5 treburi de moda veche luna asta

1. Ma intrebam intr-o seara daca exista manechini barbati trecuti de 30 de ani si cheliosi? Adica ar fi prea tarziu daca m-as apuca de asa ceva? Exista oare limita de varsta sau de calvitie in bransa asta? Cheliosii trecuti de 30 de ani nu sunt un target pentru lumea modei? Daca ar arata bine, cel putin sa nu le iasa burta in evidenta si sa nu fie atacati de miopie, n-ar putea sa apara si ei pe podium sa prezinte ceva toale? Macar o palarie, o basca, un fes, ceva... Nu stiu exact, dar sunt sigur ca procentul de barbati cheliosi este destul de mare... si ei vor sa arate bine, si ei au bani, au succes la femei, cumpara boarfe la moda, de ce n-ar fi si unul d'al lor pe podium sa defileze? Mi-am adus totusi aminte de un chelios care defila "on the catwalk, yeah"... era gagiul, care canta "I'm too sexy for my hat". Singurul care a reusit... dar doar pe banii lui, in vidoclipul lui, in caterinca lui... poate pentru ca era gay. Oare daca un manechin mai mult sau mai putin celebru, incepe sa cheleasca, cum fac multi semeni d'ai lui cand se apropie de 30, e semn ca trebuie sa se lase? Pesemne ca dispar usor in spatele podiumurilor, devastati sufleteste, ca pisicile, care nu mor in public, chiar daca sunt grav bolnave, se taraie sa moara departe de ochii lumii.

2. Ma gandeam, ca tot a fost atata zapada, de ce unii baieti, ca la fete chiar nu m-am uitat, poarta pe toata perioada iernii pantofi sport. De cand m-a facut mama stiam ca iarna se poarta bocanci sau ghete... La inceput am crezut ca asa e moda, dar cand am mai crescut mi-am dat seama de necesitatea lor. E, baietii nostri, indeosebi pustanii sau cei de la scara blocului, umbla toata toamna ploioasa si iarna geroasa, numai in tenisi. Eventual asorteaza la ei si pantalonul de trening . N-am sa inteleg curand de ce... S-or crede cool? S-au demodat bocancii? Sunt unii care nu poarta nici morti fulare. Ies iarna afara in bluze sau hanorace si probabil rad de prostii care poarta pulovore pe gat si bocanci... "ia uite-l, fatalaul romantic se asorteaza cu semineul".



3. Cine dracu o fi inventat autopozatul? Probabil astia care au facut aparatele digitale, ca la alea cu film nu prea iti permiteai, era probabilitatea mare sa strici o pozitie a filmului. Daca vezi pustani autopozandu-se, e moda, e emostyle, daca sunt peste 25 de ani e penibil. Una din ultimele mele pasiuni e sa cutreier hi5-ul. Ma, nene... si unde nu dai peste autopozati d'astia, in toate pozitiile, de sus, de jos, din dreapta, suparati, zambitori, naturali sau fotoshopati. Eu am foarte putine poze de cand eram tinerel, ca erau foarte rare aparatele, iar cand vedeam unul, eram foc de poze! As fi crezut ca acum cand sunt digitalele pe toate drumurile si la toti saracii, lumea se va plictisi, se va satura de poze! E, as! Stau astia numai cu ele in nas, intind mana cu aparatul, undeva mai sus de cap, si hatz!... o poza superba! Ii sa si nume... "just me" sau "me, myself and I". Asa cum dragostea nu are valoare practicata de unul singur, asa si la fotografie trebuie sa participe cel putin doua persoane, ca sa se infiripe un ceva. Autopozatul mi se pare un fel de masturbare.


4. Nu pot sa spun ca am ura pentru homosexuali, ci mai degraba urasc ideea de homosexualitate. Ei nu ma enerveaza asa tare, la vederea lor ma incearca un sentiment de compasiune, dar garnisit cu ceva amuzament. Ce nu inteleg e de ce romanii le spun "gay" si nu homosexuali. Daca le spui homosexuali ii jignesti... "gay" deja e ceva prietenesc, e o dovada a tolerantei. Ce ma enerveaza si mai tare, sunt cei care ii sustin, heterosexuali ca mine, ca sa nu zic "normali", ca se ofuscheaza "gay-ii"(cum dracu s-o scrie?.. cu doi de "i"?!). Majoritatea tineri sub 25 de ani, cu niste zulufi in cap sau cu o basca trandy, purtand genti d'alea laterale pe dupa gat si fulare in culorile curcubeului. Isi dau ochii peste cap si bat aerul cu palma a lehamite, cand isi dau seama ca nu ma pot convinge sa tolerez treaba asta... "Nuuu intelegiii!" Nici nu ma agit, pot doar sa-i fut un zambet... cum zic homosexualii.



