O noapte cu Nikita, sfarsit de poveste - partea III

.

M-ati distrus, nenorocitilor! Mi-ati distrus cariera! Stati ca vedeti voi cand ma intorc, de nu va iese voua pe nas! De n-aduc eu baietii peste voi... Tot Drumul Taberei si toata Ghencea. Ce mai, vin direct cu Maharu!
- Ma-maharu?! ingana Bashar... Maharu?!
- Da, ma, Maharu! Tovarasu' meu! Pe geam o sa iesiti. Pai voi va puneti cu Nikita?

Dupa ce pleca nebuna, am incropit repede o sedinta. Ne-am pus in sufragerie la o masa rotunda, sa vedem ce facem. Deodata, vazui un cd pe biblioteca. Am sarit ca un Carl Lewis la groapa cu nisip, dintr-un salt am fost langa biblioteca, abia asteptam sa le dau vestea. Ma vedeam in secunda doi cu zabetul pe buze, ce mai, vedeam 4 insi razand in hohote si rasufalnd usurati la vederea sidiului. Totul e bine cand se termina cu bine. Pun mana pe cd...
- Big Brothers? Cine pula mea sunt Big Brothers?! Hai, frate, ce fetze de fatalai!.. Nu cumva in coperta asta tine tampita cd-ul?
Ce dezamagire! Mai era sansa sa fie cd-ul cu pricina in acea carcasa cu fatalai. Pe spate, o dedicatie... "Pentru Bashar, un om extraordinar, un sufletul curat... cu prietenie, fratii curuletz."
- Ahh, Mircea! Nu e, ma... ala e primul album al prietenilor mei Mircea si Fratele Sau Badiu. Mircea ne poate ajuta! El m-a bagat in povestea asta, el sa ma scoata. Asta cred ca a vrut el sa scape de ea si a adus-o pe capul meu, la dermatolog. Nu putea, frate, sa aiba si ea un cancer mic? Ca ma aude si Allah... De ce tocmai raie? Sa nu mai scap eu de ea?! Ce ironic, ca de raie!..
Si in timp ce el punea mana pe telefonul fix, sa-l sune pe ala, eu, curios, bagam cd-ul alora intr-un aparat, sa vaz ce cacat canta pocnitii astia. L-am scos repede:
- Ce terminati!
- Alo, cu Mircea, va rog! A, salut, Mircea. Ma, am si io o problema si ma gandeam ca poate ma ajuti. A... cu Nikita. Da. Da, nu... nu ca nu mai vrea sa pelce. Adica, da... si asta. Dar acum mai importanta e alta. Cica i-am furat noi sidiul, ala care i l-ai facut tu. Face urat pe aici, a zis ca vine dupa emisiune cu baietii si ne omoara. Vino si tu aici, te rog, sa vorbesti tu cu ea, ca tu te intelegi cu ea. Hai, te rog.
Inchise telefonul si se mai lumina la fata.
- Zice ca vine dupa emisiune direct incoa', ca nu poate acum, ca intra in direct la emisiune sa vorbeasca. El i-a compus piesele, e un fel de impresar al ei. Sigur ne rezolva el, o sa vorbeasca cu ea.
Nu puteam pleca, chiar daca mi-as fi dorit cel mai mult pe lume sa ma duc dracu sa beau vreo 5 beri si sa ma fac praf, sa nu-mi mai aduc aminte nici mirosul picioarelor ei. Nu pueam pleca fara sa terminam negativul piesei, ca rezervasem 2 ore intr-n studio sa tragem vocea, zilele alea, si trebuia sa fie gata in seara aia.

