in semiintuneric si ma furisez in varfurile picioarelor, ca trebuia sa trec pe langa el ca sa ajung la masina. Sa vezi dracie... Nu mai era piticul, ba, nene! Nu-mi venea sa cred.. disparuse incredibil! M-am panicat, ce mai!.. Am inceput sa dau din colt in colt, si sa caut pe bajbaite piticul. Eram convins ca cineva l-a mutat iar in astea 5 minute cat am fost sus. Deja nu mai era teama, era inconstienta. Stiam ca in seara asta va trebui sa pun capat taraseniei. Piticul nicaieri! La nicio usa, in niciun colt, am iesit si afara in fata si in spate pe alee, nimic. Parca intrase in pamant. Cum dracu, ma, nene, sa dispara?! Cine sa-l fi luat asa repede ca n-am auzit usi trantite si mai ales ca pe alea de la scara le aud din casa. Nu mai stia nimeni intentiile mele, mai ales ca ma hotarasem pe loc sa-i fac felul. Cin' l-o fi luat... dracu!? N-am mai insistat cu cautarile, oricum n-aveam unde sa-l mai caut si mai ma luasera si niste furnicaturi pe sira spinarii. Am urcat iar in mare viteza, frati-miu astepta dincolo de usa... "hai ba nu mai sunai, ce-ai patit?". I-am dat vestea cu lacrimi in ochi, asa cum fac cand povestesc o chestie care m-a emotionat rau. Si-l intrebam pe el, cerandu-i vehement sa-mi spuna unde dracu ar fi putut diparea. "De unde ba, sa stiu eu?! Ma-sa dracu de pitic, ca a inceput sa ma sperie si pe mine!"
Cam asta fuse si povestea cu ala micu'. In fond... nicio scofala! Nu stiu pe unde o zace acum sau pe cine mai sperie, dar ma bucur ca a disparut, desi am o urma de regret. Regret ca nu i-am facut eu felul...
Inca ceva... ma tot gandeam. Sa fie tanti Sanda implicata in povestea asta?! Nu... n-as crede, e femeie serioasa si n-ar putea nici macar sa-l clinteasca din loc. Sau poate copilul slab cu ochelari sa se joace cu mintea mea?!
luni, 21 iulie 2008
Pisica virgina
Va prezint un moment de chill out de la Plaiul Foii, intre o ciorba la ciaun si un pui cu mujdei. Dorel canta blues-ul cu pisica, acompaniat de instrumente de suflat si percutie, toropite de soarele amiezii si aburi de Jack.
joi, 17 iulie 2008
Cineva ma sustine
L-am aranjat pe micut. Cel putin provizoriu... I-am dat un avertisment. Si lui si celor care l-au pus acolo. I-am pus o cagula pe ochii aia beliti si mesajul... "Temeti-va... ca si eu ma tem!". Nu-i sta prea bina, ca idiotul are capul si urechile ascutite. L-am aranjat ieri, iar cand am venit de la fotbal pe la 12 noaptea, era demascat si cagula aruncata pe jos. Pun pariu ca tatal copilului a facut o criza de nervi! Ar trebui sa trateze cu lejeritate acest gest, altfel, daca se agita, s-ar putea sa afecteze psihicul micutului cu ochelari.
Surprinzator pentru mine a fost ca dimineata cand am coborat, scarnavia era mascata din nou! Si mesajul il avea in brate. M-am gandit ca intre ora 0 si ora 7 dimineata nu umbla niciun copil pe scara, nu se duc la scoala, nu se trezesc devreme. Deci cineva cel putin la fel de matur ca mine... o, da, matur!... a remascat scarba, ca nu-i mai pronunt numele.
Nu ma mandresc cu ce am facut, stiu ca multi zic ca n-am deloc minte la cei aproape 30 de ani! O... dar va asigur ca mai sunt destui ca mine, care la varsta asta inca iau atitudine! Inca sufera si se ambitioneaza cand sunt infranti la FIFA! Pentru ca despre asta e vorba, despre atitudine! Tre sa-ti clocoteasca sangele in vene si sa nu te lasi calcat in picioare, mai ales de un maruntis!
Nu vreau sa-mi infrang frica, nu vreau sa ma obisnuiesc cu ei... o sa lupt in continuare!
marți, 15 iulie 2008
Ultimatum pentru noul meu vecin
E clar... vecinii mei au luat-o razna! Nu mai mai inteleg deloc cu ei. Gamalie scoate casetefonul pe balcon si da la maxim manele d'alea obosite de acum 5 ani, frati-su imi arunca o sticla plina pe masina, toti mananca seminte si fumeaza la scara, altii isi tin pungile de gunoi la usa, ca sa aflu eu daca au mancat peste sau pepene, iar femeia de servici n-a mai dat pe la noi de vreo 2 saptamani. S-o fi saturat si ea, si-o fi luat lumea-n cap, eu as fi facut la fel. Un tanar penelist, membru in organizatia asta de la noi, care cica milita pentru curatenie, a lipit peste tot stickere permanente cu pnl.
Scara blocului unde stau este o mizerie! Oamenii seriosi, ca sunt si d'astia, au abandonat lupta. Cocalarii s-au facut mari si nu te mai intelegi cu ei, asa ca am tot zis sa ma apuc eu de ei, dar nu-mi place deloc sa ma stie vecinii ca fac scandal. Asa ca am tot tacut... sa vedem pana cand.
Picatura ca mi-a umplut paharul cu amaraciune a aparut ieri. Am urcat pe scara si l-a parter, in stanga, ce sa vezi...
Un pitic! Sa moara ma-sa! Un pitic, frate! Un nenorocit de pitic mic, mic, mic... M-am cacat pe mine de frica! V-am zis aici despre fobia mea.
Binenteles, dupa ce l-am injurat si pe el si pe stapan si pe... Poate o fi al unui copil? Poate nu-l lasa ma-sa cu el in casa, poate il duce la curte... Pe dracu! Au trecut 24 de ore si piticul e neclintit. Dimineata, am aruncat in fuga o ocheada! Lua-o-as pe Alba ca Zapada... tot acolo era. Tot asa infiorator ma privea. M-am oprit si m-am furisat atent langa el. Are o tona, frate!!! Nu l-am putut clinti din loc! Am fugit repede, hotarat sa-i mai dau 24 de ore. Apoi iau masuri. Nu stiu ce fac, vad eu, scot cureaua la el, il dau cu crema, tre sa-i fac ceva, daca vreau sa mai am trai pe scara. Cand eram mic si murea cineva, luni de zile urcam pe scara cu frica. Abia imi trecuse, nu mai vreau sa ma tem in propria-mi casa.
