Doar un alt capat de drum - partea III

.
Partea I
Partea II

O lalaiam prin parc, cand George, ne-a convins s-o luam de la capat. Ne-a ambitionat intr-o seara cu ceva alcool pe bancuta, cand ne-a facut prosti! Era persoana potrivita.. avea garaj! Stiti anunturile de pe vremea aia... "cautam tobosar cu scule propirii si sala de repetitii". El avea... chiar daca era intr-un cartier de tigani. Ne strangeam acolo oricand, vara lesinai de cald, fara aer, iar iarna iti paralizau mainile pe instrumente... dar eram fericiti... asa incepusera si Metallica, in garaj! Veneau toti prietenii la noi cu bere si tigari, iar noi faceam ce ne placea. Ne-am dorit mai mult, asa ca am interzis vizitele, chiar si cele ale fetelor, si ne-am apucat si mai serios. Am reinceput in forta... eu la tobe, Mau la bass, George la chitara si Rockila Salajan la voce. Mai trecusera prin experiment si Pati, Bampse si Giovani... varu' Dan devenind sustinatorul moral si financiar, atat cat ii permiteau veniturile din calculatoarele alea ale lui.


Au urmat cantari mai mult sau mai putin reusite, dar pline de entuziasm, la Antena 1 pe partie, la TVR la Maruta... din pacate nu mai am inregistrarea..., in Club A, Ramnicu Valcea, Constanta, la Pro tv in Studio Martin, B1 cu Monica Barladeanu, la OTV chiar, Festivalul Berii in Piata Constitutiei si in mai multe cluburi bucurestene. Din pacate, am pierdut mai multe inregistrari si poze de atunci. A doua zi dupa moartea lui Catalin Hildan, am facut o piesa dedicata lui:



Destin Balcanic - Lacrimi in iarba

Odata, intr-o discoteca din Herastrau, nu stiu cu ce ocazie, trebuia sa cantam dupa o prezentare de moda sau concurs de miss... foarte binevenite erau treburile astea, caci imparteam culisele cu fetele care se schimbau fara jena langa noi. Cand a aparut lotul national de box, in frunte cu fratii Simion si Bute, lund cu japca fetele din bratele partenerilor, ne-am gandit ca nu e a buna. Au venit cu tot cu baietii lor, Copilul Minune si Dan Bursuc, si au incins rapid una mica la mijloc. Ne-am strans repede sculele si am taiat-o, abia scapand de tiganul de la tobe care vroia sa-mi ia cinelele mele Sabian.
Ca moment amuzant, ca tot e un sablon ca o trupa sa fie intrebata despre asta, la un bal in Malibu, sau cum dracu ii zicea la clubul ala din Amzei... am strans tobele si dau sa urc spre iesire pe scari cu toba mare in brate. Imi cam optura vederea si nici nu prea stiam pe unde am intrat, ca era cam intuneric. Si ajung in fata unei draperii langa care statea un pustan. I-am facut semn discret cu capul de la stanga la dreapta.. adica "ia da ba asta la o parte, nu vezi ca sunt cu tobele?!, vreau sa trec". Nu mi-a tresarit niciun muchi pe fata cand ala a belit ochii si a ezitat sa ma ajute, doar eram cantaret la balul lui! Mi-a dat intr-un tarziu cortina la o parte si am inaintat cativa metri pana am auzit rasete isterice de fete... am ridicat capul intr-o parte, ca nu vedeam de toba, si mi-am dat seama ca eram inconjurat de gresie si faianta si vreo 20 de fete... eram in toaleta femeilor, cu toba mare in brate.
Le B-One Club, unde era si Cinema Lira, in timpul unei piese ne pomenim cu o gramada de lume pe scena... Ieseau oamenii de la film si exit-ul dadea chiar pe scena. Am incercat sa ne ignoram reciproc, desi ambele parti eram tare mirate de ce se intampla. Urmariti la secunda 1.40 si la 2.40


Am trait chiar si cateva clipe la intensitate mare, desi multi ar zice ca erau copilarii. Inca de la inceput visam sa traiesc sa-mi aud prima data o piesa la radio. S-a intamplat in dimineata cand am filmat asa-zisul videoclip, eram cu Mau in batrana lui dacie, in drum spre acel club, Impaler parca ii zicea, pe Lipsacni cred, am dat pe Radio Delta din greseala si am urlat amandoi cand am auzit piesa... Generatia Mea. Tin minte perfect... eram pe bulevardul Poligrafiei, intre Pajura si Damaroaia, mergeam spre Casa Presei. Strada e orientata est-vest si in dimineata aia aveam tot soarele de vara in fata. Ascultand piesa, soarele asta tanar era eclipsat serios de zambetele noastre... incepea o noua faza... eram pe drumul bun, calc-o Maule! M-am lasat pe spate, cu cotul stang pe spatarul scaunului, iar cel drept pe geamul deschis al daciei. Zambeam larg cu barbia ridicata si spatele drept, si bateam un ritm imaginar cu palma pe tabla masinii... ehee, lumea era a noastra! Mi-am adus imediat aminte de un film care-mi placuse mult... "La Bamba"... cu Lou Diamond Philiips interpretandu-l pe Ritchie Valens... tanarul muzician de origine mexicana, care a preluat vechiul cantec "La bamba" si l-a pus pe rock and roll... mort intr-un accident aviatic impreuna cu mult mai celebrul Buddy Holly, inainte sa implineasca 18 ani. Era un moment emotionant in film, cand isi auzise propria piesa la radio, moment la care si eu visasem toata viata.
Iar un moment placut, cand eram cam pe terminate, m-am intors din Delta, din vacanta, si am poposit la un bar unde se asculta Radio Romania... "si in coborare saptamana asta, pe locul 3, Destin Balcanic cu Delir". Uuuu... in coborare pe 3... inseamna ca exista posibilitatea sa fii fost chiar si pe 1.



