Inca un simbol s-a stins, flacara pasiunii noastre palpaie tot mai slab, suflata de vreme si vise urate. Tot mai putini si tot mai umiliti, respiram bucurie numai cand gaseam franturi din savurosul trecut impletite in fadul prezent. Dominati de mafioti goliti de sentimente, cu ai lor mascarici gretosi si trepadusi vanduti, mai tremuram doar la amintirea zilelor cand veneam la stadion cu zambetul pe buze, uitand de tot, dribland impreuna cu Balaci, respirand odata cu Dinu sau bucurandu-ne de lacrimile lui Hagi.
Am uitat sa ne bucuram de farmecul stadioanelor pline, de jucatori cu bratele deschise catre noi, neinsemnatii din modestele tribune si am abandonat gandul ca vreodata vom mai vedea jucatori traind doar pentru noi.
Ne lipseste zambetul nevinovat al lui Dumitrache, calmul superior al lui Dobrin, pumnul strans al lui Lacatus, travaliul lui Hildan sau fermecul lui Rica. Am ramas doar noi, ultimele umbre ale fotbalului romantic, sufocati de cenzura, presa si nevoia disperata de imagine a maimutoilor, ce cred ca se pot lipsi de noi si care ne considera piedici in calea afirmarii lor ca indivizi.
Ne-ati luat zambetul de pe buze, ne-ati facut sa ne simtim neinsemnati, ne-ati luat libertatea de exprimare, ne-ati luat pana si ura din priviri... dar vom fi in continuare langa simbolurile ce ne-au facut sa ne simtim vii, tanjind la clipele cand musteam de pasiune.
Luati-ne totul... legendele-s de neatins!
Un comentariu:
FELICITARI!!! Unul din cele mai frumoase si triste eseuri despre pasiunea asta a noastra care moare. Moare in exterior.atat.
Trimiteți un comentariu