Imi pare rau pentru copiii de pa parter, probabil ca al unuia dintre ei e scarnavia, dar ii dau 24 de ore sa dispara. Maine va spun ce masuri am luat! Sper sa nu ramana socat copilul ala mic cu ochelari!
Scara blocului unde stau este o mizerie! Oamenii seriosi, ca sunt si d'astia, au abandonat lupta. Cocalarii s-au facut mari si nu te mai intelegi cu ei, asa ca am tot zis sa ma apuc eu de ei, dar nu-mi place deloc sa ma stie vecinii ca fac scandal. Asa ca am tot tacut... sa vedem pana cand.
Picatura ca mi-a umplut paharul cu amaraciune a aparut ieri. Am urcat pe scara si l-a parter, in stanga, ce sa vezi...
Un pitic! Sa moara ma-sa! Un pitic, frate! Un nenorocit de pitic mic, mic, mic... M-am cacat pe mine de frica! V-am zis aici despre fobia mea.
Binenteles, dupa ce l-am injurat si pe el si pe stapan si pe... Poate o fi al unui copil? Poate nu-l lasa ma-sa cu el in casa, poate il duce la curte... Pe dracu! Au trecut 24 de ore si piticul e neclintit. Dimineata, am aruncat in fuga o ocheada! Lua-o-as pe Alba ca Zapada... tot acolo era. Tot asa infiorator ma privea. M-am oprit si m-am furisat atent langa el. Are o tona, frate!!! Nu l-am putut clinti din loc! Am fugit repede, hotarat sa-i mai dau 24 de ore. Apoi iau masuri. Nu stiu ce fac, vad eu, scot cureaua la el, il dau cu crema, tre sa-i fac ceva, daca vreau sa mai am trai pe scara. Cand eram mic si murea cineva, luni de zile urcam pe scara cu frica. Abia imi trecuse, nu mai vreau sa ma tem in propria-mi casa.
Imi pare rau pentru copiii de pa parter, probabil ca al unuia dintre ei e scarnavia, dar ii dau 24 de ore sa dispara. Maine va spun ce masuri am luat! Sper sa nu ramana socat copilul ala mic cu ochelari!
luni, 14 iulie 2008
Cu recuzita in brate si pasiunea in dinti
Nu stiu daca v-ti intrebat vreodata ce-ar fi omul fara pasiune… ce-ar fi viata lui fara o farama de pasiune. Fara sclipirea de care ochii au nevoie sa tina flacara vietii aprinsa. Pasiunea e cea care te poate tine in viata cand esti aproape sa renunti, e un inceput de ploaie intr-un imens desert sau franghia stransa puternic de cel ce urca spre inaltimi. Iti poate injecta speranta si te poate face sa intelegi de ce traiesti, cand nu ti-a mai ramas nimic decat sa imbatranesti.
Unii au pasiuni scumpe, burgheze, ca sa zic asa, astea vin odata cu imbunatatirea traiului si sunt mai usor de stapanit, dar eu cred ca nu prea au farmec. Altii chiar si-au atins idealul in viata, si-au indeplinit visele… fac bani si traiesc de pe urma pasiunilor. E regeste, ce ti-ai mai putea dori?
Insa mai sunt unii, cei mai frumosi, care nu traiesc din pasiune, ci pentru pasiune. Nu isi fac un scop din a beneficia de avantaje materiale, ci isi doresc macar sa se bucure de pulsul pasiunii ce le implineste simturile. Deobicei, sunt de neinteles de catre lipsitii de pasiune, ba chiar priviti dubios cand dau bani pentru asta si nu concep sa aiba vreun beneficiu material…. de exemplu, nici macar un bilet gratuit la meci.
Nu consider pasiuni telefoanele, masinile de lux, privitul la tv, jocurile video, mersul la plaja, iesitul la terasa sau urmaritul fotbalului modern si de consum. Respect enorm si ma simt bine cand vad oameni care cred in ceva si care fac ceva afara de munca, tv, familie, petreceri sau agoniseala.
Cel mai trist om e cel fara vreo pasiune, cel caruia ii faci cadou o cravata sau o camasa, doar din obligatie, pentru ca nu ai nicio idee de ceva ce l-ar putea interesa, chiar daca il cunosti bine. Poti vedea peste tot astfel de oameni, care nu tanjesc decat la un trai mai bun, te pot chiar indispune, eu insa ma bucur ca stiu foarte multi oameni pasionati de diverse chestii, chiar daca nu au legatura cu ale mele.
Marturisesc ca nu prea ma pricep la teatru, singura mea legatura cu lumea asta fiind cele 2-3 spectacole pe an pe care le vad. As putea sa ma dau cunoscator, n-ar fi greu, mai ales ca am in spate si o “cariera” ce se dorea promitatoare in scoala generala… doar am jucat in chestii marete, gen “Sanziana si Pepelea” sau “Punguta cu doi bani”. Nu teatrul este pasiunea mea, dar stiind ca exista si in Buftea oameni pasionati de asa ceva, am mers sa vad piesa “Tarfa cu respect” de Jean Paul Sartre, a Teatrului Bastion din Buftea, in cadrul Festivalului de Teatru pentru Tineret 2008. Desi nu-i mai vazusem vreodata, stiam la ce sa ma astept, la lucruri facute cu sufletul si deci, n-aveam ce regreta.
E pacat ca acest festival nu se tine in centrul orasului, in casa de cultura, ar putea sa vina mult mai multa lumea, iar zona ar fi frumos animata. Studiourile Media Pro sunt destul de reci ca zona, nu poti ajunge acolo doar pentru ca vrei sa vezi o asemenea manifestare. E un loc izolat, accesibil parca numai celor ce se trag de sireturi cu vedetele romanesti ponosite.
As putea spune simplu si dezinteresat ca a fost o piesa buna, iar actorii au jucat foarte bine, dar asta ar fi echivalentul fotbalisticului “a fost un meci greu”. Insa chestiile supte din deget n-au farmec, asa ca ma risc sa devin un pic patetic, mai ales in ochii goi ai nepasionatilor.
Sala, adica unul din platouri, era ok, nici nu-ti trebuie mai mult, de fapt ai nevoie doar de un pic de talent si dorinta, plus un public cat de cat, care sa vrea sa te vada. Nici nu mai conteaza ca microfoanele nu-s cele mai bune, ca e frig sau cald sau ca actorii isi cara recuzita in brate de la o reprezentatie la alta. O coloana sonora de exceptie, care poate nu era geul meu, dar se potrivea perfect, un brat de toale, o canapea obosita, doua scaune si o masa, alaturi de o scrumiera, o hartie de 10 mii si o peruca ravasita, reprezentau singurul ajutor in construirea atmosferei piesei, restul… talent, sudoare si pasiune.