5. Acum despre o chestie mai delicata. N-am avut niciodata fitze de mireasa si nici voi astia care cititi pe aici, ca va cunosc. Asa ca-mi permit sa vorbesc lejer in continuare. Citeam imediat dupa revolutie un interviu cu Bobby din Dallas... eram foarte interesat de asa ceva. Si zicea asta ca filmase un episod la Moscova si ca cel mai nasol lucru acolo, i s-a parut hartia igienica, cica "Dumnezeule (a se citi OMG), parca era smirghel!". Culmea, eram pe veceu cand citeam asta. M-am uitat la sulul meu aspru si gri... si atunci mi-am dat seama pentru prima oara ca mai exista si altfel de hartie, mai moale, mai pufoasa...
Sincer, eu ma cam feresc sa cumpar hartie ingienica, nu stiu de ce, dar mi-e cam jena. Asa ca in majoritatea cazurilor il trimit pe frati-miu, ca el are obrazul gros si tine la tavaleala. In cazurile nefericite cand stocul meu s-a epuizat si e prea riscant sa astept sa vina el de la munca, ma incumet sa fac eu treaba asta murdara. Odata am luat de la Angst niste cremvusti ( stiu cum se scrie, dar eu vreau sa zic asa) sa mananc la pranz si niste hartie igienica pentru treaba opusa. Bine ca am realizat repede periculoasa situatie de a ma prezenta la casa cu ceva de mancare si niste hartie ingienica. Mi s-ar fi parut jenant, desi stiu ca toata lumea o cumpara si o foloseste... inclusiv Pamela Anderson sau Brad Pitt. Asa ca am mai aruncat ceva la repezeala in cos, sa dau impresia ca hartia e cumparata asa, accidental, ca tot eram pe acolo. Alta data, mandru nevoie mare ca trecusem de un moment dificil ca asta, m-am trezit acasa ca hartia mea igienica roz, mirosea a trandafiri! Daca aproape am inteles de ce se fabrica hartie roz (pe cand si alte culori gay?) sau cu desene pe ea (floricele, ursuleti, ba chiar si ciupercute)... nu cred c-o sa inteleg vreodata de ce trebuie si parfumata? Chiar exista cineva care are nevoie de parfum in zona aia?! M-a enervat teribil, singurul avantaj a fost ca toata ziua a mirosit in baie a parfum... un lucru bun, daca nu era miros de trandafiri, ca parfumul bulgaresc ieftin, tinut in cutiute cilindrice de lemn si pe care vecinii nostri capatanosi il considera simbol national. Simbol national, my ass... na!

In Bansko style...

