La pomul laudat... cand sărbătorile învrednicesc putorile

x





Sa mor daca stiam de treaba asta, de cel mai mare brad care va fi "plantat" in centrul Bucurestiului. Se pare totusi ca i s-a facut destula reclama, ca am vazut a doua zi o poza pe net si m-am ingrozit... toata Piata Unirii, o mare de oameni. Mie imi palc multimile care ies in strada, pot sa zic ca-s pasionat de grupurile de oameni care se reunesc pentru ceva, pentru orice. Dar asta a fost cea mai oribila multime vazuta de mine vreodata... si mai vazusem, chestii de genul "caciula proteve" (mai stiti?.. proteve a dat caciuli cu sigla lor pe gratis romanilor), "ciolan cu fasole de 1 decembrie", un concert manele, live cica, in Herastrau, Gigi pe maybach cu mana in sold aclamat de multime dupa o victorie a simbolului national - Steaua Bucuresti... si multe alte gloate mizerabile ce au ramas in istoria tranzitie.
Cred ca e pentru prima data cand nu numai traficul de sprafata a fost blocat, dar si metroul. E hilar, dar pur si simplu nu se mai putea iesi din vagoane, erau blocati in subsol ca sobolanii. Ma buseste rasul cand ma gandesc ce-ar fi putut sa se intample acolo... la cea mai mica panica mureau prostii cu nasurile in cururile altora... parca si vedeam titlu de film american sau stire de ora 7.



Dincolo de caterinca, salvarile erau blocate in trafic, pompierii nici macar nu reusisera sa intre in zona, iar soferii de taxi priveau tamp, neintelegand cum dracu de au avut asemenea ghinion. Am fi putut ca de la anul sa mai sarbatorim ceva de 1 decembrie... o mare tragedie, comemorarea victimelor bradului... dar cu siguranta nu ieseau atatia in strada sa le aduca un omagiu.
Am vazut oameni dand copii din mana in mana pe deasupra multimii... "ia-l pe asta, da-l mai incolo, aseaza-l pe masina aia... stai ca-ti mai dau unul... ba, asta nu e al meu". Am zis, lasa, ca am mai vazut d'astea la concertele rock... crowd surfing and shit, cum s-ar zice. Dar am ramas prost cand il aud pe unul ca a venit acolo pentru "astia mici"... sa vada bradul. Na, ca-i filma pe copii si plangeau saracii, neintelegand niciunul ce cauta in balamucul ala si cu ce-au gresit ei de primesc asemenea cadou... parca o nuielusa in ghetute e mai "comestibila". La finalul stirii, bilantul victimelor bradului... 45 de copii pierduti!!! Sa-ti aduci copilul sa-l vada pe mos craciun si sa te intorici acasa la nevasta fara el... "l-am pierdut"!
Hai ca pe astia ii mai inteleg, saracii sunt manipulati de simturile parintesti amestecate cu miros de sarbatori, sau doar au folosit asta ca pretext... dar pe falnicii tineri romani, fara obligatii parintesti, chiar n-am inteles ce i-a indemnat sa mearga acolo. Si ma mai panicam cand radeau de mine ca am aproape 30 de ani si inca cutreier stadioanele ca un retardat!.. Ieseau oare macar jumate din ei daca se sarbatorea Ziua Nationala, daca se desfasura un steag cat Casa Poporului, daca trebuia sa respiram 10 000 de oameni impreuna pentru unul care avea nevoie, sau daca trebuia sa incropim la repezeala o minirevolutie?! Cati dintre ei isi vor aminti in zilele urmatoare ca acum 18 ani au murit niste "prosti" tot pe strazi, pentru ca ei sa se calce in picioare admirand un falnic pom de craciun oferit de o banca europeana, ca simbol al bunastarii si progresului?!
Tot in decembrie, acum 18 ani, lumea venea in Piata Romana, si aprindea lumanari in mijlocul intersectiei, langa un brad mult mai mic, dar natural... inconjurat de un zid de beton, pe care scria "De Craciun ne-am luat ratia de libertate".