Destin Balcanic - Delir

Aia m-a facut sa incerc sa continui, dar n-am mai reusit decat cateva aparitii playback, la misto, ca n-aveam vocal, si am tinut neaparat sa stau in fata, la voce si chitara. Macar am aparut la OTV cu chitara si cu vocea si George la tobe! Ehe... am participat si la preseliectia pentru Eurovizion, ba chiar am fost cam primii cu campania antiplaybeck! Abureli! Cristi pleaca in armata si dupa aia se insoara... Clasic! Parca nu mai avea farmec fara el.










destin balcanic - sentimente

Unul din regrete e ca niciodata nu m-au vazut parintii pe scena! Tata vroia neaparat, dar eu, ca un pustan neinteles ce eram, i-am zis sa nu-l prind niciodata! La ultima aparitie, la festivalul berii a zis c-o sa vina sa ma vada cu mama… n-o sa inteleg niciodata de ce i-am zis sa nu vina, sa stea acasa. Cred ca vroiam sa mai treaca ceva vreme, sa ne facem mai mari, sa ma vada ca stiu si mai bine. Dar fusese ultima ocazie… Cam asta e singurul regret. La tv m-au vazut. Am sunat-o pe mama inaintea primei aparitii si i-am zis: "spune-i lu' Bogdanel ca diseara cant la Antena 1!"



Trebuie sa marturisesc clar, sa nu existe dubii, ca nu eram niciunul dintre noi vreun talent si cu siguranta nu ajungeam cine stie ce trupa de succes, nu studiasem si nici nu prea aveam un punct de plecare, intr-o perioada cand lumea muzicala romaneasca cauta chestii de genul Andre sau "jimmi, jimmi, iubesti fetitele-n bikini". Dar era minunat ceea ce faceam, ne placea la nebunie si tot ce conta era sa visam in continuare, cantand cu prietenii in parc, la o sticla de vodka ieftina si cateva tigari posta. Nu vreau sa fim judecati azi pentru ceea ce eram atunci, probabil pentru multi care nu ne-au vazut atunci, am parea penibili. Erau alte vremuri, cand muzica in Romania se incalta cu fesul, cand nu aveam bani nici de tramvai, nu exista internet, iar softurile de muzica si sculele performante erau vise. Am facut ceea ce am visat de mici, ceea ce ne-a placut, si chiar daca mi se par amuzante acum acele inregistrari, iar altii care nu ne-au cunoscut atunci rad ironic... tot mi se face pielea de gaina cand le vad si mi se pune un nod amar in gat.
E mare jmecherie sa-i urmezi visul! Macar sa incerci... Spunea De Niro intr-un film: "talentul irosit e cel mai trist lucru in viata"!

Acum, fostii mei colegi sunt toti insurati si toti au copii. Sper, de fapt sunt sigur de asta, la cum ii cunosc… ca le vor oferi copiilor lor un punct de plecare in muzica, o sansa de a alege aceeasi cale, dar de data asta si cu rezultate serioase. De nepota-miu, Tony, o sa am si eu grija… deja la taierea motului a ales de pe tava tocmai betele mele de tobe.


Povestea merge mai departe… ca in “Generatia mea”…

“Cortina a cazut si soarele a apus
Dar eu simt acum, simt si incerc sa spun
Ca e doar… Un alt capat de drum…”



Destin Balcanic - Generatia mea

O istorioara in imagini a "carierei" in domeniul muzical al familiei mele gasiti aici si... aici.

Zece

.

Stateam zilele trecute pe o terasa in Vama, la orele pranzului. Important de precizat... eram cu prietena, nu bausem nimic, si cred... cred, ca de asta nu poti fi niciodata sigur... eram in deplinatatea facultatilor emotionale. Asteptand sa ni se aduca pranzul, priveam plictisit si obosit terasa, cu oamenii care o populau, mai toti linistiti, contempland marea linistita, intr-o dupa-amiaza caniculara.
Peste tot perechi de tineri, unii chiar tineri... altii mai peste 30. La masa alaturata, 3 fete, trecute bine de 30 de ani. Discutau preocupate treburi imporatante, banuiesc, dupa expresia fetelor. Doua dintre ele ii explicau unei a treia, mai plinuta, cam cum sta treaba cu viata. Dincolo de ele, doi pustani timizi cu trei fete de varsta lor, maxim 20 de ani, taceau. Baietii nu ridicau capul din masa, iar fetele priveau melancolice marea. In rest cupluri si gasti populau terasa, extrem de linistita si placuta la ora aia, mai ales ca se auzea in surdina muzica lejera, de calitate. Inspectam cu privirea toate mesele si ma gandeam cu surprindere, cum se face, ca la atatea mese nu era nicio fata cat de cat atragatoare. Parca se adunasera toate fetele fara farmec in terasa aia atat de linistita. Nu stiu de ce ma interesa treaba asta, cred ca noi baietii avem nevoie uneori de incurajari de genul asta… sa stim ca fata cu care suntem e peste altele ca frumusete sau farmec.
Si tot cautand cu privirea chipurile fetelor, defapt cautand in zadar ceva interesant la ele, unele fiind chiar uratele, din boxe incepe sa se auda usor, o melodie pe care o stiam, dar la care n-am fost atent niciodata, probabil si din cauza compozitorului ei, Florin Chilian, care nu-mi e deloc simpatic, nici fizic si nici in ceea ce priveste vocea sa.



Inca de la primele acorduri ale piesei, la care nu stiu de ce, probabil din plictiseala si melancolie, eram atent pentru prima data, mi se paru ceva ciudat, ca mi se sichimba starea de letargie. Am simtit cum mi se ridica un pic sprancenele, ca si cand esti foarte atent la ceva sau esti surprins placut si am inceput sa ma zagaiesc iar la mese, catre acele fete de care ma miram mai devreme.
Dintr-o data le vedeam cu alti ochi. Nu mai erau deloc urate. Parca toate erau frumoase ascultand piesa asta. Chiar nu-mi venea sa cred, dar pe meoldia asta, pustoaicele parca aveau fetele numai zambet, invizibil cu “ochiul liber”, pistruii unei doamne o faceau extrem de draguta, fata plinuta era chiar atragatoare, iar colegele ei de masa, trecute de prima tinerete, mi se pareau super chiar si cu tigara in mana. Am fost tare surpins de puterea pe care a avut-o piesa asta in momentele alea. Parca facuse farmece.