Am fost foarte retinut cand mi-au propus baietii sa mergem la ski in Bulgaria dupa revelion. Am eu un sentiment ciudat vis-a-vis de aceasta tara, mai ales dupa ce am patit acolo acum 2 ani la meciul cu Levski. Am acceptat, ca deh, era gasca mare, nu puteam sa raman acasa sa clocesc banii.
Asa ca pe 2 dimineata pe la 5, pe un vant ce nu mirosea a bine, dupa doar 3 ore de somn si inca nerecuperat dupa un revelion greu, porniram cu o mica intarziere spre Giurgiu.
Ba, nene, si unde nu incepu brusc un viscol la intrarea in judet, ca in 10 minute m-am panicat total... nu mai vedeam nici parbrizul de atata zapada, nici pe Shoric in dreapta mea, de intuneric. O fi el mai negru decat ceata noptii, dar nevazandu-mi decat lungul nasului in momentele alea, am inceput sa ma intreb ca Moromete: "unde dracu mergem noi, ma?" Stiam ca mai aveam vreo 500 de km si balamucul era doar la inceput. In avantul ala, ce caracterizeaza inceputurile de vacante, am zis ca mai avem putin pana la vama, sa facem un efort, de parca Ruse era pe taramul celalat, unde stau pisicile cu cracii la soare. Doar gandul toatal gresit ca granita romano-bulgara e un fel de poarta a raiului m-a facut sa continui sa orbecai prin viscol si noapte... cum dracu sa raman inzapezit sau sa ma intorc inapoi, cand ma astepta o vacanta de 6 zile deja platita?
"Soric, deschide, frate, geamul ala si zi-mi daca vezi vreun sant, vreo bordura, ceva... sa nu fiu dracu pe aratura!" M-a linistit imediat... "Se vede santul, e bine, mai ai pana la el". "Cam cat?". " E... destul, mai sunt vreo 5-6 metri". Am belit ochii si am luat usor dreapta de volan, cu mainile intepenite pe el... eram demult pe contrasens."Shoric, you lucky fuck!"... cum ziceu aia in Die Hard. Si asa am dus-o pana la granita, cu Sho scos jumate pe geam, ghidandu-ma in functie de sant... stanga, dreapta, stanga mult, dreapta repede. Le mai incurca cateodata, dar in res s-a descurcat.
Nu puteam sa opresc, notiunea de "pe dreapta" nu exista, mi-era frica sa nu vina dracu vreu camionagiu cu tupeu si sa ma aranjeze, asa, ca de inceput de vacanta. Am oprit intr-un fel de parcare sa asteptam. Ce sa asteptam nu stiu... Ne pierduram de ceilalti, i-am sunat, oprisera si ei. Ne-am hotarat sa asteptam sa se faca lumina, poate o sa se vada ceva si sa mergem mai departe. Nu cred ca s-a gandit careva sa ne intoarcem, si nu din cauza ca am fi pierdut banii, ci pentru ca toti ne gandeam la punctul de frontiera ca la luminita de la capatul tunelului, Bulgaria era salvarea noastra din haosul romanesc.
Aiurea... 14 ore de mers prin viscol si zapada intr-o tara parca parasita, nu localitati, nu benzinarii, ici colo cate un tractor obosit se facea ca inlatura zapada. Cu siguranta daca intram cu o ora mai tarziu la ei, ramaneam intepeniti pe undeva. N-am apucat sa vad nimic din tara asta din cauza viscolului si cetii sau intunericului, cum nici data trecuta nu vazusem mare lucru, dar din alte motive.
Am ajuns noaptea la Bansko, intram buluc toti la receptia hotelului... ce se mai putea intampla?! Evident cele 3 apartamente rezervate aici erau de fapt in alt hotel la mama dracu. Ma rog, dupa ce bulgaroaica timida de la receptie le-a cunoscut mai bine pe furioasele nostre fete, s-a rezolvat, putem sta in acel hotel.
Cu mici sacrificii si mai putine obstacole decat data trecuta, puteam sa ma linistesc.... aveam 5 zile s-o frec, cum imi palce mie sa zic.
La prima vedere nu a fost asa greu.... 14-15 ore prin viscol si ceata, cu stres enorm si oboseala, intr-o tara pustie, numarul de la masina rupt din cauza ghetii, parbrizul spart, spoilerul zagariat... dupa 2 beri, bune dar slabe, eram toti "leka nosht".
Am redescoperit limba bulgara, vizionand numeroase canale locale, foarte foarte slabe. Nu lipseau manelele bulgaresti, au si ei ciori libidinoase, dar nici Costi Ionita si Oana Zavoranu. Am rams totusi uimit de cate cuvinte stiam inca de pe vremea cand prindeam bulgarii. Ma cam supara Soric, care dimineata cand ne trezeam, la cafea, viziona filme "de casa", gen Sandra Bulock cu 4 copii si fara barbat, traia o drama cu tatal ei care n-o mai recunostea si era bolnav de cancer. Cancer la 8 dimineata?!?! Hai, coaie, ca la cafea dimineata, omul tre sa vaza o stire, o muzica, o minge, sau in cel mai rau caz un dicovery... nu chestii supte din deget.