Inca un simbol s-a stins... Luati-ne totul, legendele-s de neatins!

x




Inca un simbol s-a stins, flacara pasiunii noastre palpaie tot mai slab, suflata de vreme si vise urate. Tot mai putini si tot mai umiliti, respiram bucurie numai cand gaseam franturi din savurosul trecut impletite in fadul prezent. Dominati de mafioti goliti de sentimente, cu ai lor mascarici gretosi si trepadusi vanduti, mai tremuram doar la amintirea zilelor cand veneam la stadion cu zambetul pe buze, uitand de tot, dribland impreuna cu Balaci, respirand odata cu Dinu sau bucurandu-ne de lacrimile lui Hagi.
Am uitat sa ne bucuram de farmecul stadioanelor pline, de jucatori cu bratele deschise catre noi, neinsemnatii din modestele tribune si am abandonat gandul ca vreodata vom mai vedea jucatori traind doar pentru noi.
Ne lipseste zambetul nevinovat al lui Dumitrache, calmul superior al lui Dobrin, pumnul strans al lui Lacatus, travaliul lui Hildan sau fermecul lui Rica. Am ramas doar noi, ultimele umbre ale fotbalului romantic, sufocati de cenzura, presa si nevoia disperata de imagine a maimutoilor, ce cred ca se pot lipsi de noi si care ne considera piedici in calea afirmarii lor ca indivizi.
Ne-ati luat zambetul de pe buze, ne-ati facut sa ne simtim neinsemnati, ne-ati luat libertatea de exprimare, ne-ati luat pana si ura din priviri... dar vom fi in continuare langa simbolurile ce ne-au facut sa ne simtim vii, tanjind la clipele cand musteam de pasiune.

Luati-ne totul... legendele-s de neatins!

Lacrimi in iarba

Destin Balcanic - Lacrimi in iarba

Soarta darama zei...
Nu, zeii sunt vesnici, avem nevoie de ei si nu pot fi doborati. Credeam in nemurirea lui, visam sa fie mereu al nostru, speram sa-si strige implinirile si sa-si planga nereusitele numai alaturi de noi. Era duritatea si sensibilitatea, era cauza si efectul, era sufletul si trupul. Era Catalin Hildan.
Nu m-am gandit niciodata ca poate pleca la o alta echipa, pana am citit unul din primele interviuri ale lui Mutu in Italia. Intrebat fiind care crede el c-ar fi un alt jucator roman care poate evolua la o mare echipa in Italia, acesta a raspus scurt si sigur pe el.... "Hildan". Pana atunci am crezut ca doar eu ii vad valoarea, doar eu il apreciez, ca pentru altii nu conteaza. Ca era doar al meu.
Am inteles imediat ca zeii se nasc din sperantele si dorintele cumulate si urlate de multime. Am zis... bine, fie... e si al vostru. Doamne, mi-era atat de greu sa-l stiu iubit si de altii, sa-l impart cu unii care poate il meritau totusi mai mult decat mine. Fara sa-mi mai pese de altceva sau altcineva, in nemernicia mea, a incoltit un gand blestemat care mi s-a infipt adanc in suflet. Ii doream moartea... moartea... Dumnezeule, cum suna!!! Vroiam sa ramana asha... doar al nostru... unicul capitan. Nu m-am gandit nici o clipa