Desigur, s-au gasit, ca in orice domeniu, si cativa “specialisti” care sa-si dea cu parerea. Nu e vorba de cei din juriu, care asta trebuiau sa faca, ci de fratii specialistilor mei de la BestFest, cei care simt nevoia sa arate ca se pricep, desi nu-i intreaba nimeni. Nu m-au interesat concluzile lor de la iesire, ca ala nu e limbajul lui Sartre sau ca nu cadea lumina bine pe personaj, eu eram multumit de altceva.
Nu stiu cat de mult interes prezinta lumea din oras pentru cultura, nu stiu cat s-a implicat primaria sau cei de la Directia de Cultura Ilfov si nu stiu nici ce le mai trebuie pentru a reda Casa de Cultura din Buftea, manifestarilor de genul asta, dar stiu sigur ca cineva incearca sa tina steagul sus fara mari asteptari, doar de palcere. Placere de care ma bucur si eu cand vad ca pasiunea inca rezista dincolo de climatul politic, interese financiare sau nevinovata nepasare.
Si in loc de inchieiere… tocmai ascultam o piesa a unei trupe deloc comestibila
Heatebreed – Live for this… si care urla cam asa…
“If you don’t live for something
You’ll die for nothing.”
Unii au pasiuni scumpe, burgheze, ca sa zic asa, astea vin odata cu imbunatatirea traiului si sunt mai usor de stapanit, dar eu cred ca nu prea au farmec. Altii chiar si-au atins idealul in viata, si-au indeplinit visele… fac bani si traiesc de pe urma pasiunilor. E regeste, ce ti-ai mai putea dori?
Insa mai sunt unii, cei mai frumosi, care nu traiesc din pasiune, ci pentru pasiune. Nu isi fac un scop din a beneficia de avantaje materiale, ci isi doresc macar sa se bucure de pulsul pasiunii ce le implineste simturile. Deobicei, sunt de neinteles de catre lipsitii de pasiune, ba chiar priviti dubios cand dau bani pentru asta si nu concep sa aiba vreun beneficiu material…. de exemplu, nici macar un bilet gratuit la meci.
Nu consider pasiuni telefoanele, masinile de lux, privitul la tv, jocurile video, mersul la plaja, iesitul la terasa sau urmaritul fotbalului modern si de consum. Respect enorm si ma simt bine cand vad oameni care cred in ceva si care fac ceva afara de munca, tv, familie, petreceri sau agoniseala.
Cel mai trist om e cel fara vreo pasiune, cel caruia ii faci cadou o cravata sau o camasa, doar din obligatie, pentru ca nu ai nicio idee de ceva ce l-ar putea interesa, chiar daca il cunosti bine. Poti vedea peste tot astfel de oameni, care nu tanjesc decat la un trai mai bun, te pot chiar indispune, eu insa ma bucur ca stiu foarte multi oameni pasionati de diverse chestii, chiar daca nu au legatura cu ale mele.
Marturisesc ca nu prea ma pricep la teatru, singura mea legatura cu lumea asta fiind cele 2-3 spectacole pe an pe care le vad. As putea sa ma dau cunoscator, n-ar fi greu, mai ales ca am in spate si o “cariera” ce se dorea promitatoare in scoala generala… doar am jucat in chestii marete, gen “Sanziana si Pepelea” sau “Punguta cu doi bani”. Nu teatrul este pasiunea mea, dar stiind ca exista si in Buftea oameni pasionati de asa ceva, am mers sa vad piesa “Tarfa cu respect” de Jean Paul Sartre, a Teatrului Bastion din Buftea, in cadrul Festivalului de Teatru pentru Tineret 2008. Desi nu-i mai vazusem vreodata, stiam la ce sa ma astept, la lucruri facute cu sufletul si deci, n-aveam ce regreta.
E pacat ca acest festival nu se tine in centrul orasului, in casa de cultura, ar putea sa vina mult mai multa lumea, iar zona ar fi frumos animata. Studiourile Media Pro sunt destul de reci ca zona, nu poti ajunge acolo doar pentru ca vrei sa vezi o asemenea manifestare. E un loc izolat, accesibil parca numai celor ce se trag de sireturi cu vedetele romanesti ponosite.
As putea spune simplu si dezinteresat ca a fost o piesa buna, iar actorii au jucat foarte bine, dar asta ar fi echivalentul fotbalisticului “a fost un meci greu”. Insa chestiile supte din deget n-au farmec, asa ca ma risc sa devin un pic patetic, mai ales in ochii goi ai nepasionatilor.
Sala, adica unul din platouri, era ok, nici nu-ti trebuie mai mult, de fapt ai nevoie doar de un pic de talent si dorinta, plus un public cat de cat, care sa vrea sa te vada. Nici nu mai conteaza ca microfoanele nu-s cele mai bune, ca e frig sau cald sau ca actorii isi cara recuzita in brate de la o reprezentatie la alta. O coloana sonora de exceptie, care poate nu era geul meu, dar se potrivea perfect, un brat de toale, o canapea obosita, doua scaune si o masa, alaturi de o scrumiera, o hartie de 10 mii si o peruca ravasita, reprezentau singurul ajutor in construirea atmosferei piesei, restul… talent, sudoare si pasiune.
Desigur, s-au gasit, ca in orice domeniu, si cativa “specialisti” care sa-si dea cu parerea. Nu e vorba de cei din juriu, care asta trebuiau sa faca, ci de fratii specialistilor mei de la BestFest, cei care simt nevoia sa arate ca se pricep, desi nu-i intreaba nimeni. Nu m-au interesat concluzile lor de la iesire, ca ala nu e limbajul lui Sartre sau ca nu cadea lumina bine pe personaj, eu eram multumit de altceva.
Nu stiu cat de mult interes prezinta lumea din oras pentru cultura, nu stiu cat s-a implicat primaria sau cei de la Directia de Cultura Ilfov si nu stiu nici ce le mai trebuie pentru a reda Casa de Cultura din Buftea, manifestarilor de genul asta, dar stiu sigur ca cineva incearca sa tina steagul sus fara mari asteptari, doar de palcere. Placere de care ma bucur si eu cand vad ca pasiunea inca rezista dincolo de climatul politic, interese financiare sau nevinovata nepasare.
