Doar un alt capat de drum - partea III

.
Partea I
Partea II

O lalaiam prin parc, cand George, ne-a convins s-o luam de la capat. Ne-a ambitionat intr-o seara cu ceva alcool pe bancuta, cand ne-a facut prosti! Era persoana potrivita.. avea garaj! Stiti anunturile de pe vremea aia... "cautam tobosar cu scule propirii si sala de repetitii". El avea... chiar daca era intr-un cartier de tigani. Ne strangeam acolo oricand, vara lesinai de cald, fara aer, iar iarna iti paralizau mainile pe instrumente... dar eram fericiti... asa incepusera si Metallica, in garaj! Veneau toti prietenii la noi cu bere si tigari, iar noi faceam ce ne placea. Ne-am dorit mai mult, asa ca am interzis vizitele, chiar si cele ale fetelor, si ne-am apucat si mai serios. Am reinceput in forta... eu la tobe, Mau la bass, George la chitara si Rockila Salajan la voce. Mai trecusera prin experiment si Pati, Bampse si Giovani... varu' Dan devenind sustinatorul moral si financiar, atat cat ii permiteau veniturile din calculatoarele alea ale lui.


Au urmat cantari mai mult sau mai putin reusite, dar pline de entuziasm, la Antena 1 pe partie, la TVR la Maruta... din pacate nu mai am inregistrarea..., in Club A, Ramnicu Valcea, Constanta, la Pro tv in Studio Martin, B1 cu Monica Barladeanu, la OTV chiar, Festivalul Berii in Piata Constitutiei si in mai multe cluburi bucurestene. Din pacate, am pierdut mai multe inregistrari si poze de atunci. A doua zi dupa moartea lui Catalin Hildan, am facut o piesa dedicata lui:



Destin Balcanic - Lacrimi in iarba

Odata, intr-o discoteca din Herastrau, nu stiu cu ce ocazie, trebuia sa cantam dupa o prezentare de moda sau concurs de miss... foarte binevenite erau treburile astea, caci imparteam culisele cu fetele care se schimbau fara jena langa noi. Cand a aparut lotul national de box, in frunte cu fratii Simion si Bute, lund cu japca fetele din bratele partenerilor, ne-am gandit ca nu e a buna. Au venit cu tot cu baietii lor, Copilul Minune si Dan Bursuc, si au incins rapid una mica la mijloc. Ne-am strans repede sculele si am taiat-o, abia scapand de tiganul de la tobe care vroia sa-mi ia cinelele mele Sabian.
Ca moment amuzant, ca tot e un sablon ca o trupa sa fie intrebata despre asta, la un bal in Malibu, sau cum dracu ii zicea la clubul ala din Amzei... am strans tobele si dau sa urc spre iesire pe scari cu toba mare in brate. Imi cam optura vederea si nici nu prea stiam pe unde am intrat, ca era cam intuneric. Si ajung in fata unei draperii langa care statea un pustan. I-am facut semn discret cu capul de la stanga la dreapta.. adica "ia da ba asta la o parte, nu vezi ca sunt cu tobele?!, vreau sa trec". Nu mi-a tresarit niciun muchi pe fata cand ala a belit ochii si a ezitat sa ma ajute, doar eram cantaret la balul lui! Mi-a dat intr-un tarziu cortina la o parte si am inaintat cativa metri pana am auzit rasete isterice de fete... am ridicat capul intr-o parte, ca nu vedeam de toba, si mi-am dat seama ca eram inconjurat de gresie si faianta si vreo 20 de fete... eram in toaleta femeilor, cu toba mare in brate.
Le B-One Club, unde era si Cinema Lira, in timpul unei piese ne pomenim cu o gramada de lume pe scena... Ieseau oamenii de la film si exit-ul dadea chiar pe scena. Am incercat sa ne ignoram reciproc, desi ambele parti eram tare mirate de ce se intampla. Urmariti la secunda 1.40 si la 2.40