ca cineva poate stii ce-mi doresc si ca poate aranja lucrurile dupa cum vreau eu. Dar nu, nu era cazul acum !Nu acum as fi vrut sa mi se indeplineasca dorintele. Nu m-am gandit la familia lui, la prieteni, la fanii care-l idolatizau. M-am gandit doar la mine, aveam nevoie de un erou, iar acestia nu sunt recunoscuti decat dupa moarte. Imi inchipuiam stadionul plin, tinand momente de reculegere, imi inchipuiam suporteri altadata duri, acum plangand, vedeam peste tot numarul 11, ca intr-un celebru film american cu De Niro. Dar nu credeam ca asta chiar va fi realitate, ca voi mai plange vreodata-n viatza.
Ati trait, sunt sigur, sentimentul ala de zi inutila, plictisitoare, zi banala si trista de toamna. Mergand in seara unei asemenea zile pe strada, cu mainile in buzunarele blugilor si cu gulerul de la geaca ridicat, ma opreste un cunoscut si-mi spune, compatimindu-ma parca. "Ai auzit ma, ce s-a intamplat?". "Ce s-a mai intamplat, ba?", ii raspund nepasator. "Cum ma, nu stii? A murit Hildan... pe teren a murit" N-am scos nici un cuvant, am plecat mai departe tragandu-mi sapca mai pe ochi. Un zambet sinistru am simtit pe fata, in coltul buzelor. Dar nu era al meu, nu stiu ce dracu era cu zambetul ala, dar nu era al meu. E... aiurea, cum sa moara Catalin? Tocmai el? N-are cum... Dupa cativa pasi devin confuz, m-apuca o stare de neliniste, de vinovatie... ganduri negre, sperante si sudori reci pe frunte... totul amestecat cu rasete de pustoaice, claxoane si injuraturi de coltul strazii. Oare e din cauza mea? Chiar am primit ce-mi doream? Nu, nu, nu-mi doream... a fost o prostie! Si zambetul tampit incepe sa ma paraseasca. Intru in bar, si vad surprins ca toate privirile se indreapta spre mine, toti stiau si vroiau sa-mi vada reactia. Nu se poate, chiar a murit !... Soarta chiar darama zei...
Aha..... soarta e de vina... cum sa poata influenta viata unui om, a unei multimi, un neinsemnat ca mine?!?
Nu mai stiu cum a trecut noaptea aia, dar dimineata, vazand titlul mare pe prima pagina in ziar, "Sufletul lui Dinamo s-a ridicat la cer", am inteles ca era pentru toti ceea ce credeam ca e doar pentru mine.... sufletul lui Dinamo. La Branesti, pe un frig de-ti crapau si cele mai amare ganduri, cand l-au scos din curte, am auzit un strigat infiorator... "Rdica-te ba, Cata!!!" Pentru o clipa mi-a inghetat mintea confuza... poate mai era o speranta... Dar nu, nimic... ce-ai omorat, omorat ramane.
Azi raman doar lacrimile in iarba si rarele sclipiri din ochii nostri goi. Sunt singurul care poate vrea sa-l uite, fara sa reusesc, normal. Ma simt vinovat pentru lipsa lui, pentru durerea voastra, pentru durerea noastra. Si cu siguranta sunt singurul care poate se bucura cand nemernicii striga pe stadioane cuvinte grele la adresa lui. Ma bucur ca nu sunt singurul nemernic.