Cand eram in liceu, cu mult inainte sa apara internetul si la noi, invatam in doua schimburi… a 9-a si a10-a dupa amiaza, iar a 11-a si a 12-a dimineata… in lipsa messengerului, corespondam cu cei care invatau in aceeasi clasa, dar in celalat schimb. Care avea norocul sa nimereasca pe acelasi loc cu o persoana de sex opus, scria la plecare un mesaj pe banca, cu creionul, pentru celalalt. Se scriau povesti intregi si declaratii, ajungandu-se la relatii interesante in timp. Era un fel de corespondenta prin offline-uri, sau hai sa zicem ca pe mail… cu replay-uri. Se discutau diverse, de la chestii de genul asl pls, pana la texte frumoase si poezii.

Intr-o perioada, grupa mea de engleza facea cele doua ore saptamanale, una martea si alta miercurea, in alta clasa, dupa ce terminau ceilalti orele mai devreme. Intr-o zi am gasit pe banca unde ma asezasem, o discutie intre cei ce invatau in acelasi loc, dar in schimburi diferite. Era o discutie trista intre doua fete… un fel de emo din ziua de azi. Isi varsau oful una alteia, cat de dezamagite erau in dragoste si cat de frustrate erau pentru ca se considerau urate. M-a impresionat un pic discutia si am decis sa le las un mesaj si eu… Am scris ce gasisem eu candva in biblioteca acasa, pe spatele unei carti de duzina… “Nu exista femei urate, ci doar barbati care nu stiu ce inseamna frumusetea”
Urmatoarea data cand am venit in aceeasi clasa, am vazut scris, ca se intrebau foarte surprinse, cine oare le scrisese chestia aia. Era si un mesaj pentru cel ce scrisese… vroiau sa ma cunoasca neaparat. Nu le-am mai scris nimic, dar urmatoarea ora, cand a iesit profesoara din clasa, a intrat repede inauntru si s-a indreptat spre mine, o fata grasuta, cu parul lung si drept, cu geaca de blugi , stilul rock de pe vremea aia si cu ceva cosuri pe fata. M-a intrebat emotionata: “Tu ai stat si data trecuta aici? Tu ai scris asta?” Fara sa ma uit in ochii ei, i-am raspuns sec:”Nu”… si am plecat repede, lasand-o acolo sa repriveasca in gol mesajele de pe banca, cu speranta desarta ca e scris ceva nou.
Nu stiu ce as fi putut castiga sau pierde daca ii spuneam ca eu sunt, nu stiu cum reactionam daca era una frumoasa in locul ei, dar timiditatea mea de atunci nu m-a lasat sa ma bag in seama, ba m-a facut chiar sa nu mai stau in aceeasi banca de atunci.
Au trecut ceva ani, m-am mai scimbat, mai mult fizic, poate farmec mai am, dar mi-am dat seama decurand, ca de timiditate nu m-am vindecat, si poate am avut de pierdut. Iar piesa asta cu zece, ma face sa ma simt si mai timid, parca frumusetea feminina emanata de piesa asta ma copleseste si ma apasa pe stomac, ca la 18 ani… desi par inert si rece in realitate. Asa o fi si cu uratenia asta feminina, iti trebuie un stimul ca s-o privesti si sa-i vezi farmecul.

dEUS - Stufstock Vama Veche 2008

.
Am ajuns week-endul tercut in Vama, doar ca sa-i vad pe Deus la Stufstock... a fost singurul lucru ok din Vama, in rest sa nu mai aud de locul asta, decat daca mergem in grup.
Stufstock-ul s-a schimbat mult. Prima oara am fost cred la a doua editie, in 2003 parca. Era toata localitatea blocata de oameni si o mare debetivi pe plaja la concert. Vreo 15 000! Nu numai ca ramaneau gunoaie pe plaja, dar toata vama era dezastru... lumea se pisa, se caca, bora sau manca la gramada, pe plaja, langa terase, peste tot. Cozi imense la bere, bere calda, panchisti jegosi si cersetori, scandaluri. Si cica vroiau sa salveze Vama!
Lumea regreta vremurile alea... cica era fumos, distractie trupe romanesti cunoscute si mai ales... gratis! Era un cacat!
Cineva spunea... acum civilizatia are bilet de intrare"! Niste organizatori mai destepti au facut anul trecut altceva... Au mutat festivalul de pe plaja pe camp, unde nu e rau deloc, marile festivaluri se tin in noroi si tarana, au pus bilete si au organizat cu adevarat ceva. Lumea nu se ingramadeste, veceuri multe si curate, ursus la pret decant, gratare, oameni spalati, voluntari, muzica ff buna, securitate.
Jandarmii te controlau la intrare, iti opreau tot ce era periculos, dar fara scandal, si ti le asezau pe un panou, cu un nr de ordine, pentru a le recupera la final... lanturi, bratari masive din metal, sprayuri paralizante, bricege, pastile. Am vazut ca multe fete erau contrariate ca le cautau in genti! Ba chiar cineva pe un blog a fost ezxtrem de deranjata ca i s-au oprit nu stiu ce medicamente si ca prea au controlat-o in geanta, dand de inteles ca a fost bataie de joc. Cine mai umbla pe la adunari d'astea muzicale sau sportive stie cum e. Adica zic ca e normal sa-ti opreasca la intrare si sa-ti returneze la sfarsit cutia cu medicamente albastre pe care nu scria nimic cunoscut.
Existatu cosuri de gunoi in care erai rugat sa-ti pui singur paharul de bere, pentru ca nu au angajat firma de salubriate. In spate erau casute din lemn si un camping, iar in fata doua scene maricele.
Am ajuns la prima trupa, de care nu auzisem... Persona. Desi cantau binisor si se auzeau ok, nu m-au miscat cu nimic, erau roamni si aveau un stil britanic sau indie cum mai e la moda acum. Oricum nimic de retinut.
A urmat Byron, care desi e o trupa noua, sunt superi tari, avand niste piese de nota 20. Nu i-am filmat si nici n-am prea facut poze pt ca mi-era frica sa nu raman fara baterie tocmai la Deus. Aici o melodie de-a lor...