Nu ma asteptam sa imi placa restaurantele lor. Toate erau cu specific bulgaresc, cu zeci de salate imense, pe care fie vorba intre noi nu le inteleg. Chiar nu gasesc nimic atragator sa mananci legume crude... In primul rand ca nu poti sa bei nimic la ele. Asa ca m-am orientat spre carnuri, foarte diversificate felurile de mancare si la portii imense langa care scria "in Bansko style". Seara cu lautari a fost ce mai lipsea.. 4 tigani, mai urati ca noaptea de la Giurgiu, nu chiar meseriasi, dupa ce au facut turul localului fara prea mare succes, s-au dat la masa noastra mai galagioasa. Englezoii se uitau la ei cu zambetul ala al lot tamp, in timp ce mancau french fries cu ketchup si beau soda. Dupa ce au bagat d'alea d'ale lor, l-am luat pe ala cu clarinetul de-o parte, dar era cam batut in cap sa ma inteleaga. A sarit repede acordionistul sa ma interbe ce vreau... i-am artat banii si am zis scurt: "Rumanski, Ciocarlia!". Si dupa ce i-am fredonat un pic capodopera lui Enescu... striga zambind la ailalti: "Ceaoro... rumanski!"

http://www.youtube.com/watch?v=uVjtPm3MVEk

In rest, Bansko e tare rau... super munti, partii foarte bune si foarte multe, fara aglomeratie, mancare si servire de nota 10, preturi prietenoase.... e total diferit de Bulgaria. Parca e alt stat.



POZE AICI: www.flickr.com/photos/boaba

Intoarcerea a fost la fel de obositoare, de data asta doar vreo 11 ore. Bulgarii sunt mari putori, n-am vazut un om cu vreo lopata in mana sa dea zapada, iar in districtul Ruse nici macar nu bagasera plugurile pe sosea. Se multumisera sa opreasca circulatia camioanelor, desi in Romania se circula perfect, chiar daca era mai multa zapada.



POZE AICI: www.flickr.com/photos/boaba

N-am scapat nici acum de gabori. Iesisera javrele la agatat, cum demult nu se mai intampla in Romania. Stateau dupa poduri, dupa pante si-ti sareau brusc in fata, cu paleta d'aia rosie, de care avea militia romana in trecut. M-au oprit de 2 ori si le-am lasat 35 de euro... Era foamea mare dupa sarbatori, mai ales ca era prima zi cand se circula, dupa dezapezire. Nasoala senzatie sa discut iar cu ei.... Oricum am scapat mai ieftin ca data trecuta!

POZE AICI: www.flickr.com/photos/boaba

La pomul laudat... cand sărbătorile învrednicesc putorile

x





Sa mor daca stiam de treaba asta, de cel mai mare brad care va fi "plantat" in centrul Bucurestiului. Se pare totusi ca i s-a facut destula reclama, ca am vazut a doua zi o poza pe net si m-am ingrozit... toata Piata Unirii, o mare de oameni. Mie imi palc multimile care ies in strada, pot sa zic ca-s pasionat de grupurile de oameni care se reunesc pentru ceva, pentru orice. Dar asta a fost cea mai oribila multime vazuta de mine vreodata... si mai vazusem, chestii de genul "caciula proteve" (mai stiti?.. proteve a dat caciuli cu sigla lor pe gratis romanilor), "ciolan cu fasole de 1 decembrie", un concert manele, live cica, in Herastrau, Gigi pe maybach cu mana in sold aclamat de multime dupa o victorie a simbolului national - Steaua Bucuresti... si multe alte gloate mizerabile ce au ramas in istoria tranzitie.
Cred ca e pentru prima data cand nu numai traficul de sprafata a fost blocat, dar si metroul. E hilar, dar pur si simplu nu se mai putea iesi din vagoane, erau blocati in subsol ca sobolanii. Ma buseste rasul cand ma gandesc ce-ar fi putut sa se intample acolo... la cea mai mica panica mureau prostii cu nasurile in cururile altora... parca si vedeam titlu de film american sau stire de ora 7.