Soarta darama zei
Viata-i un lucru ciudat
Ochii in cap mi s-au uscat
Universul meu este patat.

Sufletul ploii imi bate-n geam
Candva am sa vin si eu
Umerii mei ma dor si ei
Ma-ntreb mereu daca-s eu vinovat.

Vor trece ani vor cade ploi
Cantecul meu va fi uitat
Raman sclipiri in ochii goi
Universul meu este patat.


Destin Balcanic - Lacrimi in iarba

Muc Cel Mic si merele de aur

Cu siguranta nu natura l-a facut sa rasara sub pomul laudat, natura l-a facut doar mic si urat, ca un muc... negru. Nu e nici de vita nobila, e infiat... nu mai lucreaza demult cu roaba si canciocul, acum pastoreste camioane de 16 tone si viseaza sa devina un fat frumos lund-o de nevasta si siluind-o pe fata imparatului.
Adus in gradina sfanta pe post de bufon, zambetul contand mai mult decat gatul si coloana vertebrala, Muc cel Mic devine repede nerabdator, infiintandu-se cu sacul gol sa culeaga poamele inca necoapte. Sincer, e destul de destept asta micu', stiindu-se dezavantajat de statura , nici nu incearca sa ajunga la merele de aur, se apuca si ciocane usor-usor in trunchiul batran, sperand ca poate fi ajutat de cioc sa-si atinga scopul. Unul cate unul merele malaiete incep sa pice in ciocul lui, gusa i se umfla , penele-i cresc mari si soioase.
Personajul asta are si un idol pe taramul celalalt, un viteaz cu inima de leu, de la care a invatat multe si incercand sa-l imite, merge mai departe de poamele prealaudate, o vrea si pe fata imparatului. Deja manuieste personal condeiul autorului povestii si-i vrea pe cititori in genunchi cu capul plecat spre pantofii lui ascutiti si imputiti. Ca un veritabil cautator de comori, Muc cel Mic se baga in diferite activitati fantastice luptandu-se cu zmei, capcauni si draci, sfatuit in taina de martoage mancatoare de jeratic care zboara deasupra norilor.
Un pic dezechilibrat de turbanul mult prea mare decat capatana sa, Muc cel Mic alearga din librarie pe tarabele din piata, avand un succes nebun la cititorii fermecati de faptele fantastice ale micului carnat. Mituieste vanzatorii, cu salate din gradina ursului, pentru un loc mai bun pe taraba si un periaj zilnic al copertii. Nici macar vechii greuceni si feti frumosi din basmele noastre romantice nu mai au loc in aceeasi carte cu el, coperta si sumarul sunt numai ale lui, ba chiar mai nou doreste sa impuna si pretul cartii, sa-l mareasca, pentru ca batranii cititori sa nu-si permita sa-l critice. De curand se plimba zambitor cu trabucul in cioc printre noi, sa ne faca o aroganta si sa ne cunoasca mai bine.
Personajul fantasitc se lupta acum cu cititorii si e sigur ca-i va invinge, doar in fata creatorului s-a impus... si nu vrea sa se lase mai prejos decat viteazul cu inima de leu de pe taramul celalalt, tovaras de taraba cu dansul, pe care-l mai ajuta la nevoie, contra cost, in lupta cu dusmanii inchipuiti.
In tot acest timp, cand tarabele si pietele se umplu de figura mica si mucoasa, fratii sai mai mari tac si zambesc... cu prima ocazie de vitejie cand v-a avea nevoie de sprijin sperca ii vor taia franghiile si-l vor lasa pe taramul celalalt. Sper ca autorul basmului sa-si impuna aceasta idee in propria-i carte.
Pana atunci vom refuza citirea cartii, vom da foc tarabelor din piata si vanzatorilor corupti, iar autorul basmului sper sa moara sugrumat de critici. Se apropie latul, Muc cel Mic... cititorii nu te mai suporta, nu mai e mult pana sa te impiedici in varfurile noilor tai pantofi, apasat de greutatea turbanului!

Aia de la Crevedia... cu bicicleta alba!

Visul copilariei mele a fost sa am si eu bicicleta! Doamne, cat imi doream! Si cand am implinit vreo 8 ani, mi-a cumparat tata o bicicleta, d'aia mai mica decat Pegasul. A luat-o de la Radu a lu' nea Traian pe o lada de Gambrinus rece si una de Zmeurata. Era albaaa... la mana a 2-a, dar era a mea!!!

Eram fermecat, nu mai mancam, nu mai dormeam. A doua zi, dupa ce mi-am rupt curu' ore intergi pe saua aia tocita... am lasat bicicleta trantita la pamant in fata curtii si am intrat un pic. Lume gramada pe strada... revin, ies din curte sa incalec iar bicicleta alba... brusc m-am terzit in genunchi urland si nentelegand ce s-a intamplat cu bicla. Toti radeau, in timp ce mie imi iesea sufletul afara cu tot cu lacrimi. Bicicleta mea fusese calcata cu tractorul de Nelu a lu' Botosu... era gata... turtita ca o foaie de ceapa. Era afis... Doamne, se lipise de pamantul ala uscat, era acoperita de tarana! Betivul a privit nepasator prin geamul din spatele tractorului.

Dupa ce am plans-o vreo 3 zile, si am tot incercat sa ma urc pe ea... saua devenise ca un tarnacop... am decis ca nu se poate termina asa. Trebuie ca tata sa mi-o duca la nea Florin, vecinul nostru, mecanicul. Sa-i dea ce vrea el sa bea... dar sa mi-o faca la loc. In nebunia mea, eram convins ca se repara si poate cu ocazia asta o vopsesc rosie, speram sa-i mai fi ramas vopsea lui nea Florin de cand i-a vopsit chitara lu' unchi-miu.

Dupa ce toata toamna m-a amagit ca mai are un pic si e gata, intr-o dimineata am plecat cu beietii la peste. Scazuse garla si era rost de peste mare prins la mana. Si mergand unul langa altul ca la vanatoare, prin namolul pana la genunchi, m-am impiedicat de o fieratanie. Ca de obicei, am bagat mana s-o ridic, sa vad ce e... poate imi trebuia, ca mereu ne agatam de toate panaramele gasite si le caram acasa, erau in loc de jucarii. Nu va dati seama ce soc am avut cand am vazut ce era. Nea Florin imi aruncase bicicleta in garla, probabil amuzat teribil de dorinta mea de a mi-o repara. Bicicleta mea era acum neagra si putea... Dar lantul i-l luase, p'ala il mai putea folosi... si cheia de bicicleta din portofel.

