Inca un simbol s-a stins... Luati-ne totul, legendele-s de neatins!

x




Inca un simbol s-a stins, flacara pasiunii noastre palpaie tot mai slab, suflata de vreme si vise urate. Tot mai putini si tot mai umiliti, respiram bucurie numai cand gaseam franturi din savurosul trecut impletite in fadul prezent. Dominati de mafioti goliti de sentimente, cu ai lor mascarici gretosi si trepadusi vanduti, mai tremuram doar la amintirea zilelor cand veneam la stadion cu zambetul pe buze, uitand de tot, dribland impreuna cu Balaci, respirand odata cu Dinu sau bucurandu-ne de lacrimile lui Hagi.
Am uitat sa ne bucuram de farmecul stadioanelor pline, de jucatori cu bratele deschise catre noi, neinsemnatii din modestele tribune si am abandonat gandul ca vreodata vom mai vedea jucatori traind doar pentru noi.
Ne lipseste zambetul nevinovat al lui Dumitrache, calmul superior al lui Dobrin, pumnul strans al lui Lacatus, travaliul lui Hildan sau fermecul lui Rica. Am ramas doar noi, ultimele umbre ale fotbalului romantic, sufocati de cenzura, presa si nevoia disperata de imagine a maimutoilor, ce cred ca se pot lipsi de noi si care ne considera piedici in calea afirmarii lor ca indivizi.
Ne-ati luat zambetul de pe buze, ne-ati facut sa ne simtim neinsemnati, ne-ati luat libertatea de exprimare, ne-ati luat pana si ura din priviri... dar vom fi in continuare langa simbolurile ce ne-au facut sa ne simtim vii, tanjind la clipele cand musteam de pasiune.

Luati-ne totul... legendele-s de neatins!

Lacrimi in iarba

Destin Balcanic - Lacrimi in iarba

Soarta darama zei...
Nu, zeii sunt vesnici, avem nevoie de ei si nu pot fi doborati. Credeam in nemurirea lui, visam sa fie mereu al nostru, speram sa-si strige implinirile si sa-si planga nereusitele numai alaturi de noi. Era duritatea si sensibilitatea, era cauza si efectul, era sufletul si trupul. Era Catalin Hildan.
Nu m-am gandit niciodata ca poate pleca la o alta echipa, pana am citit unul din primele interviuri ale lui Mutu in Italia. Intrebat fiind care crede el c-ar fi un alt jucator roman care poate evolua la o mare echipa in Italia, acesta a raspus scurt si sigur pe el.... "Hildan". Pana atunci am crezut ca doar eu ii vad valoarea, doar eu il apreciez, ca pentru altii nu conteaza. Ca era doar al meu.
Am inteles imediat ca zeii se nasc din sperantele si dorintele cumulate si urlate de multime. Am zis... bine, fie... e si al vostru. Doamne, mi-era atat de greu sa-l stiu iubit si de altii, sa-l impart cu unii care poate il meritau totusi mai mult decat mine. Fara sa-mi mai pese de altceva sau altcineva, in nemernicia mea, a incoltit un gand blestemat care mi s-a infipt adanc in suflet. Ii doream moartea... moartea... Dumnezeule, cum suna!!! Vroiam sa ramana asha... doar al nostru... unicul capitan. Nu m-am gandit nici o clipa ca cineva poate stii ce-mi doresc si ca poate aranja lucrurile dupa cum vreau eu. Dar nu, nu era cazul acum !Nu acum as fi vrut sa mi se indeplineasca dorintele. Nu m-am gandit la familia lui, la prieteni, la fanii care-l idolatizau. M-am gandit doar la mine, aveam nevoie de un erou, iar acestia nu sunt recunoscuti decat dupa moarte. Imi inchipuiam stadionul plin, tinand momente de reculegere, imi inchipuiam suporteri altadata duri, acum plangand, vedeam peste tot numarul 11, ca intr-un celebru film american cu De Niro. Dar nu credeam ca asta chiar va fi realitate, ca voi mai plange vreodata-n viatza.
Ati trait, sunt sigur, sentimentul ala de zi inutila, plictisitoare, zi banala si trista de toamna. Mergand in seara unei asemenea zile pe strada, cu mainile in buzunarele blugilor si cu gulerul de la geaca ridicat, ma opreste un cunoscut si-mi spune, compatimindu-ma parca. "Ai auzit ma, ce s-a intamplat?". "Ce s-a mai intamplat, ba?", ii raspund nepasator. "Cum ma, nu stii? A murit Hildan... pe teren a murit" N-am scos nici un cuvant, am plecat mai departe tragandu-mi sapca mai pe ochi. Un zambet sinistru am simtit pe fata, in coltul buzelor. Dar nu era al meu, nu stiu ce dracu era cu zambetul ala, dar nu era al meu. E... aiurea, cum sa moara Catalin? Tocmai el? N-are cum... Dupa cativa pasi devin confuz, m-apuca o stare de neliniste, de vinovatie... ganduri negre, sperante si sudori reci pe frunte... totul amestecat cu rasete de pustoaice, claxoane si injuraturi de coltul strazii. Oare e din cauza mea? Chiar am primit ce-mi doream? Nu, nu, nu-mi doream... a fost o prostie! Si zambetul tampit incepe sa ma paraseasca. Intru in bar, si vad surprins ca toate privirile se indreapta spre mine, toti stiau si vroiau sa-mi vada reactia. Nu se poate, chiar a murit !... Soarta chiar darama zei...
Aha..... soarta e de vina... cum sa poata influenta viata unui om, a unei multimi, un neinsemnat ca mine?!?
Nu mai stiu cum a trecut noaptea aia, dar dimineata, vazand titlul mare pe prima pagina in ziar, "Sufletul lui Dinamo s-a ridicat la cer", am inteles ca era pentru toti ceea ce credeam ca e doar pentru mine.... sufletul lui Dinamo. La Branesti, pe un frig de-ti crapau si cele mai amare ganduri, cand l-au scos din curte, am auzit un strigat infiorator... "Rdica-te ba, Cata!!!" Pentru o clipa mi-a inghetat mintea confuza... poate mai era o speranta... Dar nu, nimic... ce-ai omorat, omorat ramane.
Azi raman doar lacrimile in iarba si rarele sclipiri din ochii nostri goi. Sunt singurul care poate vrea sa-l uite, fara sa reusesc, normal. Ma simt vinovat pentru lipsa lui, pentru durerea voastra, pentru durerea noastra. Si cu siguranta sunt singurul care poate se bucura cand nemernicii striga pe stadioane cuvinte grele la adresa lui. Ma bucur ca nu sunt singurul nemernic.