Si in loc de inchieiere… tocmai ascultam o piesa a unei trupe deloc comestibila
Heatebreed – Live for this… si care urla cam asa…
“If you don’t live for something
You’ll die for nothing.”
joi, 10 iulie 2008
Specialistii B'est Fest III
Duminica, am venit mai devreme, sa am timp si eu de mai multe beri, ca era pacat, dup ace ca le beai si nu le simteai decat in vezica. Existenta pisoarelor a facut sa nu fie coada la beieti, in schimb la fete era cam mare. Idiotii aia de cocalari de la toneta cu radio 21, care nu prea stiu ce cautau acolo, se jucau amuzanti la microfoane cu ecoul… “mercur.. cur… cur”… dume pe care noi le faceam la 10 ani. Nu stiu nici ca cautau oamenii de ordine cu atv-urile prin multime.
Am vazut initial Kraak and Smaak, bunicei, chiar daca era un fel de house cu instrumete, erau placuti. Erau imbracati ca dracu, de parca veneau din Mogosoaia. Bassistul avea pantaloni de trening din piata, iar vocalul era un barbos imbracat in roz. Probabil daca nu era si gagica la voce, nici nu ma uittam la ei. Piesele cu voce masculina erau cam de cacat. Am ramas pe urama la Stereophonics, care parca sunt niste papusi masculine, imbracati in geci de piele au cantat doar ca sa fie…. Stiu ca asa sunt ei, dar prea au stat drepti tot concertul. Tobosarul avea minimul necesar de tobe, dar se auzeau excellent, iar chitaristii schimbau chitarile la fiecare piesa. Si le aveau mereu amandoi la fel. Am observat la multe trupe ca schimbau exagerat de mult chitarile. Publicul slab, desi se vedea ca stia piesele.
Am ajuns la Sunrise Avenue, mai ales ca prietena lui Vladut vroia neaparat sa-i vada. Stiam doua piese , si credeam ca or sa fie ceva de capul lor. Astia chiar sunau varza, dar nu neaparat pentru ca era sonorizarea de vina, pur si simplu nu era nimic de capul lor. In public vreo 2-300 de pustoaice, prietena lui Vladut a plecat sa i-a autografe de la nu stiu cine, iar eu cu el am ramas ca prostii vreo juma de ora, stand in cur si band bere. Am intins-o pana la urma, fara a mai astepta sa cante hiturile, prea o lalaiau dragut.
Roisin Murphy a inceput cam greu in partea cealalta, lumea era foc, pe semen o stiau… eu nu. Suna binisor, dar nu erau genul meu. Gagica principala isi schimba toalele la fiecare piesa, chestii futuriste, ce mai… prea discoteca 2000. Specialistii spuneau ca a a vut un outfit fabulos, dar multi potriveau cuvantul asta modern in dreptul ei…. Nu si la Manu Chao, de exemplu. El nu cred ca are outfit. Cu siguranta nici eu. Cu ochelari imensi, costume de star treck, priviri de hi5 si dansuri moderne, d’ale pentru stroboscopele din discoteca, lumea a zis ca a facut “show”. Ba unii au tot laudat vocea ei… ca e formidabila. S-ar putea sa fie, dar nu prea iti dadeai seama, ca era ascunsa dupa smecheriile tehnicii musicale moderne. Probabil specialistii chiar au crezut ca aia e vocea ei. Suna placut ce-i drept, dar prea multe modernisme.
Cam ala era publicu si pt Nelly Furtado, dar se strangeau din ce in ce mai multi. Din nou specialistii zicea cum au putut sa faca organizatorii o asemenea gafa, s-o pun ape Nelly in acelasi timp cu Manu Chao. Nu mai insist, niste idioti! Cred ca daca era Metallica in acelasi timp cu Hulio Iglesias tot comentau unii cum ca au platit ca sa vada toate formatiile, ca daca stiau ca se vor suprapune nu mai cumparau bilet.
Nu m-a atras niciodata Manu Chao, gasesc piesele lui, desi lipicioase si placute, prea moi pentru mine, iar mesajele muzicii sale, la fel. Dar stiam ca live e altceva, oricum e mare artist. Ma asteptam sa sfaca mai multa politica pe scena, dar a fost mai retinut, probabil stia ca romanul nu e obisnuit cu d’astea. Din prima mi-am dat seama ca avea sa fie un concert criminal. Cantau piesele usor, ca in original, dar le prelunegeu pe toate cu parti antrenante, punk si ska, de sarea romanu’ in aer. Era imbracat colorat cum ii place lui, numai ca avea fix tricolorul nostru pe el, cred ca intentionat, chiar daca parea sa fie tricoul unei echipe de fotbal. Avea un “U” mare pe el, ca la Universidad de Chile, dar aia au alte culori. Chitaristu cred ca era imbracat in tricoul rosu al Spaniei.. Spre deosebire de artistii mai tineri, n-au schimbat chitarile decat o data, cand au cantat ceva spaniel. Chitaristul si-a adus o chitara rece, foarte veche, dar care suna incredibil. O tinea in brate ca si cum ar dansa cu ea si canta fabulos chestii spaniole pe note foarte inalte. Nu mai insist… a fost mult peste asteptari. Desi la inceput reticenti, se vedea pe urma ca cei de pe scena se simteau excellent, venind dupa 5 minute si la singurul bis sincer din festival. Cred ca nici lor nu le mai vedea sa plece, atat de bine a iesit. Surprinzator romanul a percutat, desi cred ca majoritatea nu prea stiau cu ce se ocupa Manu Chao. L-a luat un pic pe Bush la rost, probabil se astepta ca si publicul sa reactioneze ostil, darn u prea s-a intamplat, iar le piesa dedicate lui Maradona, a fost incantat ca cineva din fata s-a dezbracat si flutura tricoul cu nr 10 al lui Maradona de la Boca. La partea cand vorbea de fifa a ridicat degetul mijlociu sus. Un pic pacat ca publicul nu prea intelege mesajele sale, dar a iesit nesprerat de bine. Stia si sa faca “show”… vorba aia… mai ales cand imita bataiele inimii, izbinduse cu microfonul in piept. La bis s-a dus la percutionistul turc si l-a trimis la microfon, cantand tiganul o melodie cunoscuta, turceasca, in ritm de punk, misto rau.
Concluzionand, romanii vor show, dar nu stiu la ce se asteapta… sa se agite non stop artistul, sa vorbeasca mereu cu ei si sa vina de 5 ori la bis… dar ei nu fac nimic pentru a participa la show-ul asta. Stau ca pocnitii si nici macar nu bat din palme, sau daca o fac, o fac ca la teatru, nu cu bratele in aer. De cantat, chiar daca erau piese foarte cunoscute, nimeni nu canta desi ala de pe scena astepta mult asta. Asta e si cauza pentru care marile trupe nu se implica, pentru ca nu ar da bines a se roage fara folos de un public inert. Majoritatea percepe manifestarile astea ca pe cele de la televizor…. Sa stea confortabil si sa fie binedispusi de aia de pe scena!