Am ingropat-o acolo pe malul lacului si niciodata n-am mai avut alta bicicleta.

Uniti de moarte

Sunt slab, recunosc! Mi se ineaca ochii cand vad la stiri copii morti... tineri morti. Cred ca e singura treaba pe care Dumnezeu n-a facut-o cum trebuie, cred ca i-a scapat... cum a put el sa lase mame sa-si vada copiii morti?!?! Ati vazut vreodata un batran plangand un copil mort? Sunt slab, recunosc!
Ma opresc, mai ia durerea de cap... ma duc sa beau o bere.
Si cum prezinta stirile de genul asta, mizeriile astea de reporteri! Ce imagini aleg sa arate!.. Nici nu vreau sa ma gandesc ce simte batranul acela, vazand reportaje de genul asta. 4 tineri morti cu ocazia unei curse de masini, Porsche... ce aveau in cap? ce gandea tanarul sofer inainte sa-i ia dupa el si pe ceilalti nevinovati? ce simte parintele care i-a cumparat masina aia nenorocita? Cate sperante si-o fi facut familia celui care a murit dupa 2 saptamani de agonie? "Cine te-a trimis acolo... ce pacat te-a impins acolo?"... striga batrana tinandu-se de sicriu.

"Ca un uliu... s-a invartit ministrul transporturilor, Radu Berceanu, deaupra santierului, cu un avion pilotat de el insusi..."

Numai Schela

Schela... numai schela. M-am culcat cu schela, am visat-o toata noaptea... si m-am trezit cu ea, cu toate componentele, cu metri patrati, cu 3 euro pe luna... mortii ma-sii de stres, ca nu m-a facut mama cu un burghez! Si mai fredonam si o melodie ieftina cand m-am terzit, nu mai stiu... eram prea fresh, ce inseamna sa dormi mai mult cu 30 de min decat de obicei... visez cam mult! Ah, de cand n-am mai visat o fata?!... sau macar un meci, un derby cu spurcatii!?!

Saptamana Marelui Derby

E duminica seara... dupa niste Florii epuizante, lesin controlat pe canapea, sa vad un pic din Rapid-Steaua. Stiind ca spurcatii protesteaza si nu sunt prezenti in Giulesti, rapizii ramanand sa-si faca de cap singuri pe stadion, nu ma asteptam la ceva interesant de la meciul asta. Ma rog... vroiam sa vad cum joaca echipele, pariasem la sigur pe Rapid. Cand au inceput rapizii sa aprinda niste torte si sa se incinga atmosfera... m-a luat, nene, un frison, asa, prin stomac... cum ma lua cand eram pustan si-mi suna batranul meu telefon fix rusesc, sperand fara succes sa fie Ea. E frisonul Marelui Derby... Unicul Derby... The Great Romanian Derby, cum zic astia pe footballderbies.com.














Luni... Avand in vedere bataia de la mall de duminica si abuzurile asupra vasluienilor pe Stefan cel Mare, se anunta un weekend de foc, jandarmii cred ca vor sa probeze noul lor echipament de robocopi, cum au vazut ei in Germania sau Olanda. E clar ca toata lumea se asteapta la un derby de pomina... presa isi planuieste articolele pt saptamana viitoare plecand de la ideea de scandal. Parca vad stirile proteve... "Derby insangerat" sau "Huliganii ne strica Sfintele Sarbatori" sau "Razboi in Sambata Mare". Cu cat se apropie ziua de sambata cu atat ma agit mai tare... sambata o sa ma dau cu capul de pereti pana plec de acasa. Inaintea unui astfel de meci imi trec prin fata ochilor momente traite in cei 11 ani de cand merg pe Ghencea... bucurii, dezamagiri, cortegii de suporteri, scandaluri, jandarmi nemernici, stelisti dupa colturi, Razoare, Leu, Bd. timisoara... si mult, mult fum... ca pe vremuri... ce n-as da sa mai simt mirosul criminal de petarda, torta.... sau banala fumigena! Lesinai de la atat fum!... Da' ce bine era! A doua zi cand ma trezeam, ma duceam direct la toalele cu care fusesem la meci si le miroseam, halucinandu-ma sa-mi ajunga pana anul viitor.