Apoi pe cealalta scena, fara momente moarte, au aparut EXNN, care cantau ceva de genul industrial. Destul de placut. Chitaristul semana foarte tare cu blondul de la Zdob si Zdub, iar cand m-am uitat in componenta, am vazut ca ei chiar erau moldoveni. Deci s-ar putea sa fie acelasi chitarist.




Deus au aparut pe scena intr-o amorteala generala, cred ca au fost destul de surprinsi s avada ca erau doar vreo 1500 de oameni. Cunoscatorii s-au strans rapid in fata si ma uitam, desi putini, oamenii aveau niste zambete largi pe fete, de parca si-au intalnit prima iubire dupa multi ani. Belgienii erau foarte relaxati, probabil din cauza prezentei subtiri a publicului, cantau ca la o petrecere, fara sa se chinuie, band Stella de a lor si licori mai tari din pahare de plastic, iar vocalul Tom Barman, fuma foarte mult in timpul pieselor. Asta a amplificat senzatia ca ar canta doar pentru tine, mai ales ca eram in primul rand. A iesit perfect, piesele geniale si atmosfera linistita facandu-ma sa nu regret decat ca la standul cu tricouri nu aveau si tricouri barbatesti cu dEUS. Cum dracu sa vanda numai tricouri pt fete? Ca n-as zice ca e o trupa pt fete. Am reusit sa fac si doua filmulete care se aud binisor...





Una peste alta, ideea festivalului a fost clara. S-a vrut unul necomercial, cu trupe care nu sunt mediatizate, nicimacar Apocalyptica nu mai e asa comerciala, i-am auzit cu o zi inainte de pe plaja. Sau Air Traffic pe care tot de pe plaja i-am auzit in prima seara, cu piesa lor binecunoscuta, Shooting Stars... Mi se pare destul de corect stilul festivalului, platesti si vezi trupe ok... oricum de vechile trupe "de plaja" care canta multimii alcolizate ma saturasem.
Festivalul s-a desfasurat brat la brat cu o campanie, ceva de genul impotriva vanatoarei in rezervatii, care era sprijinita de Petrom. In schimbul unei semnaturi, primeai "recunostinta" Petrom... un izopren sau un prosop cu insemnele Petrom. N-am vrut sa semnez tocmai d'aia! Daca era o campanie fara sponsorizari d'astea, semnam. Dar mi se pare cam aiurea sa "salvezi natura" sub cupola unui sponsor, care chiar daca ajuta, are doar interes publicitar.
Concluzia... festivalul e ok ca idee, mult mai spalat, cu trupe care canta pentru cunoscatori, nu pentru radiouri, trupele fiind necomerciale, probabil d'aia nu s-a inghesuit lumea. Se poate si mai bine... mai ales ca nu mai are nicio legatura cu ce se intampla pe plaja in Vama.

Melodia cu care m-am trezit

Ma gandeam daca sa va mai arat cu ce ma trezesc dimineata, n-am mai scris in ultimul timp, sa nu va plistisesc. Desi azi dimineata parca-parca era ceva lalaiala Moga pe undeva prin creierul meu, am constatat ca imi suna mult mai clar in cap, Kaizer Chiefs.
Nu prea vroiam sa impartasesc cu voi asta, dar m-am sucit cand am aflat dimineata ca baietii au comis-o la festival la Sziget in Ungaria. Vocalul a urlat dupa o piesa... "Nice one, Bucharest!" A venit si randul nostru...

Varianta spre litoral

.
Desi mi-am promis ca nu mai calc prea curand pe litoralul romanesc, poate doar o seara de toamna sau de primavara, am zis sa va arat, paote va intereseaza, un drum mult mai ok spre Mangalia-Vama Veche, pentru a evita nebunia din vara asta de pe traseul Cernavoda-Mangalia.
Pe traseul cunoscut... Autostrada-Cernavoda-Constanta-Mangalia sunt vreo 110km pe care vara in varf de sezon ii faci in cel putin 3 ore. Daca ai noroc si e lejer, faci cam 2 ore. Un traseu banal, aglomerat si fad... fara ninmic interesant, fara peisaj, fara farmec. Cu tot cu traversarea Constantei si drumului drept si plictisitor catre Mangalia.
Am descoperit vara asta traseul... Autostrada-Cochirleni-Ion Corvin-Adamclisi-Negru Voda-Mangalia. E absolut fascinant, e exact noutatea de care aveam nevoie pentru a gasi farmecul drumului catre mare. Nu ma omor dupa litoral, dar un weekend cu prietenii la malul marii mai merge din cand in cand. Mi-era groaza de drum! Am fost priam oara intr-o vineri seara pe drumul asta. De vis! Mai ales ca nu cunosteam si mai mult din spiritul meu de orientare ( aha aha :D) si cu ajutorul localnicilor am reusit... Am vazut o Dobrogea la apusul soarelui, cum nimic nu mai m-a impresionat demult! Dunarea amortita de culoarea rosie a luminii sau miristi infinite arzand in semiintunericul apusului, cu zeci de berze si pescarusi asteptand in spatele focului pus de localnici, sa pice cate un soarec sau cartita, agitata de fumul gros. Este perioada cand, dupa seceris, taranii dau foc la miristi, fara nicio greata de pompieri sau autoritati, pentru a scapa de resturile de pe camp si de daunatoare.
Cred ca ar fi fost o poza reusita bine de tot, daca apucam sa imortalizez o miriste arzand perpendicular pe orizont, in dreapta cenusa neagra, in stanga miristea aurie inca luminata de amurg, iar la mijloc limbile de foc si berzele aliniate stand la panda. Case taranesti, oameni care isi duc traiul de azi pe maine si sate amortite de serile de august... e ceva ce nu vezi in fiecare zi in orasele in care ne-am incurcat vietile. Imi pare extrem de rau ca nu am avut timp sa facem poze atunci, doar una am... eram un pic agitati, ne era teama sa nu inoptam pe camp in loc de plaja, mai ales intr-o vineri seara obositoare. N-aveti idee cum arata vaile dobrogene arzand in noapte, doar soseaua fiind sigura... sigura si singura, pentru pe ea mai intalneai doar biciclisti si carute nesemnalizate.