Am vazut initial Kraak and Smaak, bunicei, chiar daca era un fel de house cu instrumete, erau placuti. Erau imbracati ca dracu, de parca veneau din Mogosoaia. Bassistul avea pantaloni de trening din piata, iar vocalul era un barbos imbracat in roz. Probabil daca nu era si gagica la voce, nici nu ma uittam la ei. Piesele cu voce masculina erau cam de cacat. Am ramas pe urama la Stereophonics, care parca sunt niste papusi masculine, imbracati in geci de piele au cantat doar ca sa fie…. Stiu ca asa sunt ei, dar prea au stat drepti tot concertul. Tobosarul avea minimul necesar de tobe, dar se auzeau excellent, iar chitaristii schimbau chitarile la fiecare piesa. Si le aveau mereu amandoi la fel. Am observat la multe trupe ca schimbau exagerat de mult chitarile. Publicul slab, desi se vedea ca stia piesele.
Am ajuns la Sunrise Avenue, mai ales ca prietena lui Vladut vroia neaparat sa-i vada. Stiam doua piese , si credeam ca or sa fie ceva de capul lor. Astia chiar sunau varza, dar nu neaparat pentru ca era sonorizarea de vina, pur si simplu nu era nimic de capul lor. In public vreo 2-300 de pustoaice, prietena lui Vladut a plecat sa i-a autografe de la nu stiu cine, iar eu cu el am ramas ca prostii vreo juma de ora, stand in cur si band bere. Am intins-o pana la urma, fara a mai astepta sa cante hiturile, prea o lalaiau dragut.
Roisin Murphy a inceput cam greu in partea cealalta, lumea era foc, pe semen o stiau… eu nu. Suna binisor, dar nu erau genul meu. Gagica principala isi schimba toalele la fiecare piesa, chestii futuriste, ce mai… prea discoteca 2000. Specialistii spuneau ca a a vut un outfit fabulos, dar multi potriveau cuvantul asta modern in dreptul ei…. Nu si la Manu Chao, de exemplu. El nu cred ca are outfit. Cu siguranta nici eu. Cu ochelari imensi, costume de star treck, priviri de hi5 si dansuri moderne, d’ale pentru stroboscopele din discoteca, lumea a zis ca a facut “show”. Ba unii au tot laudat vocea ei… ca e formidabila. S-ar putea sa fie, dar nu prea iti dadeai seama, ca era ascunsa dupa smecheriile tehnicii musicale moderne. Probabil specialistii chiar au crezut ca aia e vocea ei. Suna placut ce-i drept, dar prea multe modernisme.
Cam ala era publicu si pt Nelly Furtado, dar se strangeau din ce in ce mai multi. Din nou specialistii zicea cum au putut sa faca organizatorii o asemenea gafa, s-o pun ape Nelly in acelasi timp cu Manu Chao. Nu mai insist, niste idioti! Cred ca daca era Metallica in acelasi timp cu Hulio Iglesias tot comentau unii cum ca au platit ca sa vada toate formatiile, ca daca stiau ca se vor suprapune nu mai cumparau bilet.
Nu m-a atras niciodata Manu Chao, gasesc piesele lui, desi lipicioase si placute, prea moi pentru mine, iar mesajele muzicii sale, la fel. Dar stiam ca live e altceva, oricum e mare artist. Ma asteptam sa sfaca mai multa politica pe scena, dar a fost mai retinut, probabil stia ca romanul nu e obisnuit cu d’astea. Din prima mi-am dat seama ca avea sa fie un concert criminal. Cantau piesele usor, ca in original, dar le prelunegeu pe toate cu parti antrenante, punk si ska, de sarea romanu’ in aer. Era imbracat colorat cum ii place lui, numai ca avea fix tricolorul nostru pe el, cred ca intentionat, chiar daca parea sa fie tricoul unei echipe de fotbal. Avea un “U” mare pe el, ca la Universidad de Chile, dar aia au alte culori. Chitaristu cred ca era imbracat in tricoul rosu al Spaniei.. Spre deosebire de artistii mai tineri, n-au schimbat chitarile decat o data, cand au cantat ceva spaniel. Chitaristul si-a adus o chitara rece, foarte veche, dar care suna incredibil. O tinea in brate ca si cum ar dansa cu ea si canta fabulos chestii spaniole pe note foarte inalte. Nu mai insist… a fost mult peste asteptari. Desi la inceput reticenti, se vedea pe urma ca cei de pe scena se simteau excellent, venind dupa 5 minute si la singurul bis sincer din festival. Cred ca nici lor nu le mai vedea sa plece, atat de bine a iesit. Surprinzator romanul a percutat, desi cred ca majoritatea nu prea stiau cu ce se ocupa Manu Chao. L-a luat un pic pe Bush la rost, probabil se astepta ca si publicul sa reactioneze ostil, darn u prea s-a intamplat, iar le piesa dedicate lui Maradona, a fost incantat ca cineva din fata s-a dezbracat si flutura tricoul cu nr 10 al lui Maradona de la Boca. La partea cand vorbea de fifa a ridicat degetul mijlociu sus. Un pic pacat ca publicul nu prea intelege mesajele sale, dar a iesit nesprerat de bine. Stia si sa faca “show”… vorba aia… mai ales cand imita bataiele inimii, izbinduse cu microfonul in piept. La bis s-a dus la percutionistul turc si l-a trimis la microfon, cantand tiganul o melodie cunoscuta, turceasca, in ritm de punk, misto rau.