Soarta darama zei
Viata-i un lucru ciudat
Ochii in cap mi s-au uscat
Universul meu este patat.

Sufletul ploii imi bate-n geam
Candva am sa vin si eu
Umerii mei ma dor si ei
Ma-ntreb mereu daca-s eu vinovat.

Vor trece ani vor cade ploi
Cantecul meu va fi uitat
Raman sclipiri in ochii goi
Universul meu este patat.


Destin Balcanic - Lacrimi in iarba

Muc Cel Mic si merele de aur

Cu siguranta nu natura l-a facut sa rasara sub pomul laudat, natura l-a facut doar mic si urat, ca un muc... negru. Nu e nici de vita nobila, e infiat... nu mai lucreaza demult cu roaba si canciocul, acum pastoreste camioane de 16 tone si viseaza sa devina un fat frumos lund-o de nevasta si siluind-o pe fata imparatului.
Adus in gradina sfanta pe post de bufon, zambetul contand mai mult decat gatul si coloana vertebrala, Muc cel Mic devine repede nerabdator, infiintandu-se cu sacul gol sa culeaga poamele inca necoapte. Sincer, e destul de destept asta micu', stiindu-se dezavantajat de statura , nici nu incearca sa ajunga la merele de aur, se apuca si ciocane usor-usor in trunchiul batran, sperand ca poate fi ajutat de cioc sa-si atinga scopul. Unul cate unul merele malaiete incep sa pice in ciocul lui, gusa i se umfla , penele-i cresc mari si soioase.
Personajul asta are si un idol pe taramul celalalt, un viteaz cu inima de leu, de la care a invatat multe si incercand sa-l imite, merge mai departe de poamele prealaudate, o vrea si pe fata imparatului. Deja manuieste personal condeiul autorului povestii si-i vrea pe cititori in genunchi cu capul plecat spre pantofii lui ascutiti si imputiti. Ca un veritabil cautator de comori, Muc cel Mic se baga in diferite activitati fantastice luptandu-se cu zmei, capcauni si draci, sfatuit in taina de martoage mancatoare de jeratic care zboara deasupra norilor.
Un pic dezechilibrat de turbanul mult prea mare decat capatana sa, Muc cel Mic alearga din librarie pe tarabele din piata, avand un succes nebun la cititorii fermecati de faptele fantastice ale micului carnat. Mituieste vanzatorii, cu salate din gradina ursului, pentru un loc mai bun pe taraba si un periaj zilnic al copertii. Nici macar vechii greuceni si feti frumosi din basmele noastre romantice nu mai au loc in aceeasi carte cu el, coperta si sumarul sunt numai ale lui, ba chiar mai nou doreste sa impuna si pretul cartii, sa-l mareasca, pentru ca batranii cititori sa nu-si permita sa-l critice. De curand se plimba zambitor cu trabucul in cioc printre noi, sa ne faca o aroganta si sa ne cunoasca mai bine.
Personajul fantasitc se lupta acum cu cititorii si e sigur ca-i va invinge, doar in fata creatorului s-a impus... si nu vrea sa se lase mai prejos decat viteazul cu inima de leu de pe taramul celalalt, tovaras de taraba cu dansul, pe care-l mai ajuta la nevoie, contra cost, in lupta cu dusmanii inchipuiti.
In tot acest timp, cand tarabele si pietele se umplu de figura mica si mucoasa, fratii sai mai mari tac si zambesc... cu prima ocazie de vitejie cand v-a avea nevoie de sprijin sperca ii vor taia franghiile si-l vor lasa pe taramul celalalt. Sper ca autorul basmului sa-si impuna aceasta idee in propria-i carte.
Pana atunci vom refuza citirea cartii, vom da foc tarabelor din piata si vanzatorilor corupti, iar autorul basmului sper sa moara sugrumat de critici. Se apropie latul, Muc cel Mic... cititorii nu te mai suporta, nu mai e mult pana sa te impiedici in varfurile noilor tai pantofi, apasat de greutatea turbanului!