Deci traseul este uramtorul, vi-l recomand, daca vreti sa mai iesiti din monotonie si trafic....

Iesirea de pe Autostrada Soarelui... In loc sa faceti dreapta la sensul giratoriu, pe sub pod, spre Cernavoda, faceti stanga in sus spre Cochirleni, Alimanu, unde e o insula pe Dunare, foarte tare pentru campat si pescuit.... Mergeti pana la Ion Corvin, unde sunt niste case mici , patrate, ca niste cutii de chibrituri, fara lumina, din carpici, stanga la intrare si NU dreapta spre Calarasi.... apoi urmeaza Adamclisi, unde sunt ruinele cetatii, un muzeu, dar si monumentul...La iesire din Deleni, faceti dreapta spre Sipote... pe urma iar dreapta spre Olteni... Negru Voda si Mangalia.
Sunt cateva portiuni denivelate, deci nu va avantati cu mai mult de 120! Ca s-ar putea sa aveti surprize in curbe!
Sunt fix 150 de km, cu vreo 15 mai mult decat pe clasicul traseu, dar aveti garantia ca vedeti ceva interesant si ca nu faceti mai mult de 2 ore. La intoarcere e mult mai simplu pentru ca e semnalizat drumul.... cu un indicator verde spre A2. N-aveti cum sa ratati.
Si daca ratati... ce poate fi mai frumos?!


Ion Corvin - Case de tigani


Oamenii culeg fasolea si o bat direct pe sosea


Alimanu


Cochirleni

Aproape de voi...

In seara asta vreau sa beau
Sa uit de-orice nevoi
Sa sparg paharul si sa zic:
Sunt acum, aici, cu voi

Nu stiu cat timp mi-a mai ramas
Dar vreau sa mi-l petrec
Cu voi care mi-ati fost alaturi
La bine si la greu

Si de-o fi si eu sa mor
Nu vreau sa va intristati
Sa cantati si sa jucati, pana-n zori...
Si daca din cand in cand
O sa ma primiri in gand
Voi fi aproape de voi

Inchin paharul si va spun:
Ii multumesc Celui de sus
Ca mi v-a dat prieteni buni
Si nu-s singur pe acest drum

Si de-o fi si eu sa mor
Nu vreau sa va intristati
Sa cantati si sa jucati, pana-n zori...
Si daca din cand in cand
O sa ma primiri in gand
Voi fi aproape de voi

Din aceasta masina nu se arunca gunoi pe strada

.

Ma, am o boala pe taranii astia de arunca gunoaie din masina!..
Daca circulati mai des pe la periferie, daca stati in aglomeratie pe centura sau pe dn-uri, e imposibil sa nu vedeti cretini care deschid geamul sau usa si arunca, pahare de palstic, peturi sau hartii. Cum sa tina gunoiul in masina?! Mai vezi cum zboara din trompete de dacii cate o cutie goala de bere, ei zic ca fac un bine si o arunca in sant. Pai sa veniti de la Ploiesti sau Targoviste pe DN1A! Sunt pline santurile de gunoaie aruncate din masini. Idiotii de tarani chiar nu se gandesc ca pe alea nu le strange nimeni niciodata poate! Hai ca in oras, chiar daca e la fel de urat gestul, tot le mai strange careva.
Acum sunt mandul posesor a unui sticker care sper ca le va da de gandit cacanarilor! Daca vreti si voi, comandati-l aici, e gratis si nu lasa urme pe masina. Sau daca va e lene... mai am eu 4 bucati, primii patru doritori sa ridice doua degete.

Doar un alt capat de drum... partea II

.

Primele contacte ale mele cu muzica au fost dezastruoase. In clasa I, la sfarsitul anului cand mi-a dat premiul, invatatorul mi-a trecut si tote notele in carnet. Numai zece peste tot... si un 9. La muzica! Am fost inuman pedepsit de mama, chiar daca luasem premiul I. "Il faci de ras in Crevedia pe tac-tu!" Toata vara i-am fredonat mamei "Si a vrut babuta sa se imbogateasca, Si a pus gaina oua sa cloceasca". Mai tarziu am aflat ca luasem 9, pentru ca nu cantam cu suficient entuziasm "Trei culori", dimineata la careu.
Intr-a II-a sau a III-a, a venit in clasa profesorul de muzica al scolii, sa faca selectie pentru cor. Era un barbos tanar, pe care-l banuiam toti ca vrajeste profesoarele, si care avea intotdeauna blugii atat de stramti incat ii evidentiau clar oualele... unul intr-o parte si altul in cealalta. Ne-a pus sa cantam pe fiecare , individual, si am fost tare dezamagit cand, dupa prima strofa de la "Lele vulpe fii cuminte numai tot fura!", Barbosu' a dat nemultumit din cap: "Ntz... stai jos!". In fond... nicio scofala! Oricum nu-mi doream la cor, dar speram sa ma selecteze, sa mi se recunoasca valoarea, si sa-i refuz.
Prima chitara mi-a luat-o tata de ziua mea, cu 400 de lei de la "Foto-Sport" si mi-a zis..."Eu am invatat singur, asa o sa faci si tu!". Singura chestie pe care mi-a aratat-o a fost "Iepuras coconas a fugit peste imas", un cantecel banal doar pe coarda MI. Eram clasa a 4-a si m-a dat pe mana domnului Enache in formatia de mandoline a scolii. Doamne, cat uram treaba asta! Am prins o ura fantastica pe chitara aia, chiuleam de la repetitii, doar pentru ca mi-era rusine sa merg 100 de metri cu chitara in mana prin fata blocului pana la scoala. Ma rusinam ca o fata mare cand aveam chitara in mana, iar alti flacai stateau in parc inconjurati de fete, cu vreo panarama de chiatara, la care chelalaiau odios de fals, cel mai oribil cantec, Andri Popa. Singurul avantaj in formatia scolii era ca nu cantam la mandolina... mi se parea asa de gay mandolina!!! Mama ma stresa mereu... "uite-l pe Bogdanel a lu' tanti Oana, ce frumos canta la chitara"... "uite, copilul ala a ajuns la tv, daca a invatat sa cante la fluier! Tu de ce nu esti in stare?!" Ce tortura pe mine, cand mergeam in vizita la tanti Oana, la petreceri, si-l puneau pe Bogdanel sa cante "Papusica"! Si-l aplaudau.... si-l felicitau... iar eu intr-un colt, cautam o gaura in pamant, sa intru dracu sa nu-i mai vad. Bogdanel avea numai 10, Bogdanel canta frumos, Bogdanel era cuminte, lua vitamine si manca tot! Ma saturasem deja!