Concluzionand, romanii vor show, dar nu stiu la ce se asteapta… sa se agite non stop artistul, sa vorbeasca mereu cu ei si sa vina de 5 ori la bis… dar ei nu fac nimic pentru a participa la show-ul asta. Stau ca pocnitii si nici macar nu bat din palme, sau daca o fac, o fac ca la teatru, nu cu bratele in aer. De cantat, chiar daca erau piese foarte cunoscute, nimeni nu canta desi ala de pe scena astepta mult asta. Asta e si cauza pentru care marile trupe nu se implica, pentru ca nu ar da bines a se roage fara folos de un public inert. Majoritatea percepe manifestarile astea ca pe cele de la televizor…. Sa stea confortabil si sa fie binedispusi de aia de pe scena!
miercuri, 9 iulie 2008
Specialistii B'est Fest II
E placut sa vezi atatea mii de oameni care arata si se comporta cat de cat in stilul tau, mai ales dupa ce esti satul de specimenele de pe strada. Am vazut niste look-uri interesante, fete aranjate ciudat, de multe ori placut, care n-ar iesi asa pe strada, cunoscuti din muzica romaneasca, tot mai multi baieti care imbraca gay, foarte putin d’aia cere sunt pusi pe scandal, am vazut huligani ai echipelor bucurestene vizionand calmi, dar si ceva cocalari si printese, indeosebi angajati pe la tarabele alea. N-am inteles mizeria de activitate de la “Axe”, unde niste tipe fade, d’alea de cartier, in chiloti, te agatau sa te bage la “spalatoria de barbati”. Iti dadeau un sort si in vazul lumii puneau un jet de apa pe tine si te sapuneau. Tare nesinspirat si gretos! Multi parinti cu copii, bulgari si alte nationalitati, mancare destula, surprinzator fara cozi la bere… bere mult prea slaba si in pahare mult prea mici. Oamenii de ordine si jandarmii au fost foarte discreti, nici nu le-am simtit prezenta, desi erau destui, mai ales dupa garduri.
O chestie dubioasa pe care au facut-o organizatorii a fost sa dea celor cu abonamente bratari roz, in baza carora trebuia sa intri in fiecare zi si pe care trebuia sa le ai mereu la mana. Binenteles ca mi-am dat-o imediat jos, dar a doua zi nu m-au lasat sa intru pentru ca nu o aveam la mana. Cica trebuia sa dorm cu ea. M-am infipt un pic in boccii aia si au zis ok, dar sa n-o mai dau jos. Cum dracu sa stau cu aia la mana… pai eu sunt bolnav psihic, dau in cap la oameni daca port roz la mana. Asa ca, preventiv, am bagat-o in buzunar, desi cica avea un sistem care nu te lasa s-o scoti decat rupand-o. Pai am avut liniste? Tot ma gineau oamenii de ordine si veneau sa ma intrebe, ca nu cumva s-o fi dat-o cuiva sa bage pe altul inauntru. Nu puteau, mai simplu, s-o faca neagra, sau macar verde?
Asa… si cum ziceam. Sambata dupa Manic Street Preachers, nu prea stiam ce sa fac. Alex zicea ca vrea sa le vada pe Nouvelle Vague, cica niste tipe interesante care canta coveruri. Nestiind de ele, am ramas la Kaizer Chieffs, mai ales ca prietena lui Vladut vroia sa-i vada neaparat, ca cica le stie piesele. Ce piese, zic? A… pai Ruby si inca una, cred. Aha… Desi increzator in gusturile lui Alex, am ales sa ramanem la englezoii astia din Leeds, chiar daca stiam doar o piesa si eram sigur ca sunt d’aia care scot o piesa si in rest canta pentru femei. Dar au fost o surpriza tare palcuta, facand “show” cum vrea romanul, asta si pentru ca au o muzica dispusa la asa ceva. Vocalul, imbracat banal, era foarte agitat, nu cred ca luase vreun clmant inainte, si avea o voce puternica, exact pe genul ala de muzica. Cred ca vom mai auzi de el… si tobosarul dedea foarte bine, nu neaparat in tobe, dar canta mult si bine si cu vocea, ceea ce vezi mai rar, iar look-ul sau aducea destul de mult a Ringo Star. Stiam multe piese de la ei, le auzisem pe Guerrilla sau CityFM, darn u steam ca-s ale lor, la radio sunand tare comercial. Live insa, piesele astea te ung pe suflet.
Penibile sunt cacaturile alea fosforescente de le agita lumea sau le puneau ca bratari! Nu stiu cine si de ce le impartea, dar erau peste tot si se vedeau ca dracu. Binenteles ca le-a venit idea sa le arunce pe scena, crezand ca participa la “show”. Vocalul, cu siguranta nu era prea incantat, dar nu vroia sa se puna rau, asa ca le suta din zbor, le lovea cu capul, ma rog, se facea ca participa. Langa mine niste straini, care desi vorbeau engleza sigur nu erau de acolo, se maimutareau ca pocnitii de pe stadioanele englezesti cand vad camera de filmat. Se impodobisera cu paie d’astea fosforescente, in nas, in par, de urechi si se amuzau ca prostii facandu-si zeci de poze.
Deci, Kaizer Chiffs mi-au placut surprinzator de mult, chiar daca am stat langa boxe si aveam dificltati la inghititul berii, din cauza bassului. Mi-au placut si niste jandarmi care se zgaiau de langa scena alaturata si care erau fascinati de ceea ce vedeau, de public si de muzica. Probabil nu mai vazusera asa ceva la ei in Vascauti si chiar pareau incantati.
O chestie dubioasa pe care au facut-o organizatorii a fost sa dea celor cu abonamente bratari roz, in baza carora trebuia sa intri in fiecare zi si pe care trebuia sa le ai mereu la mana. Binenteles ca mi-am dat-o imediat jos, dar a doua zi nu m-au lasat sa intru pentru ca nu o aveam la mana. Cica trebuia sa dorm cu ea. M-am infipt un pic in boccii aia si au zis ok, dar sa n-o mai dau jos. Cum dracu sa stau cu aia la mana… pai eu sunt bolnav psihic, dau in cap la oameni daca port roz la mana. Asa ca, preventiv, am bagat-o in buzunar, desi cica avea un sistem care nu te lasa s-o scoti decat rupand-o. Pai am avut liniste? Tot ma gineau oamenii de ordine si veneau sa ma intrebe, ca nu cumva s-o fi dat-o cuiva sa bage pe altul inauntru. Nu puteau, mai simplu, s-o faca neagra, sau macar verde?
Asa… si cum ziceam. Sambata dupa Manic Street Preachers, nu prea stiam ce sa fac. Alex zicea ca vrea sa le vada pe Nouvelle Vague, cica niste tipe interesante care canta coveruri. Nestiind de ele, am ramas la Kaizer Chieffs, mai ales ca prietena lui Vladut vroia sa-i vada neaparat, ca cica le stie piesele. Ce piese, zic? A… pai Ruby si inca una, cred. Aha… Desi increzator in gusturile lui Alex, am ales sa ramanem la englezoii astia din Leeds, chiar daca stiam doar o piesa si eram sigur ca sunt d’aia care scot o piesa si in rest canta pentru femei. Dar au fost o surpriza tare palcuta, facand “show” cum vrea romanul, asta si pentru ca au o muzica dispusa la asa ceva. Vocalul, imbracat banal, era foarte agitat, nu cred ca luase vreun clmant inainte, si avea o voce puternica, exact pe genul ala de muzica. Cred ca vom mai auzi de el… si tobosarul dedea foarte bine, nu neaparat in tobe, dar canta mult si bine si cu vocea, ceea ce vezi mai rar, iar look-ul sau aducea destul de mult a Ringo Star. Stiam multe piese de la ei, le auzisem pe Guerrilla sau CityFM, darn u steam ca-s ale lor, la radio sunand tare comercial. Live insa, piesele astea te ung pe suflet.