Dincolo de caterinca, salvarile erau blocate in trafic, pompierii nici macar nu reusisera sa intre in zona, iar soferii de taxi priveau tamp, neintelegand cum dracu de au avut asemenea ghinion. Am fi putut ca de la anul sa mai sarbatorim ceva de 1 decembrie... o mare tragedie, comemorarea victimelor bradului... dar cu siguranta nu ieseau atatia in strada sa le aduca un omagiu.
Am vazut oameni dand copii din mana in mana pe deasupra multimii... "ia-l pe asta, da-l mai incolo, aseaza-l pe masina aia... stai ca-ti mai dau unul... ba, asta nu e al meu". Am zis, lasa, ca am mai vazut d'astea la concertele rock... crowd surfing and shit, cum s-ar zice. Dar am ramas prost cand il aud pe unul ca a venit acolo pentru "astia mici"... sa vada bradul. Na, ca-i filma pe copii si plangeau saracii, neintelegand niciunul ce cauta in balamucul ala si cu ce-au gresit ei de primesc asemenea cadou... parca o nuielusa in ghetute e mai "comestibila". La finalul stirii, bilantul victimelor bradului... 45 de copii pierduti!!! Sa-ti aduci copilul sa-l vada pe mos craciun si sa te intorici acasa la nevasta fara el... "l-am pierdut"!
Hai ca pe astia ii mai inteleg, saracii sunt manipulati de simturile parintesti amestecate cu miros de sarbatori, sau doar au folosit asta ca pretext... dar pe falnicii tineri romani, fara obligatii parintesti, chiar n-am inteles ce i-a indemnat sa mearga acolo. Si ma mai panicam cand radeau de mine ca am aproape 30 de ani si inca cutreier stadioanele ca un retardat!.. Ieseau oare macar jumate din ei daca se sarbatorea Ziua Nationala, daca se desfasura un steag cat Casa Poporului, daca trebuia sa respiram 10 000 de oameni impreuna pentru unul care avea nevoie, sau daca trebuia sa incropim la repezeala o minirevolutie?! Cati dintre ei isi vor aminti in zilele urmatoare ca acum 18 ani au murit niste "prosti" tot pe strazi, pentru ca ei sa se calce in picioare admirand un falnic pom de craciun oferit de o banca europeana, ca simbol al bunastarii si progresului?!
Tot in decembrie, acum 18 ani, lumea venea in Piata Romana, si aprindea lumanari in mijlocul intersectiei, langa un brad mult mai mic, dar natural... inconjurat de un zid de beton, pe care scria "De Craciun ne-am luat ratia de libertate".

Inca un simbol s-a stins... Luati-ne totul, legendele-s de neatins!

x




Inca un simbol s-a stins, flacara pasiunii noastre palpaie tot mai slab, suflata de vreme si vise urate. Tot mai putini si tot mai umiliti, respiram bucurie numai cand gaseam franturi din savurosul trecut impletite in fadul prezent. Dominati de mafioti goliti de sentimente, cu ai lor mascarici gretosi si trepadusi vanduti, mai tremuram doar la amintirea zilelor cand veneam la stadion cu zambetul pe buze, uitand de tot, dribland impreuna cu Balaci, respirand odata cu Dinu sau bucurandu-ne de lacrimile lui Hagi.
Am uitat sa ne bucuram de farmecul stadioanelor pline, de jucatori cu bratele deschise catre noi, neinsemnatii din modestele tribune si am abandonat gandul ca vreodata vom mai vedea jucatori traind doar pentru noi.
Ne lipseste zambetul nevinovat al lui Dumitrache, calmul superior al lui Dobrin, pumnul strans al lui Lacatus, travaliul lui Hildan sau fermecul lui Rica. Am ramas doar noi, ultimele umbre ale fotbalului romantic, sufocati de cenzura, presa si nevoia disperata de imagine a maimutoilor, ce cred ca se pot lipsi de noi si care ne considera piedici in calea afirmarii lor ca indivizi.
Ne-ati luat zambetul de pe buze, ne-ati facut sa ne simtim neinsemnati, ne-ati luat libertatea de exprimare, ne-ati luat pana si ura din priviri... dar vom fi in continuare langa simbolurile ce ne-au facut sa ne simtim vii, tanjind la clipele cand musteam de pasiune.

Luati-ne totul... legendele-s de neatins!

