vineri, 15 februarie 2008

Infruntand Barbierul din Sevilia

Ma suna acu' o sapatamana un prieten, cum ca a fost ziua lui si vrea sa ne cinsteasca.
- "O bere servesti?"... ma intreaba.
- "Hai, ma, ce dracu... doar ma stii. Am refuzat eu vreodata?! Unde mergem?".
- "La Barbierul din Sevilia"... cica.
- "Aha, suna misto. Unde e asta?"
- "La Opera, ma... la Opera Romana!"
- "E deschis decurand, sau cum? N-am mai auzit de el!"... am zis convins ca n-am cum sa mai stiu noile baruri, daca n-am mai iesit demult din curtea scolii.
- "Nu, ma, a fost si luna trecuta! Cum dracu n-ai auzit de Barbierul din Sevilia?! Sa te imbraci si tu mai altfel, adica nu neaparat la costum, dar sa nu vii in blugi si sapca.
- "Ba, da-ma dracu!.. Unde ma duci? O sa ma puna sa stau frumos, drept, la masa si sa duc paharul la gura cu degetul mic ridicat?"
Dupa rasul lui, mi-am dat seama rusinat, ca omul ma invitase la Opera nu la o bere. Si uite asa, din "mananci calule ovaz", situatia se transforma rapid si trist, in "nu strica orzul pe gaste".



Ma, nene, si am fost si la opera! Chiar daca Cristi, un alt invitat, imi dadea sperante la telefon in ziua aia... "Ba, sper ca e caterinca cu opera asta, ca mie mi-e o sete teribila duminica dupa-amiaza! De ce sa ne chinuim cand putem sa mergem si noi sa bem ceva, ca oamenii?"
Acu' dupa ce am trecut cu bine, pot sa zic doar ca e interesant, dar doar daca tine vreo 45 de min max... ca dupa aia nu stii la ce sa-ti mai zboare minte, ca sa n-adormi. Am numarat becurile din candelabru, am studiat vestimentatia spectatorilor, m-am gandit la planuri de afaceri paguboase si in general, preocuparea mea intensa era cum si in ce moment sa ma mut de pe o buca pe alta. Ba chiar am incercat sa ma inchipui pe stadion, cum ar fi acum sa inceapa sa cante si sa bata din palme publicul, oare cum s-ar auzi?! Vazusem eu intr-un filmulet niste suporteri greci ai lui PAOK Salonik, cantand la balcoanele unei sali de genul asta, poate tot la opera... si se auzea demential.



Daca nu era orchestra simfonica, nu puteam sa fac fata, nu reuseam sa trec peste piesa asta, desi celebra. Noroc ca am mai inganat, acolo, cate ceva, pe acordurile viorilor si harpei. M-a fermecat intotdeauna harpa, de cand am citit "Jack si vrejul de fasole".
Cel mai mult mi-au placut pauzele... Timp de 15 minute lumea iesea pe hol, nu la tigara, ca nu era voie, ci la socializat. Cercuri de tineri sau mai varstnici, imbracati elegant, isi impartaseau, zambind fortat, vastele cunostinte culturale, iar altii se plimbau agale cu mainile la spate, dandu-si cu parerea despre pozele de pe pereti, cu importanti oameni in domeniu, probabil. N-au lipsit, desigur, pipitzele cu cizmulite, gentuta si pantaloni de Bamboo, care coborau din jeepuri si nici domnii eleganti, cu pipe si palarii, care ma agasau cu intrebari privind biletele la negru. Probabil ca paream dubios, asteptandu-mi prietenii in fata Operei, ras in cap si cu geaca neagra, tinand in mana un teanc de bilete roz.
Casa inchisa, sala plina, ropote de aplauze... Daca succesul teatrului si al concertului simfonic il inteleg fara probleme, am facut un efort si am inteles si succesul operei... artistii de pe scena chiar muncesc si chiar au un talent evident. Ce nu prea vad bine, e daca toata lumea prezenta acolo apreciaza opera sau au venit doar ca sa se simta mai presus de aia care merg pe stadion? N-as zice ca sunt mai presus, mai ales la sfarsitul piesei, cand artistii faceau plecaciuni, iar spectatorii aplaudau in picioare... Unii erau chiar incantati, altii dadeau sa iasa cat mai repede afara, bulucindu-se pe randurile stramte, iar eu m-am infiorat pur si simplu cand am auzit niste urlete ici si colo.... "Baooo, baooo!". Ragete, nu altceva, amplificate hidos de acustica imensei sali. Se auzea absolut oribil, desi nu vedeam cine sunt autorii onomatopeelor! Si culmea, tanarul din rolul principal era extaziat! Prindea cu privirea cate un "bravo" d'asta, si zambea atat de multumit, incat am inteles ca asta era scopul lui defapt.. sa stranga cat mai multe urlete la final. Asa cum omului de rand, talentat doar la pat, ii mijeste un zambet strengaresc, pe intuneric, cand smulge strigatele mai mult sau mai putin sincere, ori placute, ale partenerei, in momentul culminant al unei partide obisnuite de amor.

5 comentarii:

nebanuit spunea...

la final m-ai lasat cu gura cascata.ma asteptam sa termini folosind ca termen de comparatie stadionul(ca pe intreg cuprinsul articolului) ...dar nu, tu ai ales "orgasmul".
concluzie:esti inprevizibil, pui cititorul pe ganduri deci ai talent.ar trebui sa lasi "huliganeala" aia neproductiva (cel putin o vreme) de`o parte si chiar sa incerci sa scrii o carte(chiar daca o vor citi doar prietenii)...Macar una.Ar fi bine pentru tine.
...stii, unii oameni poseda o sensibilitate excesiva(cat si pt altii) dar care datorita rautatii celor din jur ,a vremurilor dure pe care le traim , simt ca nu pot razbi ,ca nu-si pot face loc printre ceilalti,ca sunt prea fragili...sau si altfel spus , simt ca ceea ce poseda este prea valoros si atunci incearca sa ascunda si totodata sa apere ceea ce sunt. De obicei folosesc drept arme de auto-aparare: comportament dur si /sau limbaj dur.
...dar nu te poti ascunde la nesfarsit(odata format esti ceea ce esti si nici chiar tu insuti nu te poti schimba) ...si atunci incepi sa scrii.

P.S. dar cine sunt eu sa-ti spun toate lucrurile astea?

DeModaVeche spunea...

Ma, tu esti prietenul meu inaginar!

Anonim spunea...

io cred ca ai personalitate dubla, si ai scris primul comentariu ca si o "justificare' a ceea ce ai scris sau a ceea ce vei mai scrie.
P.S.: dar cine sunt eu, sa-ti explic cine esti:)

DeModaVeche spunea...

... iar io cre'ca tu esti invidios pe succesul meu.

nebanuit spunea...

fara caterinca, ti-ai cam transformat blogul in forum ! ha ha ha...iar anonimul cred ca a fost taaaare marcat de mesajul meu luandu-l drept model pentru a face caterinca de amandoi.Hmmm destul de neoriginal!...caterinca ieftina.