Penibile sunt cacaturile alea fosforescente de le agita lumea sau le puneau ca bratari! Nu stiu cine si de ce le impartea, dar erau peste tot si se vedeau ca dracu. Binenteles ca le-a venit idea sa le arunce pe scena, crezand ca participa la “show”. Vocalul, cu siguranta nu era prea incantat, dar nu vroia sa se puna rau, asa ca le suta din zbor, le lovea cu capul, ma rog, se facea ca participa. Langa mine niste straini, care desi vorbeau engleza sigur nu erau de acolo, se maimutareau ca pocnitii de pe stadioanele englezesti cand vad camera de filmat. Se impodobisera cu paie d’astea fosforescente, in nas, in par, de urechi si se amuzau ca prostii facandu-si zeci de poze.
Deci, Kaizer Chiffs mi-au placut surprinzator de mult, chiar daca am stat langa boxe si aveam dificltati la inghititul berii, din cauza bassului. Mi-au placut si niste jandarmi care se zgaiau de langa scena alaturata si care erau fascinati de ceea ce vedeau, de public si de muzica. Probabil nu mai vazusera asa ceva la ei in Vascauti si chiar pareau incantati.
Specialistii B'est Fest
Trezindu-ma cu o melodie in cap dimineata, chiar daca eram zob de oboseala, m-am gandit eu asa, sa fac si un comentariu, mai mic sau mai mare, pe marginea best fest-ului, ca tot avea legatura un pic cu piesa respectiva..
Am citit zilele astea mai multe cronici de la festival, bloguri, articole din ziare sau comentarii pe net. In ultimul timp, se pare ca toata lumea a devenit cunoscatoare de muzica, ba mai mult de muzica live, toate comentariile vazute abundand de pareri “avizate”. Probabil asa o sa sune si ce scriu eu aici, chiar daca am un pic pretentia ca mai stiu cate ceva.
Mai toata lumea se plangea de calitatea slaba a sunetului si de organizare, in sensul suprapunerii unor trupe, care cantau in acelasi timp pe scene diferite. Pai asta inseamna festival, mai nene! Mai multe trupe, mai multe scene, mai multe instalatii de sunet, mai multi sunetisti. Fiecare venea cu altceva, era normal sa fie si probleme de genul asta, ca nu era un concert dedicat unei singure trupe mari, care sa faca totul doar pt ei, si fara sa se grabeasca. Cand ii auzi… domne, ce prost s-a auzit C.Hill… Intradevar, nu a fost un sunet smecher, dar majoritatea dintre “specialisti” n-au tinut cont, ca un rap live nu e nici pe departe ca pe cd, ba unii sunt convins ca au stat prea aproape de boxe de au auzit numai bass-ul si vocea deloc. Mie mi s-a parut ca mai bine de atat nu se putea. Nu pot sa cred ca sunetistii lor nu simteau ca ceva nu e in regula, mai ales ca nu avea decat vocea si bassul.
Am fost un pic dezamagit de ei, in sensul ca m-am dus sa-i vad cu speranta ca vor veni si cu instrumente, chitari, tobe, dar s-au multumit doar cu niste bongasuri oribile, ale caror sens nu-l vad deloc pe rap. N-am fost niciodata mare fan al genului, dar vazand pe youtube niste liveuri tari, am zis sa-i vad, mai ales ca pe cealalta scena era Unkle, o trupa din care doar numele imi parea cunoscut, in rest habar n-aveam ce canta.
Dupa cateva piese C.Hill, m-am cam plictisit, locul meu nu era acolo, vroiam ceva distors, instrumente. Asa ca m-am dus la Unkle, dar fara prea mare tragere de inima. Am prins doar ultimele 4 piese, dar am ramas prost! Un sunet belea si un stil necunoscut mie atunci. Mai mult instrumental si cu vocea care aparea obsesiv, dar misto. La sfarsit, lumea era ofticata, pe buna dreptate, ca n-au aparut la bis. L-am citit pe unul care se pricepe si zicea ca de fapt, asta e stilul lor, nu ca ar fi bulangii… vor sa fie reci, necomunicativi, distanti, probabil o tactica de promovare, cel putin interesanta, zic eu.
Seara incepuse cu Apollo 440, pe care nu i-am inteles deloc. Mi s-au parut cam penibili. Costumati in gay, exagerau cu maimutareala, vocalul catarandu-se pe schele sau venind in public, dar tot n-au reusit sa impresioneze pe nimeni. Bomboana pe coliva a fost la ultima piesa, celebra “Ain’t talking about dub”, unde chitaristul a facut-o varza. Incredibil, dar i-au luat mult pana sa-si dea seama ce note are celebrul riff de chitara de pe piesa.
Multi din cei cu care eram n-au vrut sa ramana s-o vada pe Alanis, n-am inteles de ce nu le place tipa, dar unii ziceau ca n-au ce cauta la un asa concert. Unii de pe langa mine se amuzau si se indemnau sa plece, in stilul “eu sunt roacher, ma”. Asa ca am ramas singur s-o ascult. Sunt multe trupe care nu-mi plac deloc, dar pt care as da oricat sa le vad live, asa ca nici nu ma gandeam sa plec. Daca apreciezi muzica, n-ai cum sa nu vrei s-o auzi pe Alanis Morissette. Mi s-a parut ca a cantat extraordinar, o voce impecabila si cu un tobosar de zile mari, chiar daca avea peste 50 de ani. A intrat in trans pe scena, unii pocniti chiar radeau cand ea isi agita pletele. Am mai vazut ca lumea se mira si critica faptul ca s-a ingrasat. Aiurea… oricum are farmec mult mai mult decat Madonna!