Aia de la Crevedia... cu bicicleta alba!

Visul copilariei mele a fost sa am si eu bicicleta! Doamne, cat imi doream! Si cand am implinit vreo 8 ani, mi-a cumparat tata o bicicleta, d'aia mai mica decat Pegasul. A luat-o de la Radu a lu' nea Traian pe o lada de Gambrinus rece si una de Zmeurata. Era albaaa... la mana a 2-a, dar era a mea!!!

Eram fermecat, nu mai mancam, nu mai dormeam. A doua zi, dupa ce mi-am rupt curu' ore intergi pe saua aia tocita... am lasat bicicleta trantita la pamant in fata curtii si am intrat un pic. Lume gramada pe strada... revin, ies din curte sa incalec iar bicicleta alba... brusc m-am terzit in genunchi urland si nentelegand ce s-a intamplat cu bicla. Toti radeau, in timp ce mie imi iesea sufletul afara cu tot cu lacrimi. Bicicleta mea fusese calcata cu tractorul de Nelu a lu' Botosu... era gata... turtita ca o foaie de ceapa. Era afis... Doamne, se lipise de pamantul ala uscat, era acoperita de tarana! Betivul a privit nepasator prin geamul din spatele tractorului.

Dupa ce am plans-o vreo 3 zile, si am tot incercat sa ma urc pe ea... saua devenise ca un tarnacop... am decis ca nu se poate termina asa. Trebuie ca tata sa mi-o duca la nea Florin, vecinul nostru, mecanicul. Sa-i dea ce vrea el sa bea... dar sa mi-o faca la loc. In nebunia mea, eram convins ca se repara si poate cu ocazia asta o vopsesc rosie, speram sa-i mai fi ramas vopsea lui nea Florin de cand i-a vopsit chitara lu' unchi-miu.

Dupa ce toata toamna m-a amagit ca mai are un pic si e gata, intr-o dimineata am plecat cu beietii la peste. Scazuse garla si era rost de peste mare prins la mana. Si mergand unul langa altul ca la vanatoare, prin namolul pana la genunchi, m-am impiedicat de o fieratanie. Ca de obicei, am bagat mana s-o ridic, sa vad ce e... poate imi trebuia, ca mereu ne agatam de toate panaramele gasite si le caram acasa, erau in loc de jucarii. Nu va dati seama ce soc am avut cand am vazut ce era. Nea Florin imi aruncase bicicleta in garla, probabil amuzat teribil de dorinta mea de a mi-o repara. Bicicleta mea era acum neagra si putea... Dar lantul i-l luase, p'ala il mai putea folosi... si cheia de bicicleta din portofel.

Am ingropat-o acolo pe malul lacului si niciodata n-am mai avut alta bicicleta.

Uniti de moarte

Sunt slab, recunosc! Mi se ineaca ochii cand vad la stiri copii morti... tineri morti. Cred ca e singura treaba pe care Dumnezeu n-a facut-o cum trebuie, cred ca i-a scapat... cum a put el sa lase mame sa-si vada copiii morti?!?! Ati vazut vreodata un batran plangand un copil mort? Sunt slab, recunosc!
Ma opresc, mai ia durerea de cap... ma duc sa beau o bere.
Si cum prezinta stirile de genul asta, mizeriile astea de reporteri! Ce imagini aleg sa arate!.. Nici nu vreau sa ma gandesc ce simte batranul acela, vazand reportaje de genul asta. 4 tineri morti cu ocazia unei curse de masini, Porsche... ce aveau in cap? ce gandea tanarul sofer inainte sa-i ia dupa el si pe ceilalti nevinovati? ce simte parintele care i-a cumparat masina aia nenorocita? Cate sperante si-o fi facut familia celui care a murit dupa 2 saptamani de agonie? "Cine te-a trimis acolo... ce pacat te-a impins acolo?"... striga batrana tinandu-se de sicriu.

"Ca un uliu... s-a invartit ministrul transporturilor, Radu Berceanu, deaupra santierului, cu un avion pilotat de el insusi..."