Am renuntat la tentativa asta fortata de a iesi muzicant, nemaivrand sa am de-a face cu muzica. Vroiam sa ma fac fotbalist. Nu va surprinde, este? Abia peste vreo 4-5 ani, cand am descoperit Metallica si Nirvana, m-a luat cu frisoane si ma gandeam tot mai mult la muzica. Acum speram sa fiu primul fotbalist de echipa nationala care sa cante si pe marile scene de rock. Eram convins ca pot impaca si capra si varza!
M-am sucit! Kurt Cobain ne innebunise pe toti! Am inceput sa cantam oarecum organizat abia cam prin clasa a 10-a, la vreo 5 ani de cand ma lasasem de formatia scolii, unde eram unul din cei 2 chitaristi intre 10 mandoline. Locul 1 pe Sectorul Agricol Ilfov la Cantarea Romaniei, in finala de la Chitila, spune multe... era maximul din ce se putea scotea. Gata! Vroiam rock!
Sub atenta indrumare a unchiului Neica am incept sa cantam prima noastra piesa... "Luceafarul"... versurile lui Eminescu puse pe "House of the rising sun". O nebunie! Ii facusem si-un refren... SOL RE, SOL RE, SOL RE, MI LAm. Eram aprope o trupa! Ne-am luat acelasi nume ca parintii nostri, dar scris mai trandy... SYLLEX, cu 2 puncte pe Y! Ne trebuia tobosar! Nimeni dintre noi nu vroia postul asta. Era prea in spate! Visam sa devin omul din fata, cu vocea si chitara, sa se bata camerele de luat vederi pe imaginea mea... si gagicile din primul rand, desigur! Am realizat rapid ca nu puteam bate pasul pe loc, trebuia sa iesim in lume si noi n-aveam tobosar. Si cum frati-miu era prea mic pentru treaba asta, am luat una din cele mai importante decizii din viata mea. Un sacrificiu imens! Am trecut in spate la tobe, gandind ca e pentru o perioada limitata, pana creste Robert sa invete la tobe si doar cu conditia sa raman si vocal, adica atentia pe mine! N-a fost greu pentru baieti sa accepte, mai prost ca ei nu puteam sa dau cu vocea, nici macar daca tineam ritmul la tobe. Repetam in casa, numai cand era plecata mamaie Tzitza la peste (da! era mare pescarita), ca altfel era jale, ne dadea dracu cat ai zice peste si ne oprea curentul.

Imi facusem acasa, in dormitor, sala de repetitii. Cantam in fata oglinzii cu o lanterna pe post de microfon si imi facusem un set de tobe dintr-un lighean, scaune si perne, ba chiar cantam pe birou la o clapa imaginara, asta pana cand tata ne-a cumparat din Turcia o clapa... amarata, dar incepusem sa prind notele. Veneau Mau cu Dan si ne inregistram pe casete, ca eu aveam casetofon "cu rec". Frati-miu incepuse si el s-o arda in stilul asta, vazandu-ne pe noi, ba chiar facea diferenta la 9 ani intre Metallica si Nirvana. Invatatorul lui, stiindu-l probabil fiu de muzicant, ii bagase in formatia de mandoline, in care fusesem si eu cu chitara, si-i daduse si o mandolina acasa. Vi-l inchipuiti pe frati-miu ascultand Metallica si invatand chiar si o piesa la mandolina?! S-a lasat, poate si pentru ca n-am insistat cu el, chiar daca imi facusem planuri sa-l fac tobosar.


--- Eby, al doilea din dreapta ---

A urmat prima cantare, la balul bobocilor... Pfuuu... ce bine trebuie sa fii fost cu toate fetele orasului roind in jurul nostru! Nu prea stiau ele care-i treaba cu rockul si de ce nu se poate dansa , dar eram prea misto, cum se zicea atunci, ca sa nu li se scurga ochii!
Primul playlist atunci... Am inceput cu "Luceafarul", careia i-am scos versurile, pentru ca nu prindeau la liceeni, nu erau cool, si am facut-o instrumentala. Era o decizie benefica... nu puteai vorbi de funie in casa spanzuratului. A urmat "About a girl" piesa de la Nirvana, primul nostru cover, si apoi, prima noastra compozitie, "Nothing", un fel de "Melc melc codobelc", dar cu versuri in engleza ( genul Ken Li al celebrei bulgaroaice), cantate de mine cu vocea la tobe. Mai pe fata, mai pe dos, dar a mers. Am incheiat apoteotic cu "Stere" de la Timpuri Noi, o piesa ce facea ravagii la vremea aia, cu versuri socante pentru un bal de boboci, Dan facand vocea.






--- Prima noastra inregistrare, la majoratul lui Dan ---

Urmatorul an, la acelasi liceu, am bagat si eu o piesa la chitara, tanjeam dupa locul din fata... tot atunci facandu-se o mica ancheta intre profesori dupa ce m-a vazut directorul cum aratam... cercei in urechi si sprancene (pe vreme aia nu se zicea pirsuri), parul lung. blugi rupti si un tricou fara manceci, taiat pe piept (azi chiar a devenit moda tricoul asta). "Ma, tu sigur nu esti de la noi din liceu?"... "Nu sunt, domn director, invat in Liceul de Iformatica Buc" (actual Colegiul Tudor Vianu)... "Mai baiete, pai ala e liceu ca lumea, ce sa cauti tu acolo? Sigur esti de la noi de la profesionala!"
Ne rugase atunci si Mircea, sa cante si el cu noi o piesa. Isi puse chitara si anunta important la microfon… “Si acum… formatia Budapesta!” Am belit ochii si n-am avut timp sa-l injur, ca se intoarse la mine, tot asa important si-mi zise… “Bate un ritm!”. “Ce ritm, frate?”… “Orice!” Si am bagat ceva acolo, ceva banal… “Ala e!” zise Mircea, si se apuca de microfon, nu-l uit, tinand capul intr-o parte… “Maybe, I don’t really wanna know…” Oasis – Live forever.


