Specialistii B'est Fest III

Duminica, am venit mai devreme, sa am timp si eu de mai multe beri, ca era pacat, dup ace ca le beai si nu le simteai decat in vezica. Existenta pisoarelor a facut sa nu fie coada la beieti, in schimb la fete era cam mare. Idiotii aia de cocalari de la toneta cu radio 21, care nu prea stiu ce cautau acolo, se jucau amuzanti la microfoane cu ecoul… “mercur.. cur… cur”… dume pe care noi le faceam la 10 ani. Nu stiu nici ca cautau oamenii de ordine cu atv-urile prin multime.
Am vazut initial Kraak and Smaak, bunicei, chiar daca era un fel de house cu instrumete, erau placuti. Erau imbracati ca dracu, de parca veneau din Mogosoaia. Bassistul avea pantaloni de trening din piata, iar vocalul era un barbos imbracat in roz. Probabil daca nu era si gagica la voce, nici nu ma uittam la ei. Piesele cu voce masculina erau cam de cacat. Am ramas pe urama la Stereophonics, care parca sunt niste papusi masculine, imbracati in geci de piele au cantat doar ca sa fie…. Stiu ca asa sunt ei, dar prea au stat drepti tot concertul. Tobosarul avea minimul necesar de tobe, dar se auzeau excellent, iar chitaristii schimbau chitarile la fiecare piesa. Si le aveau mereu amandoi la fel. Am observat la multe trupe ca schimbau exagerat de mult chitarile. Publicul slab, desi se vedea ca stia piesele.
Am ajuns la Sunrise Avenue, mai ales ca prietena lui Vladut vroia neaparat sa-i vada. Stiam doua piese , si credeam ca or sa fie ceva de capul lor. Astia chiar sunau varza, dar nu neaparat pentru ca era sonorizarea de vina, pur si simplu nu era nimic de capul lor. In public vreo 2-300 de pustoaice, prietena lui Vladut a plecat sa i-a autografe de la nu stiu cine, iar eu cu el am ramas ca prostii vreo juma de ora, stand in cur si band bere. Am intins-o pana la urma, fara a mai astepta sa cante hiturile, prea o lalaiau dragut.
Roisin Murphy a inceput cam greu in partea cealalta, lumea era foc, pe semen o stiau… eu nu. Suna binisor, dar nu erau genul meu. Gagica principala isi schimba toalele la fiecare piesa, chestii futuriste, ce mai… prea discoteca 2000. Specialistii spuneau ca a a vut un outfit fabulos, dar multi potriveau cuvantul asta modern in dreptul ei…. Nu si la Manu Chao, de exemplu. El nu cred ca are outfit. Cu siguranta nici eu. Cu ochelari imensi, costume de star treck, priviri de hi5 si dansuri moderne, d’ale pentru stroboscopele din discoteca, lumea a zis ca a facut “show”. Ba unii au tot laudat vocea ei… ca e formidabila. S-ar putea sa fie, dar nu prea iti dadeai seama, ca era ascunsa dupa smecheriile tehnicii musicale moderne. Probabil specialistii chiar au crezut ca aia e vocea ei. Suna placut ce-i drept, dar prea multe modernisme.
Cam ala era publicu si pt Nelly Furtado, dar se strangeau din ce in ce mai multi. Din nou specialistii zicea cum au putut sa faca organizatorii o asemenea gafa, s-o pun ape Nelly in acelasi timp cu Manu Chao. Nu mai insist, niste idioti! Cred ca daca era Metallica in acelasi timp cu Hulio Iglesias tot comentau unii cum ca au platit ca sa vada toate formatiile, ca daca stiau ca se vor suprapune nu mai cumparau bilet.

Nu m-a atras niciodata Manu Chao, gasesc piesele lui, desi lipicioase si placute, prea moi pentru mine, iar mesajele muzicii sale, la fel. Dar stiam ca live e altceva, oricum e mare artist. Ma asteptam sa sfaca mai multa politica pe scena, dar a fost mai retinut, probabil stia ca romanul nu e obisnuit cu d’astea. Din prima mi-am dat seama ca avea sa fie un concert criminal. Cantau piesele usor, ca in original, dar le prelunegeu pe toate cu parti antrenante, punk si ska, de sarea romanu’ in aer. Era imbracat colorat cum ii place lui, numai ca avea fix tricolorul nostru pe el, cred ca intentionat, chiar daca parea sa fie tricoul unei echipe de fotbal. Avea un “U” mare pe el, ca la Universidad de Chile, dar aia au alte culori. Chitaristu cred ca era imbracat in tricoul rosu al Spaniei.. Spre deosebire de artistii mai tineri, n-au schimbat chitarile decat o data, cand au cantat ceva spaniel. Chitaristul si-a adus o chitara rece, foarte veche, dar care suna incredibil. O tinea in brate ca si cum ar dansa cu ea si canta fabulos chestii spaniole pe note foarte inalte. Nu mai insist… a fost mult peste asteptari. Desi la inceput reticenti, se vedea pe urma ca cei de pe scena se simteau excellent, venind dupa 5 minute si la singurul bis sincer din festival. Cred ca nici lor nu le mai vedea sa plece, atat de bine a iesit. Surprinzator romanul a percutat, desi cred ca majoritatea nu prea stiau cu ce se ocupa Manu Chao. L-a luat un pic pe Bush la rost, probabil se astepta ca si publicul sa reactioneze ostil, darn u prea s-a intamplat, iar le piesa dedicate lui Maradona, a fost incantat ca cineva din fata s-a dezbracat si flutura tricoul cu nr 10 al lui Maradona de la Boca. La partea cand vorbea de fifa a ridicat degetul mijlociu sus. Un pic pacat ca publicul nu prea intelege mesajele sale, dar a iesit nesprerat de bine. Stia si sa faca “show”… vorba aia… mai ales cand imita bataiele inimii, izbinduse cu microfonul in piept. La bis s-a dus la percutionistul turc si l-a trimis la microfon, cantand tiganul o melodie cunoscuta, turceasca, in ritm de punk, misto rau.

Concluzionand, romanii vor show, dar nu stiu la ce se asteapta… sa se agite non stop artistul, sa vorbeasca mereu cu ei si sa vina de 5 ori la bis… dar ei nu fac nimic pentru a participa la show-ul asta. Stau ca pocnitii si nici macar nu bat din palme, sau daca o fac, o fac ca la teatru, nu cu bratele in aer. De cantat, chiar daca erau piese foarte cunoscute, nimeni nu canta desi ala de pe scena astepta mult asta. Asta e si cauza pentru care marile trupe nu se implica, pentru ca nu ar da bines a se roage fara folos de un public inert. Majoritatea percepe manifestarile astea ca pe cele de la televizor…. Sa stea confortabil si sa fie binedispusi de aia de pe scena!