Marti... Brusc m-a luat prin surprindere un gand tampit, pe care nu prea l-am mai avut in cei 11 ani decand merg in Ghencea... biletul... sper sa fac rost de bilet. Nu prea pot sa cred ca nu ne va da si noua dragul de Borcea sau cei din pch... n-are cum. Paranoia pune un pic stapanire pe mine... daca nu mai ajung la meci? Daca se intampla ceva stupid, neprevazut, nefericit... si nu mai pot ajunge? Daca se intampla ceva pe drum... cu spurcatii... cu jandarmii? Daca nu am bilet? Ar fi tragic. N-as putea sa-l vad la tv.

Miercuri... Nici nu se pune problema sa petrec Sambata Mare cu cei dragi, sa plec pe la rude in ziua asta, sa ma duc la biserica, sa tin post, sau mai rau... sa ma insor in ziua derbyului! Primele zvonuri confirma temerile mele... se pare ca fiecare tre sa se descurce de bilete pe cont propriu. Apare din nou ideea unui protest comun cu spurcatii la acest meci, impotriva legilor si abuzurilor care in curand ne vor tine departe de stadioane. Binenteles ca totul se urneste greu, iar parerile sunt impartite... mai mult ca sigur nu vom reusi protestul comun, ba mai mult cred ca vom iesi iar sifonati noi suporterii patimasi. Am putea totusi sa incercam ceva, ar fi de mare efect ceva comun... ceilalti rivali stiu clar.... pe cat de mult ne uram, pe atat de mult ne respectam, noi... stelistii si dinamovistii.

Joi... Ce aud acum la stiri... jandarmii avertizeaza: suporterii risca sa-si petreaca pastele in arest. Mortii lor de cretini! Suntem in Saptamana Mare si nu pot sa ma abtin dupa ce am vazut aseara ce le-au facut omologii lor italieni englezilor. Dupa ce multi au fost injungiati pe strazi de catre ciudatii astia din Roma, au mai fost si rupti de gabori in stadion... dadeau, ai dracu, zeci de bastoane in capul celor cazuti, dorind probabil sa razbune moartea colegului din Catania. Sandu, care a fost observator la meciul asta, zice ca au intervenit fortele de ordine si au linistit spiritele! Ce ne-am face fara ei?! Astia ai nostri zic ca la derby vor asigura ordinea doar la stadion.. nu pe strazi si nici instadion. E cea mai tare tactica a lor... favorizarea incidentelor pentru a interveni in forta, demonstrand ca fara ei nu se poate... protectorii cetatenilor orasului. Tensiunea imi creste... simt ca inima-mi bate in gat... si inca n-am biletul. Ma duc sa rad o bere.

E deja vineri... Se pare ca ai nostri au intrat in posesia mul mai multor bilete decat ne erau alocate. Nu se stie clar cum... se pare ca le-au cumparat direct de la stelisti. Am facut si rost de bilet, m-am mai linistit. Nu-mi mai ramane decat sa ajung in stadion... apoi totul merge ca un val... indepentdent de voiinta ta. Rup internetul in doua, sa mai vad ultimele noutati de pe forumuri, nu mai am rabdare.

Sambata... Ziua pe care o astept de un an jumate... Un nou meci in Ghencea. Pentreu mine e tot ce conteza, mult mai important decat cel de acasa. Asa cum spun spurcatii, Ghencea e "templul fotbalului romanesc"... impartasesc intr-o alta forma ideea asta, dar in principal e ce-a mai tare senzatie pe care am trait-o pe vreun stadion... si am fost pe multe. E greata aia care iti apasa creierii cand dau ei gol si te loveste un sunet spart din 3 directii, dar si dementa cand inscriem noi si tot stadionul e mormant, doar noi urlam inconstienti de fericire. Deja simt fiorul din stomac, piept, gat, pana in varful degetelor. In 20 de minute plec. Am si uitat ca m-am trezit foarte racit... ce blestem, sa racesc chiar in ziua Derby-ului!
Spunea un coleg... viata nu-i altceva decat un Steaua-Dinamo!