Am renuntat mult prea usor, cand varu' Dan s-a dat pe calculatoare... aparusera draciile alea de 286 sau 386, si-i luasera mintile bietului baiat, iar noi, dezamagiti ca nu putem avea o trupa in familie, n-am prea fost deschisi la schimbari sau compromisuri. Am lasat-o moarta, dar in sinea mea stiam sigur ca nu e sfarsitul!

Am doar 18 ani

Am doar 18 ani... Ce ironic! Sa ma trezesc eu, acum cand fac 30, cu piesa asta in cap! E adevarat, e un pic de frustrare ca tre sa implinesc varsta asta, unii cica frumoasa... dar nu toate varstele sunt frumoase?! Cu cat se apropie ziua, pe care o vad ca un prag al vietii, cu atat ma napadesc amintirile, dovada si povestea asta cu "doar un alt capat de drum". Pana la partea a doua, simteam nevoia sa ma destainui... Pragul asta de 30 e foarte important din punct de vedere psihic. Nu e mare smecherie fizic, ca mi se pare ca ma tin bine, vorba aia, inca mai pot sa fac 50 de flotari daca ma chinui si inca mai pot purta o discutie cu pustani de 18 ani, fara sa ma simt superior. Dar ma gandesc ca, pentru mine, in general un tip cu aspiratii si ambitii mari, ar trebui sa fie "doar un alt capat de drum". Pai ma gandesc ca pana acum, afara de a-mi trai destul de intens viata, n-am prea facut mare lucru. N-am nimic al meu... doar o cocina de apartament de la parinti. Altceva nimic, nici telefon, nici masina, nici macar bani de concediu. Am acelasi servici de cacat... de 6 ani, frate! De 6 ani ma ocup cu aceleasi cacaturi de 2 bani, fara sa avansez nicicum. Incet-incet ajung exact ca tipul de om pe care il urasc... Ala cu acelasi servici de ani de zile, cu un salariu de cacao, care dupa 10 ore de munca, se duce acasa la nevasta si copii si nu se gandeste decat cum sa plateasca ratele la banca. Asa ca m-am hotarat ca 30-ul asta sa fie un moment important. Voi renunta la locul asta de munca, poate vand apartamentul, poate ma duc dracu in alta tara, poate renunt la stadioane, desi asta m-ar distruge complet ca individ nesubjugat de societate. Deci tre sa fac o schimbare majora, aniversarea asta va fi "doar un alt capat de drum". Voi incerca altul, ca altfel ma usuc!



Nu-mi palce Vama Veche, nu-mi palce Chirila, dar melodia asta are un farmec aparte, mai ales ca il vad jucand in clip, pe Razvan de la H8, un baiat cu care mi-am inceput viata de rocker printre taranii de la noi din oras.
Asa... deci va astept sambata sa bem una mica... pe toata lumea, fara exceptie, fara invitatii!

Doar un alt capat de drum... partea I

.

Toti ne-am lovit candva de cea mai importanta intrebare a copilariei, de multe ori stresanta pentru un copil... "ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?" Atunci erau la moda cosmonautii, scafandrii sau pilotii, plus clasicii soferi, politisti si mecanici. Asta se schimba pe parcursul vietii, ajungand in multe cazuri sa faci tot felul de cacaturi care n-au nici in clin, nici in maneca, cu ce-ti doreai. E unul din cele mai triste lucruri din lume! Dar poti fi impacat cu tine insuti daca incerci sa-ti urmezi visul! Aproape ca nu mai conteaza daca reusesti sau nu... macar trebuie sa incerci!
Eu intotdeauna mi-am dorit sa cant... muzician, cum spun pretentiosii... muzicant, cum spun ironicii. Cand aveam vreo 5-6 ani si stateam la mamaie la Gulia, o incurajam mereu ca un om mare, cand se plangea saraca ca nu are paine... "lasa mamaie, ca ma fac eu mare si cant, iau bani si-ti aduc paine". Acum cand vin la ea si-mi pune ceva in farfurie, fac mofturi ca nu are painea proaspata, iar ea imi aduce mereu aminte de ce ziceam atunci.
Cu siguranta ideea asta se trage din familie si sper sa ramana o traditie... Nu s-a intamplat pe marile scene, s-a plecat de pe garla si de pe ulita, de la baluri in camine culturale prin satele dambovitene, cantarea Romaniei, s-a trecut pe nunti, botezuri, pe cateva scene de cluburi rock, terminandu-se brusc, intr-o toamna la Festivalul Berii in Piata Constitutiei.

Treaba a inceput de la tataie care fiind cioban si apoi carciumar, a inceput sa rupa la fluier si muzicuta. Si azi, la peste 80 de ani, nu exista masa in familie la care sa nu ne cante ceva oltenesti d'ale lui... "Usor puiule, usor, Nu mai pot de atata dor"
Tata si unchi-miu Neica, un fel de crai de curte veche ai satului, s-au apucat, sa lalaie cu chitarile, toata lumea fiind autodidacta. Probabil au gasit "o nisa de piata" pentru agatat femei, asa ca, s-au apucat chiar serios, incantati de rezultate... nu multa lumea canta la chitara acum 40 de ani!