Si ca sa fac legatura cu melodia cu care m-am trezit… La Best Fest, atractia principala pentru mine era Manic Street Preachers. Au cantat bine, dar cred ca se putea si mai bine, asta poate daca si publicul receptiona cat de cat ce faceau ei acolo, ca mi s-a parut ca multi se uitau dezinteresati. Au cantat si Pennyroyal Tea a lui Nirvana, pe care cred ca foarte putini l-au recunoscut din pacate… unii nici de Nirvana nu stiu, dar isi dau cu parerea despre concertele live. Cea mai mare idiotenie pe care am auzit-o e ca Manic n-au facut show! M-au innebunit astia… ca aia au facut show, ca aia nu, ca ce show or sa faca si plm… specialisti. Pai ce dracu show sa faca MSP, cand ei canta muzica aia! Asa e stilul lor, ca nu canta ca sa inveseleasca lumea! In rest… o voce extraordinara si piese super tari... ca asta.
Poate mai continui maine si cu restul impresiilor…. Pana atunci, melodia cu care m-am trezit.
MSP – Umbrella
Am citit zilele astea mai multe cronici de la festival, bloguri, articole din ziare sau comentarii pe net. In ultimul timp, se pare ca toata lumea a devenit cunoscatoare de muzica, ba mai mult de muzica live, toate comentariile vazute abundand de pareri “avizate”. Probabil asa o sa sune si ce scriu eu aici, chiar daca am un pic pretentia ca mai stiu cate ceva.
Mai toata lumea se plangea de calitatea slaba a sunetului si de organizare, in sensul suprapunerii unor trupe, care cantau in acelasi timp pe scene diferite. Pai asta inseamna festival, mai nene! Mai multe trupe, mai multe scene, mai multe instalatii de sunet, mai multi sunetisti. Fiecare venea cu altceva, era normal sa fie si probleme de genul asta, ca nu era un concert dedicat unei singure trupe mari, care sa faca totul doar pt ei, si fara sa se grabeasca. Cand ii auzi… domne, ce prost s-a auzit C.Hill… Intradevar, nu a fost un sunet smecher, dar majoritatea dintre “specialisti” n-au tinut cont, ca un rap live nu e nici pe departe ca pe cd, ba unii sunt convins ca au stat prea aproape de boxe de au auzit numai bass-ul si vocea deloc. Mie mi s-a parut ca mai bine de atat nu se putea. Nu pot sa cred ca sunetistii lor nu simteau ca ceva nu e in regula, mai ales ca nu avea decat vocea si bassul.
Am fost un pic dezamagit de ei, in sensul ca m-am dus sa-i vad cu speranta ca vor veni si cu instrumente, chitari, tobe, dar s-au multumit doar cu niste bongasuri oribile, ale caror sens nu-l vad deloc pe rap. N-am fost niciodata mare fan al genului, dar vazand pe youtube niste liveuri tari, am zis sa-i vad, mai ales ca pe cealalta scena era Unkle, o trupa din care doar numele imi parea cunoscut, in rest habar n-aveam ce canta.
Dupa cateva piese C.Hill, m-am cam plictisit, locul meu nu era acolo, vroiam ceva distors, instrumente. Asa ca m-am dus la Unkle, dar fara prea mare tragere de inima. Am prins doar ultimele 4 piese, dar am ramas prost! Un sunet belea si un stil necunoscut mie atunci. Mai mult instrumental si cu vocea care aparea obsesiv, dar misto. La sfarsit, lumea era ofticata, pe buna dreptate, ca n-au aparut la bis. L-am citit pe unul care se pricepe si zicea ca de fapt, asta e stilul lor, nu ca ar fi bulangii… vor sa fie reci, necomunicativi, distanti, probabil o tactica de promovare, cel putin interesanta, zic eu.
Seara incepuse cu Apollo 440, pe care nu i-am inteles deloc. Mi s-au parut cam penibili. Costumati in gay, exagerau cu maimutareala, vocalul catarandu-se pe schele sau venind in public, dar tot n-au reusit sa impresioneze pe nimeni. Bomboana pe coliva a fost la ultima piesa, celebra “Ain’t talking about dub”, unde chitaristul a facut-o varza. Incredibil, dar i-au luat mult pana sa-si dea seama ce note are celebrul riff de chitara de pe piesa.
Multi din cei cu care eram n-au vrut sa ramana s-o vada pe Alanis, n-am inteles de ce nu le place tipa, dar unii ziceau ca n-au ce cauta la un asa concert. Unii de pe langa mine se amuzau si se indemnau sa plece, in stilul “eu sunt roacher, ma”. Asa ca am ramas singur s-o ascult. Sunt multe trupe care nu-mi plac deloc, dar pt care as da oricat sa le vad live, asa ca nici nu ma gandeam sa plec. Daca apreciezi muzica, n-ai cum sa nu vrei s-o auzi pe Alanis Morissette. Mi s-a parut ca a cantat extraordinar, o voce impecabila si cu un tobosar de zile mari, chiar daca avea peste 50 de ani. A intrat in trans pe scena, unii pocniti chiar radeau cand ea isi agita pletele. Am mai vazut ca lumea se mira si critica faptul ca s-a ingrasat. Aiurea… oricum are farmec mult mai mult decat Madonna!
Si ca sa fac legatura cu melodia cu care m-am trezit… La Best Fest, atractia principala pentru mine era Manic Street Preachers. Au cantat bine, dar cred ca se putea si mai bine, asta poate daca si publicul receptiona cat de cat ce faceau ei acolo, ca mi s-a parut ca multi se uitau dezinteresati. Au cantat si Pennyroyal Tea a lui Nirvana, pe care cred ca foarte putini l-au recunoscut din pacate… unii nici de Nirvana nu stiu, dar isi dau cu parerea despre concertele live. Cea mai mare idiotenie pe care am auzit-o e ca Manic n-au facut show! M-au innebunit astia… ca aia au facut show, ca aia nu, ca ce show or sa faca si plm… specialisti. Pai ce dracu show sa faca MSP, cand ei canta muzica aia! Asa e stilul lor, ca nu canta ca sa inveseleasca lumea! In rest… o voce extraordinara si piese super tari... ca asta.
Poate mai continui maine si cu restul impresiilor…. Pana atunci, melodia cu care m-am trezit.
MSP – Umbrella
marți, 1 iulie 2008
Melodia cu care m-am terzit
Desi am avut vaga impresie ca in momentul cand m-am trezit imi venise in cap "Noi suntem romani", cum neinspirat zicea cineva... imnul xenofob... totusi s-a lipit instantaneu de mine piesa aia cu senzatie de plutire de la Massive Attack... Tear Drop. Va propun o altfel de varianta, a unui capiat, celebru ce-i drept, dar mie nu prea imi palce, mai ales ca are si coafura aia imputita, rasta. Omul o canta lejer si o face intr-un mod tare interesant.
Newton Faulkner - Tear Drop
Newton Faulkner - Tear Drop
Abonați-vă la:
Postări (Atom)