Si incepe emisiunea. Ne-am adunat toti, binenteles, in fata televizorului, s-o vedem pe nebuna. Nu puteam rata. Pizda, tolanita pe un fotoliu, imbracata intr-o rochie rosie, oferea o priveliste groteasca si raspundea in stilul gigi becali la intrebarile aruncate la fileu de Mihaela Tatu. N-a cantat nimic. Doamne, ma gandeam ca incepe sa ne faca varza si la teve. Deja ma gandeam... "niste nenorociti, escroci, niste incapabili, Destin Balcanic, mi-au furat sidiu' si vor sa-si faca un nume pe spatele meu". frate, aveam niste emotii, speram sa nu deschida subiectul sau sa n-o supere nimeni in emisiune. Ne doream cu totii sa vina fericita acasa, sa fie in toane bune, poate ne mai menaja si pe noi. Bashar era aproape in genunchi. Se ruga sa ii mearga bine si sa nu fie nevoie de cd. In schimb, n-avea nicio teaba cu cantatul, a zis ca s-a imbracat pentru prima oara in rochie, desi de la noi a plecat in blugi, cred ca au imbracat-o aia... si ca face asta pentru iubitul ei, la care s-a mutat de curand, si ca ia cina romantica cu el in seara asta. Cica e fotbalist la Dinamo. Noi il banuiam pe Iulica Tames, nu stiu de ce...
- Luam un telefon, zice Pizdaela Tatu. Avem pe cineva pe fir. Alo!
- Alo, buna seara si sarut mainile, doamnelor! Numele meu e Mircea si sunt un mare fan a lu' Nikita. Vreau s-o felicit pentru ceea ce face si pentru ceea ce este si sa-i urez bafta in cariera ei, am auzit ca va scoate un album in curand, abia astept sa-l ascult, sunt sigur ca va fi minunat. As vrea tare mult sa te vad in concerte. Si inca ceva... iti sta minunat in rochie!
- Mersi, mersi, esti baiat, sa mor io! O sa ai de la sora ta un sidiu cu autograf.

Nu radeam. Nu stiam ce sa mai zicem, desi era amuzant. Ne-am prins instantaneu ca admiratorul Mircea era acel Mircea care ne bagase in belea cu ea. Era fratele Ancai Badiu de la Class. A aranjat cu aia sa fie singurul care intra in direct si s-o pupe-n cur. Nu prea imi venea sa cred pe vremea aia, ca la teve se face asa ceva. Emisiunea s-a terminat cu bine, ca un meci in care echipa favorita a fost dominata de la un capat la altul, dar n-a luat gol, asa ne simteam. Nikita a iesit din scena zambind, era de bine. Ne-am ridicat in picioare si am rasuflat usurati, cred ca am batut si palma intre noi. Totusi, nu intelegeam de ce n-a zis nimic de cantat... Asta chiar a pierdut sidiul sau e doar o vrajeala sa scoata bani de la Bashar? Sa-l faca pe fraier s-o tina in carca si in schimb nu-i face scandal. Taxa de protectie. Bashar ne confirma:
- Asta vrea sa ma santajeze, ea oricum n-avea de gand sa cante la emisiune! Doamne, numai de ar veni Mircea inaintea ei acasa... sa nu ne trezim cu Maharu la usa.
- Cine pula mea e Majaru asta?!
- Maharu, ma, nu Majaru... nu-l stii pe Maharu?!

George si Mau s-au dus repede in dormitor sa termine de tras chitarile, pana vine Mircea si s-o intindem serpeste, sa-l lasam pe Bashar cu ala sa se spele amandoi pe cap cu tuta aia si muzica ei. A aparut si Mircea, un pitic brunet si urat, iar eu am stat cu ei in bucatarie, in asteptarea ei si a ce doamne fereste o sa aduca cu ea.
Ne-a tot povestit asta cum e cu muzica, cate stie el, cat mai avem noi de invatat, ce suflet de vioara e Nikita, ca o lanseaza in muzica, ca mai sta si ea un pic, ca Bashar trebuie s-o ajute, ca n-are pe nimeni, ca tre s-o inteleaga.
Aleluia... au terminat astia si ne-am strans calabalacul si am taiat-o miseleste, cat ai zice peste. Asta e tot ce a iesit din piesa intregistrata in conditii de stres. L-am lasat pe prietenul nostru palestinian balbaind un "p-plecati?!". Abia dupa ce am ajuns pe Grivita si ne-am simtit in siguranta, am inceput sa radem ca prostii si parca nu ne gandeam decat la ceva de baut desi era aproape dimineata. Si parca tot simteam mirosul ala de picioare imputite si pline de raie capreasca...

N-am aflat niciodata, nici nu ne-a interesat, ce s-a intamplat la final si cum a rezolvat-o Bashar. Banuiesc ca i-a oferit ceva timp casa si masa... si un sarpinat des pe picioare vedetei raioase.