---Syllex Groupp la inceputuri... tata si unchi-miu cu chitarile---

Plecati pe urmele Beatles-ilor, inspirati de Rosu Si Negru sau Semnal M si visand sa concureze Irisul si Compactul, au fost nevoiti sa presteze si la Cantarea Romaniei, pentru oras si culori, vorba aia, sfarsind la nuntile si restaurantele din Ilfov, Dambovita, Giurgiu sau Prahova. Erau chiar un fel de vedete, fiind foarte bine cunoscuti in zonele astea. Am un baiat la munca, sofer, care e cu vreo 10 ani mai mic decat tata. Si era tot din aceeasi localitate cu ai mei, iar intr-o zi, cand avea vreo 15 ani, a venit maica-sa acasa cu un acordeon si i l-a pus in brate… “Ia, fir-ai al dracu, pune mana si invata sac anti, ca ai vazut aia ai lu’ Toba si-au cumparat masini din cantat”.


--- Silex la Cantarea Romaniei---

Adevarul e ca atunci castigau bine. Pe langa salariul de la intreprindere mai le iesea destul in weekend de la nunti. Si acum imi aduc aminte cand ma trezeam luni dimineata si intram la ai mei in camera. Mama please la munca, iar tata dormea dus pana dupa 12, iar pe masa zaceau aruncate aiurea si facute ghemotoc, hartiile albastre de o suta. Inainte sa se bage in pat, tata facea asta, scotea banii de spaga de prin toate buzunarele si arunca mototoliti pe masa, ca sa vada mama cand se trezeste, ca n-a pierdut noaptea degeaba. Imi palcea mirosul banilor alora, pastra ceva din seara respectiva, se simtea ca sunt munciti, chiar daca aburii de alcool si tigari erau din belsug in camera. Mama nu prea era incantata de “meseria” asta, mai ales cand au trecut numai pe nunti, pentru ca acolo se castiga bine, dar tata incerca s-o imbuneze. In fiecare dimineata venea de la nunta cu o sticla de vin in mana, iar in cealalta un buchet de flori. Nu aratau ele prea bine, ca erau luate la plecare de pe mesele nuntasilor, dar erau intotdeauna puse pe masa, langa hartiile de o suta.
I-am insotit destul de des, fiind o prezenta constanta la masa lautarilor, spre disperarea mamei. In restaurante am invatat si abecedarul, taica-miu fiind foarte mandru in fata baietilor, ca la 5 ani citeam foarte bine de pe sticlele de vin... F-E-T-E-A-S-C-A.... J-I-D-V-E-I.
Au trecut prim multe de-a lungul carierei de lautari la nunti. De la batai violente cu nuntasii (cele mai mari rivalitati le aveau cu ospatarii), sechestrari pentru a canta non-stop, betii grave... odata isi facusera tricouri cu numele formatiei si unul dintre ei a baut pana n-au mai putut sa-l scoale din sant, l-au lasat acolo, dar dezbracandu-l de tricou, sa nu le strice imaginea... pana la caterinca dusa la extrem, tata fiind tartorul cu vocea, exagera de multe ori, bagandu-i in belele. Ba dansa cu mireasa in momente nepotrivite, ba facea dedicatii cui nu era indicat. Odata chiar, la sfarsitul nuntii, cand era cel mai dificil moment pentru lautari, deoarece lumea era incinsa de bautura si distractie, le-a spus "multumim, la revedere, imi pare rau ca v-am cunoscut". Imediat au fost luati pe sus de catre niste cefe groase, arse de soarele ogorului.


---Tata dezlantuit si o admiratoare---

Repertoriu mergea de la populare celebre, sarbe, hore, si chiar lautaresti, unde aveau "invitati" niste tigani, pana la rock and roll, balade rock, Compact, sau piese la moda.... gen Coco Jumbo sau Wind Of Change, Wonderful life, Dream on... de toate. Dupa ce tata a lasat definitiv chitara si a mers doar pe voce, l-au luat pe un pustan , Cornel, de vreo 20 de ani, care a tot stat pe langa ei si a invatat, pana au fost nevoiti sa-l baga in trupa. E cel mai tare chitarist pe care l-am cunoscut, desi n-a studiat si nici n-a avut profesor! Cand eram prin clasa a 8-a, ascultam Metallica, adica ceva destul de complicat, iar el zicea... "Ia pune STOP!"... si dupa ce opream casetofonul, lua chitara si-mi imi facea pe loc soloul de la "One", la prima auditie.. el, un electrician slabanog de la tara, din Crevedia!

Cea mai mare mandrie a noastra, a celor 3 veri, era sa caram si sa strangem instrumentele. Ne tineam taras dupa ei la fiecare nunta aproape, si ne faceam utili stangand cabluri si carand stative. Mare placere aveam dimineata, dupa nuntile alea de 3 zile de pe vremuri, sa ne trezim si sa dam buzna in camera cu instrumente, cand mamele erau la serviciu, iar tatii dormeau in aburi de alcool pana seara. Dupa ce ne balaceam in banii de spaga din cutia acordeonului, luam cate o chitara si ne urcam in picioare in pat, ca pe scena. Mau, fiind cel mai mic, era obligat sa ia bassul si era tare nemultumit ca era greu si nu suna la rece. Dar a fost benefic pentru el.... ca la bass a ramas si mai tarziu. In zilele cand lipsea toata lumea de acasa, ieseam in curte si dadeam spectacol. Toti copiii de pe ulita se strangeau si se zgaiau invidiosi la gard. Eram zei! De tobe nu prea ne atingeam, ca erau valoroase si nu se lasau la indemana copiilor, tobosarul plecand mai mereu cu betele acasa. Dar tot le frecam pe rand, chinuindu-le cu niste crengi de nuc. Era imposibil sa nu se lipeasca ceva de noi...

In ziua cand a implinit 40 de ani, din cauza unor improvizatii.... live in direct la o nunta, tata a cazut electrocutat in piscina restaurantului. Cum, necum... a scapat, dar cam de atunci s-au lasat toti... si chiar daca el nu si-a dorit, treaba asta fiind viata lui, ar fi continuat doar de placere, nu pentru bani... nu a mai putut fara formula originala, a zis ca nu mai avea farmec. Si azi cand ii zic s-o lase mai moale cu diverse chestii, ca s-a ramolit, imi raspunde sec: "ba, eu am murit cand m-am lasat de muzica!".


--- La un festival cu plete si evazati---


---Eu si varu' Dan facand cunostinta cu chitara---

MAI MULTE POZE CU BARBATII TOBA IN ACTIUNE... aici.

.