Am trait chiar si cateva clipe la intensitate mare, desi multi ar zice ca erau copilarii. Inca de la inceput visam sa traiesc sa-mi aud prima data o piesa la radio. S-a intamplat in dimineata cand am filmat asa-zisul videoclip, eram cu Mau in batrana lui dacie, in drum spre acel club, Impaler parca ii zicea, pe Lipsacni cred, am dat pe Radio Delta din greseala si am urlat amandoi cand am auzit piesa... Generatia Mea. Tin minte perfect... eram pe bulevardul Poligrafiei, intre Pajura si Damaroaia, mergeam spre Casa Presei. Strada e orientata est-vest si in dimineata aia aveam tot soarele de vara in fata. Ascultand piesa, soarele asta tanar era eclipsat serios de zambetele noastre... incepea o noua faza... eram pe drumul bun, calc-o Maule! M-am lasat pe spate, cu cotul stang pe spatarul scaunului, iar cel drept pe geamul deschis al daciei. Zambeam larg cu barbia ridicata si spatele drept, si bateam un ritm imaginar cu palma pe tabla masinii... ehee, lumea era a noastra! Mi-am adus imediat aminte de un film care-mi placuse mult... "La Bamba"... cu Lou Diamond Philiips interpretandu-l pe Ritchie Valens... tanarul muzician de origine mexicana, care a preluat vechiul cantec "La bamba" si l-a pus pe rock and roll... mort intr-un accident aviatic impreuna cu mult mai celebrul Buddy Holly, inainte sa implineasca 18 ani. Era un moment emotionant in film, cand isi auzise propria piesa la radio, moment la care si eu visasem toata viata.
Iar un moment placut, cand eram cam pe terminate, m-am intors din Delta, din vacanta, si am poposit la un bar unde se asculta Radio Romania... "si in coborare saptamana asta, pe locul 3, Destin Balcanic cu Delir". Uuuu... in coborare pe 3... inseamna ca exista posibilitatea sa fii fost chiar si pe 1.



Destin Balcanic - Delir

Aia m-a facut sa incerc sa continui, dar n-am mai reusit decat cateva aparitii playback, la misto, ca n-aveam vocal, si am tinut neaparat sa stau in fata, la voce si chitara. Macar am aparut la OTV cu chitara si cu vocea si George la tobe! Ehe... am participat si la preseliectia pentru Eurovizion, ba chiar am fost cam primii cu campania antiplaybeck! Abureli! Cristi pleaca in armata si dupa aia se insoara... Clasic! Parca nu mai avea farmec fara el.










destin balcanic - sentimente

Unul din regrete e ca niciodata nu m-au vazut parintii pe scena! Tata vroia neaparat, dar eu, ca un pustan neinteles ce eram, i-am zis sa nu-l prind niciodata! La ultima aparitie, la festivalul berii a zis c-o sa vina sa ma vada cu mama… n-o sa inteleg niciodata de ce i-am zis sa nu vina, sa stea acasa. Cred ca vroiam sa mai treaca ceva vreme, sa ne facem mai mari, sa ma vada ca stiu si mai bine. Dar fusese ultima ocazie… Cam asta e singurul regret. La tv m-au vazut. Am sunat-o pe mama inaintea primei aparitii si i-am zis: "spune-i lu' Bogdanel ca diseara cant la Antena 1!"



Trebuie sa marturisesc clar, sa nu existe dubii, ca nu eram niciunul dintre noi vreun talent si cu siguranta nu ajungeam cine stie ce trupa de succes, nu studiasem si nici nu prea aveam un punct de plecare, intr-o perioada cand lumea muzicala romaneasca cauta chestii de genul Andre sau "jimmi, jimmi, iubesti fetitele-n bikini". Dar era minunat ceea ce faceam, ne placea la nebunie si tot ce conta era sa visam in continuare, cantand cu prietenii in parc, la o sticla de vodka ieftina si cateva tigari posta. Nu vreau sa fim judecati azi pentru ceea ce eram atunci, probabil pentru multi care nu ne-au vazut atunci, am parea penibili. Erau alte vremuri, cand muzica in Romania se incalta cu fesul, cand nu aveam bani nici de tramvai, nu exista internet, iar softurile de muzica si sculele performante erau vise. Am facut ceea ce am visat de mici, ceea ce ne-a placut, si chiar daca mi se par amuzante acum acele inregistrari, iar altii care nu ne-au cunoscut atunci rad ironic... tot mi se face pielea de gaina cand le vad si mi se pune un nod amar in gat.
E mare jmecherie sa-i urmezi visul! Macar sa incerci... Spunea De Niro intr-un film: "talentul irosit e cel mai trist lucru in viata"!

Acum, fostii mei colegi sunt toti insurati si toti au copii. Sper, de fapt sunt sigur de asta, la cum ii cunosc… ca le vor oferi copiilor lor un punct de plecare in muzica, o sansa de a alege aceeasi cale, dar de data asta si cu rezultate serioase. De nepota-miu, Tony, o sa am si eu grija… deja la taierea motului a ales de pe tava tocmai betele mele de tobe.


Povestea merge mai departe… ca in “Generatia mea”…

“Cortina a cazut si soarele a apus
Dar eu simt acum, simt si incerc sa spun
Ca e doar… Un alt capat de drum…”



Destin Balcanic - Generatia mea

O istorioara in imagini a "carierei" in domeniul muzical al familiei mele gasiti aici si... aici.