Lacrimi in iarba

Destin Balcanic - Lacrimi in iarba

Soarta darama zei...
Nu, zeii sunt vesnici, avem nevoie de ei si nu pot fi doborati. Credeam in nemurirea lui, visam sa fie mereu al nostru, speram sa-si strige implinirile si sa-si planga nereusitele numai alaturi de noi. Era duritatea si sensibilitatea, era cauza si efectul, era sufletul si trupul. Era Catalin Hildan.
Nu m-am gandit niciodata ca poate pleca la o alta echipa, pana am citit unul din primele interviuri ale lui Mutu in Italia. Intrebat fiind care crede el c-ar fi un alt jucator roman care poate evolua la o mare echipa in Italia, acesta a raspus scurt si sigur pe el.... "Hildan". Pana atunci am crezut ca doar eu ii vad valoarea, doar eu il apreciez, ca pentru altii nu conteaza. Ca era doar al meu.
Am inteles imediat ca zeii se nasc din sperantele si dorintele cumulate si urlate de multime. Am zis... bine, fie... e si al vostru. Doamne, mi-era atat de greu sa-l stiu iubit si de altii, sa-l impart cu unii care poate il meritau totusi mai mult decat mine. Fara sa-mi mai pese de altceva sau altcineva, in nemernicia mea, a incoltit un gand blestemat care mi s-a infipt adanc in suflet. Ii doream moartea... moartea... Dumnezeule, cum suna!!! Vroiam sa ramana asha... doar al nostru... unicul capitan. Nu m-am gandit nici o clipa ca cineva poate stii ce-mi doresc si ca poate aranja lucrurile dupa cum vreau eu. Dar nu, nu era cazul acum !Nu acum as fi vrut sa mi se indeplineasca dorintele. Nu m-am gandit la familia lui, la prieteni, la fanii care-l idolatizau. M-am gandit doar la mine, aveam nevoie de un erou, iar acestia nu sunt recunoscuti decat dupa moarte. Imi inchipuiam stadionul plin, tinand momente de reculegere, imi inchipuiam suporteri altadata duri, acum plangand, vedeam peste tot numarul 11, ca intr-un celebru film american cu De Niro. Dar nu credeam ca asta chiar va fi realitate, ca voi mai plange vreodata-n viatza.
Ati trait, sunt sigur, sentimentul ala de zi inutila, plictisitoare, zi banala si trista de toamna. Mergand in seara unei asemenea zile pe strada, cu mainile in buzunarele blugilor si cu gulerul de la geaca ridicat, ma opreste un cunoscut si-mi spune, compatimindu-ma parca. "Ai auzit ma, ce s-a intamplat?". "Ce s-a mai intamplat, ba?", ii raspund nepasator. "Cum ma, nu stii? A murit Hildan... pe teren a murit" N-am scos nici un cuvant, am plecat mai departe tragandu-mi sapca mai pe ochi. Un zambet sinistru am simtit pe fata, in coltul buzelor. Dar nu era al meu, nu stiu ce dracu era cu zambetul ala, dar nu era al meu. E... aiurea, cum sa moara Catalin? Tocmai el? N-are cum... Dupa cativa pasi devin confuz, m-apuca o stare de neliniste, de vinovatie... ganduri negre, sperante si sudori reci pe frunte... totul amestecat cu rasete de pustoaice, claxoane si injuraturi de coltul strazii. Oare e din cauza mea? Chiar am primit ce-mi doream? Nu, nu, nu-mi doream... a fost o prostie! Si zambetul tampit incepe sa ma paraseasca. Intru in bar, si vad surprins ca toate privirile se indreapta spre mine, toti stiau si vroiau sa-mi vada reactia. Nu se poate, chiar a murit !... Soarta chiar darama zei...
Aha..... soarta e de vina... cum sa poata influenta viata unui om, a unei multimi, un neinsemnat ca mine?!?
Nu mai stiu cum a trecut noaptea aia, dar dimineata, vazand titlul mare pe prima pagina in ziar, "Sufletul lui Dinamo s-a ridicat la cer", am inteles ca era pentru toti ceea ce credeam ca e doar pentru mine.... sufletul lui Dinamo. La Branesti, pe un frig de-ti crapau si cele mai amare ganduri, cand l-au scos din curte, am auzit un strigat infiorator... "Rdica-te ba, Cata!!!" Pentru o clipa mi-a inghetat mintea confuza... poate mai era o speranta... Dar nu, nimic... ce-ai omorat, omorat ramane.
Azi raman doar lacrimile in iarba si rarele sclipiri din ochii nostri goi. Sunt singurul care poate vrea sa-l uite, fara sa reusesc, normal. Ma simt vinovat pentru lipsa lui, pentru durerea voastra, pentru durerea noastra. Si cu siguranta sunt singurul care poate se bucura cand nemernicii striga pe stadioane cuvinte grele la adresa lui. Ma bucur ca nu sunt singurul nemernic.



Soarta darama zei
Viata-i un lucru ciudat
Ochii in cap mi s-au uscat
Universul meu este patat.

Sufletul ploii imi bate-n geam
Candva am sa vin si eu
Umerii mei ma dor si ei
Ma-ntreb mereu daca-s eu vinovat.

Vor trece ani vor cade ploi
Cantecul meu va fi uitat
Raman sclipiri in ochii goi
Universul meu este patat.


Destin Balcanic - Lacrimi in iarba