Fotbalul ca factor retardant

"Venirea mea la Cambridge a provocat cele mai bune doua sezoane din scurta istorie a lui United.In primul meu an au castigat detasat divizia a 4a.In al 2lea an viata le-a fost nitelus mai grea in divizia a 3a si a trebuit sa astepte pana in ultima saptamana a sezonului inainte de a-si asigura promovarea.Au avut doua meciuri pe Abbey intr-o saptamana:unul marti seara,impotriva lui Wexham,cea mai buna echipa din divizie,pe care l-au castigat cu 1-0,si unul sambata,impotriva lui Exeter,pe care erau nevoiti sa-l castige ca sa fie siguri ca vor urca in clasament.



Cand mai erau 20 de minute din meci,Exeter a preluat conducerea,iar prietena mea(care impreuna cu prietena ei si cu prietenul prietenei ei,voise sa traiasca pe viu gloria ametitoare a promovarii)a facut prompt ce banuisem intotdeauna ca stiu sa faca femeile in momente de criza:a lesinat.Prietena ei a dus-o la serviciul de ambulanta St John.Intre timp,eu n-am facut nimic altceva decat sa ma rog pentru golul egalizator,care a si venit urmat la cateva minute de golul victoriei.Doar dupa ce jucatorii au lansat si ultimul dop de la sampanie catre multimea triumfatoare,a inceput sa-mi para rau pentru indiferenta mea recenta.





Citisem nu de mult Femeia eunuc,o carte care mi-a lasat o impresie profunda si durabila.Dar cum puteam sa ma aprind din cauza asupririi femeilor daca nu puteam conta pe ele sa ramana in picioare in ultimele minute ale unei campanii de promovare disperat de stransa?Si ce se putea face cu un barbat caruia ii pasa mai mult de faptul ca era un gol in urma lui Exeter City decat de o persoana pe care o iubea foarte mult?
Dupa 13ani,inca ma mai rusinez de refuzul meu,de inabilitatea mea de a ajuta ,iar motivul rusinii se leaga partial de constiinta faptului ca nu m-am schimbat deloc.Nu vreau sa am grija de cineva cand sunt la meci;nu sunt capabil sa am grija de cineva la meci.Scriu cu 9 ore inainte ca Arsenal sa joace cu Benfica in Cupa Campionilor Europeni,cel mai important meci de pe Highbury dupa ani si ani,iar partenera mea va fi cu mine.CE se intampla daca si ea da ochii peste cap?Voi avea decenta,maturitatea si bunul-simt sa ma asigur ca va fi ingrijita cum se cuvine?Sau ii voi matura la o parte trupul inert,voi continua sa urlu la tusier si voi spera ca ea sa mai respire la capatul celor 90 de minute,presupunand,desigur ca nu va mai fi nevoie de prelungiri si de penaltiuri.
Stiu ca nelinistile mele imi sunt provocate de baietelul din mine,care e lasat sa-si faca de cap cand vine vorba de FOTBAL.Baietelul asta simte ca femeile vor lesina intotdeauna la meciurile de fotbal,ca ele sunt slabe,ca prezenta lor la jocuri va produce inevitabil neatentie si dezastru,in pofida faptului ca actuala partenera a fost,probabil,pe Highbury de 40-50 de ori si n-a dat nici cel mai mic semn de lesin.(De fapt eu sunt cel care am fost mai aproape de lesin in anumite ocazii,atunci cand tensiunea ultimelor 5 minute ale unui meci de cupa imi striveste pieptul si imi da afara din cap tot sangele,daca asa ceva e posibil din punct de vedere biologic,si uneori,atunci cand Arsenal inscrie,vad stele verzi la propriu-ma rog,pete mici de lumina,la propriu-care nu pot fi un semn de mare vigoare fizica.)Dar asta e ceea ce fotbalul a facut din mine.M-a transformat intr-un ins care n-ar ajuta-o pe prietena lui daca ea ar intra in chinurile facerii intr-un moment imposibil(m-am intrebat adesea ce s-ar intampla daca mi-ar fi scris sa devin tata in ziua unei finale de-a Arsenalului),iar pe durata meciurilor sunt un baiat de 11 ani.
Cand am descris fotbalul ca pe un factor retardant ,am vorbit serios.


FEBRA STADIOANELOR-NICK HORNBY


O carte din care o sa mai citez... pentru ca e fix despre mine.