Unii au pasiuni scumpe, burgheze, ca sa zic asa, astea vin odata cu imbunatatirea traiului si sunt mai usor de stapanit, dar eu cred ca nu prea au farmec. Altii chiar si-au atins idealul in viata, si-au indeplinit visele… fac bani si traiesc de pe urma pasiunilor. E regeste, ce ti-ai mai putea dori?
Insa mai sunt unii, cei mai frumosi, care nu traiesc din pasiune, ci pentru pasiune. Nu isi fac un scop din a beneficia de avantaje materiale, ci isi doresc macar sa se bucure de pulsul pasiunii ce le implineste simturile. Deobicei, sunt de neinteles de catre lipsitii de pasiune, ba chiar priviti dubios cand dau bani pentru asta si nu concep sa aiba vreun beneficiu material…. de exemplu, nici macar un bilet gratuit la meci.
Nu consider pasiuni telefoanele, masinile de lux, privitul la tv, jocurile video, mersul la plaja, iesitul la terasa sau urmaritul fotbalului modern si de consum. Respect enorm si ma simt bine cand vad oameni care cred in ceva si care fac ceva afara de munca, tv, familie, petreceri sau agoniseala.
Cel mai trist om e cel fara vreo pasiune, cel caruia ii faci cadou o cravata sau o camasa, doar din obligatie, pentru ca nu ai nicio idee de ceva ce l-ar putea interesa, chiar daca il cunosti bine. Poti vedea peste tot astfel de oameni, care nu tanjesc decat la un trai mai bun, te pot chiar indispune, eu insa ma bucur ca stiu foarte multi oameni pasionati de diverse chestii, chiar daca nu au legatura cu ale mele.
Marturisesc ca nu prea ma pricep la teatru, singura mea legatura cu lumea asta fiind cele 2-3 spectacole pe an pe care le vad. As putea sa ma dau cunoscator, n-ar fi greu, mai ales ca am in spate si o “cariera” ce se dorea promitatoare in scoala generala… doar am jucat in chestii marete, gen “Sanziana si Pepelea” sau “Punguta cu doi bani”. Nu teatrul este pasiunea mea, dar stiind ca exista si in Buftea oameni pasionati de asa ceva, am mers sa vad piesa “Tarfa cu respect” de Jean Paul Sartre, a Teatrului Bastion din Buftea, in cadrul Festivalului de Teatru pentru Tineret 2008. Desi nu-i mai vazusem vreodata, stiam la ce sa ma astept, la lucruri facute cu sufletul si deci, n-aveam ce regreta.
E pacat ca acest festival nu se tine in centrul orasului, in casa de cultura, ar putea sa vina mult mai multa lumea, iar zona ar fi frumos animata. Studiourile Media Pro sunt destul de reci ca zona, nu poti ajunge acolo doar pentru ca vrei sa vezi o asemenea manifestare. E un loc izolat, accesibil parca numai celor ce se trag de sireturi cu vedetele romanesti ponosite.
As putea spune simplu si dezinteresat ca a fost o piesa buna, iar actorii au jucat foarte bine, dar asta ar fi echivalentul fotbalisticului “a fost un meci greu”. Insa chestiile supte din deget n-au farmec, asa ca ma risc sa devin un pic patetic, mai ales in ochii goi ai nepasionatilor.
Sala, adica unul din platouri, era ok, nici nu-ti trebuie mai mult, de fapt ai nevoie doar de un pic de talent si dorinta, plus un public cat de cat, care sa vrea sa te vada. Nici nu mai conteaza ca microfoanele nu-s cele mai bune, ca e frig sau cald sau ca actorii isi cara recuzita in brate de la o reprezentatie la alta. O coloana sonora de exceptie, care poate nu era geul meu, dar se potrivea perfect, un brat de toale, o canapea obosita, doua scaune si o masa, alaturi de o scrumiera, o hartie de 10 mii si o peruca ravasita, reprezentau singurul ajutor in construirea atmosferei piesei, restul… talent, sudoare si pasiune.
Desigur, s-au gasit, ca in orice domeniu, si cativa “specialisti” care sa-si dea cu parerea. Nu e vorba de cei din juriu, care asta trebuiau sa faca, ci de fratii specialistilor mei de la BestFest, cei care simt nevoia sa arate ca se pricep, desi nu-i intreaba nimeni. Nu m-au interesat concluzile lor de la iesire, ca ala nu e limbajul lui Sartre sau ca nu cadea lumina bine pe personaj, eu eram multumit de altceva.
Nu stiu cat de mult interes prezinta lumea din oras pentru cultura, nu stiu cat s-a implicat primaria sau cei de la Directia de Cultura Ilfov si nu stiu nici ce le mai trebuie pentru a reda Casa de Cultura din Buftea, manifestarilor de genul asta, dar stiu sigur ca cineva incearca sa tina steagul sus fara mari asteptari, doar de palcere. Placere de care ma bucur si eu cand vad ca pasiunea inca rezista dincolo de climatul politic, interese financiare sau nevinovata nepasare.
Si in loc de inchieiere… tocmai ascultam o piesa a unei trupe deloc comestibila
Heatebreed – Live for this… si care urla cam asa…
“If you don’t live for something
You’ll die for nothing.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu